Connect with us

Dâmboviţa

Polițiști din Târgoviște au refuzat mita oferită de un șofer de autocamion

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Doi agenți de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au semnalat prin sistemul anticorupție al DGA, 0800.806.806, în data de 30 martie 2026, că, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, un șofer de autocamion le-a oferit suma de 50 de euro pentru a-i determina să nu ia măsurile legale privind constatarea și sancționarea unei contravenții, constând în utilizarea unui card tahograf aparținând altei persoane – ne informează DGA Dâmbovița

„Polițiștii au refuzat categoric propunerea, întreaga interacțiune fiind înregistrată cu dispozitivul tip body-cam din dotare. În cauză, ofițerii DGA s-au deplasat la fața locului pentru întocmirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, ulterior conducând persoana în cauză la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în vederea continuării cercetărilor. Față de aceasta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite