Connect with us

ACTUALITATE

Comunicat. Primăria Târgoviște se alătură mișcării globale „Ora Pământului”

Publicat

pe

Foto arhivă

Municipiul Târgoviște se va alătura sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 20:30, mișcării internaționale „Ora Pământului” (Earth Hour), cel mai mare eveniment global dedicat conștientizării problemelor de mediu și combaterii schimbărilor climatice, organizat anual de WWF (World Wide Fund for Nature).

Astfel, în semn de solidaritate cu milioane de comunități din întreaga lume, Primăria Municipiului Târgoviște se va alătura acestui demers și va opri iluminatul public în intervalul orar 20:30 – 21:30. Municipiul Târgoviște se numără printre orașele participante la Ora Pământului încă din anul 2009, când, pentru prima dată, iluminatul public stradal a fost stins timp de o oră, pentru a marca acest eveniment.

Ora Pământului se desfășoară în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, și reunește sute de milioane de oameni, mii de orașe și comunități de pe toate continentele. Prin stingerea luminilor timp de 60 de minute, participanții transmit un mesaj puternic în favoarea acțiunii climatice și a responsabilității față de planeta noastră.

Participarea Municipiului Târgoviște la Ora Pământului este mai mult decât un gest simbolic – este o declarație a comunității noastre că prețuim natura și că ne asumăm responsabilitatea față de mediu. Invităm toți târgoviștenii să stingă luminile alături de noi, timp de o oră, și să transmitem împreună un mesaj de speranță pentru planeta noastră.

Acțiunea se înscrie în seria de inițiative ale administrației locale pentru promovarea unui oraș mai verde, mai eficient energetic și mai responsabil față de mediul înconjurător.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite