ACTUALITATE
Dr. Ovidiu Țoni, cardiologie intervențională. Nu aștepta primul infarct!

Dr. Ovidiu Țoni, medic primar cardiolog la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște – coordonatorul Compartimentului Cardiologie Intervențională, Angiografie Cardiovasculară, ne prezintă astăzi o serie de teste pe care ar trebui să le efectuăm pentru a afla din timp riscul cardiovascular.
Ce este Lipoproteina(a) — Lp(a)
Lipoproteina(a) este o formă particulară de colesterol LDL, determinată genetic.
Este importantă deoarece crește riscul de:
• infarct miocardic
• accident vascular cerebral (AVC)
• stenoză de valvă aortică
• riscul poate exista chiar dacă colesterolul este normal
Nivelul este stabil pe viață (de obicei se testează o singură dată)
Când este indicat să testezi Lp(a):
• ai antecedente familiale de:
– infarct sub 55 ani (bărbați)
– infarct sub 65 ani (femei)
– moarte subită
• ai boală cardiovasculară fără explicație clară
• colesterolul este normal, dar riscul pare mare
• hipercolesterolemie familială
• calcificări vasculare precoce
• prevenție cardiovasculară personalizată
Valori orientative:
• < 30 mg/dL — risc scăzut • 30–50 mg/dL — risc moderat • > 50 mg/dL — risc crescut
Ce este Apolipoproteina B — ApoB
Apolipoproteina B este proteina prezentă pe toate particulele de colesterol care pot produce ateroscleroză.
Fiecare particulă aterogenă = 1 ApoB
ApoB reflectă numărul real de particule periculoase
Este considerat unul dintre cei mai exacți indicatori ai riscului cardiovascular.
Este indicat să testezi ApoB atunci când ai:
• hipercolesterolemie
• trigliceride crescute
• diabet
• obezitate
• sindrom metabolic
• LDL este normal, dar riscul cardiovascular este suspect
• monitorizare tratament cu: statine, ezetimib, inhibitori PCSK9
• risc cardiovascular moderat sau mare
Valori orientative:
• < 90 mg/dL — bun
• < 80 mg/dL — ideal (risc crescut) • > 100 mg/dL — risc crescut
Important!
Colesterolul total nu spune totul. Poți avea valori „normale” și totuși risc crescut.

ACTUALITATE
Oprire apă în comuna Mătăsaru, 29 septembrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Mătăsaru, satele Mătăsaru, Crețulești și Odaia Turcului, că întrerupe furnizarea apei, marți -29 septembrie 2026, între orele 06:00-16:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Peștera Ialomiței trece la programul de vizitare de iarnă, din 1 octombrie 2026

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște anunță modificarea programului de vizitare pentru obiectivul turistic Peștera Ialomiței, începând cu 1 octombrie 2026.
În perioada sezonului rece, Peștera Ialomiței va putea fi vizitată de luni până duminică, în intervalul 09:00 – 16:00, ultima intrare fiind permisă la ora 16:00.
Situată în Masivul Bucegi, în zona Cheilor Ialomiței, județul Dâmbovița, Peștera Ialomiței este una dintre cele mai importante atracții turistice ale județului și un loc în care natura a creat, de-a lungul timpului, un adevărat spectacol subteran.
Cu o dezvoltare de aproximativ 1.128 de metri, dintre care aproximativ 480 de metri sunt amenajați pentru vizitare, traseul oferă turiștilor o experiență spectaculoasă, printre formațiuni calcaroase, galerii și săli cu forme și dimensiuni impresionante.
Pe parcursul traseului amenajat, vizitatorii pot descoperi săli și galerii modelate de apă și timp, fiecare cu particularitățile sale, într-un decor natural fascinant. Stâncile, formele sculptate în calcar, pereții umezi și sunetul apei creează o atmosferă aparte, transformând vizita într-o adevărată incursiune în lumea subterană a Bucegilor.
În interiorul peșterii, temperatura se menține pe tot parcursul anului la aproximativ 6°C, iar umiditatea este ridicată, putând ajunge la 85–100%. Recomandăm vizitatorilor să poarte îmbrăcăminte adecvată temperaturilor scăzute și încălțăminte corespunzătoare unui traseu montan.
Peștera Ialomiței a fost redeschisă publicului în anul 2015, după ample lucrări de reabilitare și modernizare realizate cu fonduri europene, devenind una dintre destinațiile turistice de referință ale județului Dâmbovița.
Program de vizitare începând cu 1 octombrie 2026 până la 30 aprilie 2027:
Luni – Duminică: 09:00 – 16:00
Ultima intrare: 16:00
Vă invităm să descoperiți un loc în care apa, stânca și timpul au creat un traseu spectaculos, în inima Bucegilor.
Peștera Ialomiței vă așteaptă să îi descoperiți sălile, galeriile și frumusețea unică, în orice anotimp.
ACTUALITATEacum 7 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum 6 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum 6 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum 6 zileImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum 7 zileValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDe noaptea minții! Direcția Silvică Dâmbovița nu poate angaja un tractorist fără hotărâre de guvern! VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



























