Connect with us

SOCIAL

Locuință din Văcărești (Teleorman) s-a făcut scrum

Publicat

pe

Incendiu violent, aseară, în comuna Drăgănești de Vede, județul Teleorman – sat Văcărești. A fost cuprinsă de foc o locuință realizată din container modular și lemn și compartimentată în dormitor, cameră de zi, baie și bucătărie.

Pompierii au evacuat din interiorul construcției trei butelii care prezentau risc major de explozie, prevenind astfel producerea unei tragedii. Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 60.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate se ridică la circa 20.000 de lei. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Focul a izbucnit de pare de la coșul de fum al centralei termice, amplasat necorespunzător față de materialele combustibile ale locuinței.

La fața locului au fost alocate trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea acestora, incendiul se manifesta violent, generalizat, cu flacără deschisă la nivelul întregii locuințe, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.

Recomandări ISU Teleorman pentru exploatarea în siguranță a mijloacelor de încălzire:
– verificați periodic coșurile de fum și asigurați-vă că sunt curățate și întreținute corespunzător;
– amplasați coșurile de fum la distanță sigură față de materialele combustibile;
– nu utilizați instalații de încălzire defecte sau improvizate;
– supravegheați permanent mijloacele de încălzire aflate în funcțiune;
– nu depozitați materiale inflamabile în apropierea surselor de căldură;
– apelați la personal autorizat pentru instalarea și verificarea centralelor termice;
– asigurați-vă că locuința este dotată cu detectoare de fum și, dacă este posibil, stingătoare de incendiu.

Reclama

Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor incendii și poate salva vieți și bunuri materiale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu

A încercat să incendieze autoturismul vecinului fiindcă i-a blocat accesul în curte

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 51 de ani, din Cartojani, județul Giurgiu, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere prin incendiere. Ce credeți că a făcut giurgiuveanul? Ceva de noaptea minții. Scenariu de film!

Omul s-a supărat rău pe vecinul său care i-ar fi blocat accesul în curte. A solicitat sprijinul Poliției pentru a rezolva situația. Un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Roata de Jos s-a deplasat ieri, 4 august, la fața locului pentru a investiga cazul reclamat. Când au ajuns, oamenii legii au constatat că bărbatul de 51 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi turnat motorină pe autoturismul vecinului său, de 48 de ani, care era parcat la poarta locuinței, având intenția de a-l incendia.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale. Astăzi, 5 august, a fost dispusă împotriva bărbatului de 51 de ani măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Sprijin pentru bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice de la Parohia Eroilor din Târgoviște

Publicat

pe

În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, preoții și tinerii din cadrul comitetelor parohiale din Butoiu, Butoiu de Sus, Crângurile de Jos, Ludești și Măgura, din Protoieria Găești, au organizat, marți -4 august 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, o acțiune de sprijin pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice de la Parohia Eroilor din Târgoviște. Cu acest prilej, echipele de tineri au oferit produse alimentare, de igienă și de curățenie, dar și articole de uz casnic. De asemenea, au fost asigurate vârstnicilor și două mese.

„Prin intermediul acestei inițiative, participanții au dorit să mărturisească, prin fapte, iubirea creștină față de aproapele și să aducă mângâiere celor îngrijiți în cadrul acestui așezământ. Acest demers filantropic subliniază responsabilitatea comunitară a parohiilor implicate, evidențiind unitatea de slujire și solidaritatea eclezială în promovarea faptelor de milostenie”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite