Connect with us

Ialomiţa

Polițiștii din Ialomița au prins în flagrant doi srilankezi care vindeau droguri

Publicat

pe

Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cetățeni srilankezi, ambii de 25 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul lunii decembrie 2025, unul dintre aceștia ar fi deținut și comercializat în municipiului București, diferite cantități de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină și comprimate ecstasy), cu sume cuprinse între 200 și 500 de lei, în funcție de substanța interzisă vândută. Pe parcursul urmăririi penale substanțele comercializate au fost indisponibilizate.

De asemenea, în seara de 2 martie 2026, bărbații au fost prinși în flagrant delict, în sectorul 4 al municipiului București, în timp ce ar fi tranzacționat canabis (drog de risc), cocaină (drog de mare risc) și comprimate ecstasy (drog de mare risc).

În contextul acțiunii, precum și al celor 3 percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 2 martie 2026, au fost descoperite și indisponibilizate aproximativ 570 de grame de canabis, 400 de comprimate de ecstasy, 50 de grame de cocaină, o cantitate de rezină de canabis, 3 cântare de precizie, două grindere, precum și alte mijloace de probă.

La data de 2 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea celor două persoane.

La data de 3 martie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ialomiţa

Traficant de droguri la 17 ani. A fost plasat în arest la domiciliu

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un adolescent de 17 ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomița și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din anchetă a rezultat că tânărul, în luna august 2026, a procurat, deținut și comercializat cocaină cu sume între 400 și 800 de lei doza. În urma percheziției efectuate, la domiciliul său, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.

Ieri – 21 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Ialomiţa

Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Publicat

pe

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probele administrate de anchetatori a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis. Acesta obținea 400 de lei la fiecare tranzacție.

În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce se pregătea să vândă o cantitate de drog de risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul traficantului, în municipiul București. Aici, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi – 7 octombrie 2026, tânărul traficant a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite