Connect with us

Dâmboviţa

Constatare de edil performant: Avem cel mai slab Parlament de la revoluție încoace!

Publicat

pe

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, ne-a obișnuit ca, în fiecare lună, să apară public, în special pentru concetățenii săi, cu un raport de activitate în care, înainte de prezenta proiectele în lucru, face, cu talent, simplu și fără teamă sau menajamente, un comentariu al vremurilor pe care le trăim.

„Când totul se pregătea să revină la viață, anunțând sosirea primăverii, hop că în Orientul Mijlociu izbucnește un conflict de proporții uriașe, conflict care, în câteva săptămâni, a produs un dezechilibru macroeconomic întregii planete. Motorina și benzina se vând cu 10 lei/litru, prețul gazelor naturale se va dubla în perioada următoare, cât despre factura la energie electrică, lună de lună, devine imposibil de suportat. Toate acestea, implicit, vor duce la creșterea tuturor prețurilor. Să tot trăim!”, a scris primarul Gabriel Dănuț Sandu, luna aceasta.

Mai constată edilul, din postura de observator al clipei, că, în ultimii ani, s-au cheltuit miliarde și miliarde de euro pentru înarmare, pentru drone, rachete, submarine, scuturi, proiectile, tancuri, iar prosperitatea omului a fost trecută la diverse de către politicienii lumii.

„Asta mă face să mă întreb cum ar trăi omenirea dacă și-ar dori pace, libertate, viață liniștită, fără a fi obsedați de putere! De cele mai multe ori, puterea îți ia mințile. Cred că vom trece prin cea mai grea perioadă de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”.

Și, ca de obicei, Gabriel Dănuț Sandu, nu îi scapă din vedere nici pe pseudo-politicienii români cu care, s-a putut constata, nu mai este de acord de câțiva ani încoace, suspectându-i pe toți de incapabilitate, lipsă de har, prostie și dorință de a-și atinge doar propriile interese.

„Guvernanții noștri se chinuie de vreo 3 luni să întocmească, să aprobe și să promulge un buget pentru anul în curs. Zi de zi, asistăm la un circ de joasă speță în Parlamentul României, cu jigniri din toate părțile. Cred că avem cel mai slab Parlament de la revoluție încoace. Toate acestea se datorează distrugerii sistematice a sistemului de educație în ultimii 35 ani”, a precizat primarul de la Voinești.

A mai constatat edilul Gabriel Dănuț Sandu, ca noi toți de astfel, că am trimis în Parlamentul României „proști și analfabeți”, fiindcă au fost trântiți acolo, pe listele partidelor. Concluzionează Gambă că asta înseamnă lipsa votului uninominal.

În final, după ce își spune of-urile, așa cum ar trebui să o facă orice primar care își respectă menirea și adevărul, Gambă trece la problemele sale firești, pe care le stăpânește și le rezolvă cu ambiție și efort, evident într-o echipă forte, din anul 2008.

„Aici, la noi, în Voinești, ne străduim să scriem proiecte, să identificăm surse de finanțare și să ducem la împlinire investiții importante pentru dezvoltarea localității.

Ne apropiem de finalizarea tuturor branșamentelor la gaze naturale (peste 1000). În continuare, se va trece la lucrările de refacere a terenului și aducerea acestuia la stadiul inițial. În paralel, se lucrează la întocmirea cărții tehnice pentru a putea pregăti recepția finală.

Am reluat lucrările pentru finalizarea proiectului privind sistemul de canalizare în satul Gemenea Brătulești. Se lucrează la subtraversări pe DN 72A și la realizarea celor cinci stații de pompare conform proiectului tehnic.

Au fost finalizate lucrările privind digul de sprijin și canalul betonat pe strada Barbilor, în satul Oncești. Se va continua cu șanțul betonat pe strada Eugen Stroe și, dacă timpul ne va fi prietenos, vom continua asfaltarea tuturor străzilor în satul sus menționat.

În luna martie, am primit notificare privind eligibilitatea și semnarea contractelor de finanțare pentru două proiecte realizate cu fonduri europene. Este vorba despre „Grădiniță cu program prelungit în satul Gemenea Brătulești” și „Casă mortuară în satul Manga”. Vă vom ține la curent cu pașii ce vor urma.

În regim propriu, am decolmatat și profilat șanțul pentru scurgerea apelor pluviale pe partea dreaptă a DN 72A, tronsonul de la Spital până la stația Petrom.

Dat fiind faptul că ne apropiem de duminica „Floriilor” și de Sărbătorile Pascale, vă transmit de pe acum să aveți parte de pace, liniște sufletească, sănătate, bucurii și, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să aveți parte de sărbători binecuvântate”, își încheie primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, raportul lunar de activitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite