Connect with us

ACTUALITATE

Președinte CJ Dâmbovița: Politicile europene transformate în oportunități de dezvoltare pentru comunitățile din județ

Publicat

pe

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, ae află în aceste zile la Bruxelles, unde participă la cea de-a 170-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor. Precizează șeful administrației publice județene că discuțiile din cadrul acestei reuniuni au vizat sprijinul care trebuie acordat copiilor și sistemelor de alocații din statele membre ale Uniunii Europene. S-a insistat pe modalitățile în care politicile publice europene pot ajuta mai bine familiile și dezvoltarea copiilor.

„Un alt subiect important a fost strategia Uniunii Europene pentru start-up-uri și companiile aflate în creștere. Avem nevoie de mai multă inovație și de un mediu în care antreprenorii să își poată pune în practică ideile și să își crească afacerile.

Pe agenda dezbaterilor s-a aflat și pachetul privind rețelele europene, esențial pentru conectivitate, infrastructură modernă și dezvoltarea echilibrată a regiunilor”, a transmis Corneliu Ștefan.

A mai adăugat președintele CJD că este important ca județul Dâmbovița să fie prezent de fiecare dată la masa deciziilor europene.

„Doar astfel putem transforma politicile europene în oportunități reale pentru comunitățile din județul nostru”, a spus Corneliu Ștefan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Urs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un urs a fost văzut, în această seară, cu puține minute înainte de ora 20:00, lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca. Potrivit unor șoferi aflați în trafic, sălbăticiunea a traversat DN72A, în zona fostului popas și s-a afundat în codri spre Valea Dâmboviței. Așadar, mare atenție!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

100.000 de lei amendă pentru o firmă care exploatează agregate minerale în Mănești, Prahova

Publicat

pe

Un agent economic din județul Prahova, care exploatează agregate minerale în terasa raului Prahova, în comuna Mănești, și opera o statie de sortare – spălare -concasare a fost sancționat de comisarii de mediu cu o amendă de 100.000 de lei întrucât evacua în râul Prahova ape uzate cu turbiditate ridicată.

Practic, bazinul decantor prezenta colmatare și nu asigura procesul eficient de epurare a apelor prevăzut de legislația în vigoare. De asemenea, au fost constatate deficiențe în ceea ce privește stocarea temporara a deșeurilor generate în amplasamentul punctului de lucru și lipsa evidenței gestiunii deșeurilor – informează Garda de Mediu Prahova. De asemenea, au fost stabilite măsuri pentru restabilirea conformității .

Pentru identificarea și documentarea neconformităților au fost utilizate echipamente moderne din dotarea instituției, respectiv drona UAV achiziționată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite