ACTUALITATE
Rămâne municipiul Câmpina, dar și localitățile din jur, fără apă potabilă fix înainte de Paște?
Prefectul județului Prahova, supărat pe Exploatare Sistem Zonal fiindcă vrea să oprească din nou apa, înainte de Paște!

UPDATE: Lucrările de mentenanță stabilite de ESZ Prahova au fost amânate
Știrea inițială
În urma înștiințării primite ieri seară de la ESZ Prahova, cu privire la decizia companiei de a opri alimentarea cu apă potabilă din Stația de Tratare a Apei Voila pentru aproximativ 48 de ore, începând cu 31.03.2026, ora 00:30, în scopul unor lucrări planificate de înlocuire a unor vane, respectiv lucrări la vana montată pe conducta de alimentare cu apă brută Fir 1 a stație de tratare, prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a convocat în această dimineață o ședință in regim de urgență. La această întâlnire, au fost convocați șefii Consiliul Județean Prahova, cei de la Direcția de Sănătate Publică Prahova, Hidro Prahova S.A. și, evident, reprezentanți ESZ Prahova.
Lucrările care ar urma să se execute, se precizează într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului Prahova, vor afecta consumatorii din municipiul Câmpina și pe cei din localitățile Șotrile, Telega, Brebu, Cornu, Breaza, Bănești, Băicoi, Florești.
„Urmare a situației de urgență de la sfârșitul anului trecut, când 13 localități din Prahova au fost afectate de oprirea furnizării apei potabile, prefectul a solicitat in mod clar un termen de finalizare a lucrărilor precum si o estimare de timp până la reluarea propriu-zisă a furnizării apei potabile către consumatorii.
De asemenea, prefectul a cerut explicații cu privire la lipsa comunicării dintre ESZ și autoritățile publice locale și județene, cu privire la decizia care va afecta mai multe localități prahovene, chiar înaintea Paștelui.
În urma discuțiilor purtate în ședință, reies următoarele etape cu estimări de timp, când nu este exclus să apară avarii sau situații neprevăzute in timpul lucrărilor:
– 48h: termen pentru realizarea lucrărilor ESZ Prahova la vane;
– 12h: termen pentru amorsarea conductei de catre operatorul Hidro Prahova S.A. (termen ce poate fi prelungit in cazul in care apar avarii);
– 72h: termen pentru efectuarea analizelor bacteriologice de catre DSP Prahova, care să confirme potabilitatea apei.
Având în vedere că nicio instituție publică nu a fost consultată cu privire la realizarea lucrărilor și implicațiile acestor lucrări pentru populație, atât prefectul Nicodim, cât și conducerea Hidro Prahova, CJ Prahova și DSP Prahova au solicitat ESZ Prahova reluarea acestor lucrări după Sărbătorile Pascale. Deoarece ESZ Prahova nu a fost reprezentată la nivel de conducere la această ședință, nu a fost oferit un răspuns.
Instituția Prefectului Județul Prahova menține prioritară comunicarea clară și transparentă a informațiilor care vizează activitatea și viețile prahovenilor”, se precizează în comunicatul transmis de Instituția Prefectului Prahova.
ACTUALITATE
12 noiembrie 2026. Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a anunțat că la ediția din acest an a Galei „Topul Firmelor” va premia „firmele care nu s-au oprit în 2025, antreprenorii care s-au reinventat”.
Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița a ajuns la ediția cu numărul XXXIII. Evenimentul va fi organizat, joi – 12 noiembrie 2026, la Balroom Del Ponte din Târgoviște. Detaliile despre clasamente și înscrieri urmează să fie anunțate.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0766.479.700 sau la adresa de e-mail: info@cciadb.ro.
ACTUALITATE
Primar Titu: Vă invit să fim împreună și să ne bucurăm de „Ziua orașului”!

Astăzi, 14 septembrie, într-o zi de mare sărbătoare creștină, când prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, orașul nostru își sărbătorește ziua.
Sub semnul credinței, al speranței și al puterii de a merge înainte, celebrăm comunitatea noastră, oamenii care îi dau viață și locul pe care îl numim cu drag acasă.
Este o zi în care ne cinstim trecutul, ne bucurăm de prezent și privim cu încredere spre viitor. Un viitor pe care îl construim împreună, cu respect pentru ceea ce am moștenit și cu responsabilitate față de generațiile care vor veni.
În această zi cu o însemnătate atât de profundă, deschidem porțile Centrului Cultural Titu – un loc în care identitatea, tradițiile și valorile orașului nostru vor fi păstrate și duse mai departe. Un loc al culturii, al educației, al talentului și, mai ales, al oamenilor.
Sărbătoarea va continua în Târgul Anual Titu – Hagioaica, unde vă așteptăm cu muzică, dans și momente artistice pentru toate vârstele.
Vă invit să fim împreună și să ne bucurăm de această zi care ne unește și care va rămâne în istoria orașului nostru!
Fie ca Sfânta Cruce să ocrotească orașul Titu, fiecare familie și întreaga noastră comunitate!
La mulți ani, Titu! La mulți ani tuturor celor care iubesc acest oraș și îl poartă cu mândrie în suflet!
Laurențiu Costache,
Primarul orașului Titu ️

ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 3 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 4 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 3 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă


























