Connect with us

ACTUALITATE

Dorin-George Căicuț, jandarmul care a întâlnit pe platourile de filmare actori celebri de la Hollywood

Publicat

pe

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești ne prezintă povestea de viață a plutonierului adjutant-șef Dorin-George Căicuț, al cărui drum către cariera militară a trecut, la propriu, prin lumea cinematografiei.


O poveste de viață care ar putea deveni scenariu de film!


Înainte de a îmbrăca uniforma Jandarmeriei, Dorin-George Căicuț a lucrat ca proiectant de decoruri de film, în cadrul unor platouri de filmare renumite din România. Acolo a participat la realizarea unor producții internaționale și a avut ocazia să îi întâlnească pe unii dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, precum Bruce Willis sau Jean Claude Van Damme. Experiența din acea perioadă i-a dezvoltat creativitatea, atenția la detalii și capacitatea de a lucra în echipă, calități care aveau să-i fie utile mai târziu într-un domeniu cu totul diferit.

După perioada petrecută în industria filmului, Dorin a ales un alt drum și s-a angajat ca agent de pază la Rafinăria Brazi, fiind încadrat la punctul principal de acces, datorită faptului că vorbește fluent engleza și a putut interacționa ușor cu toți angajații străini. Acolo avea să întâlnească, pentru prima dată, jandarmii care asigurau paza și protecția obiectivului industrial, aflat la acea vreme în responsabilitatea Grupării Mobile Ploiești. Întâlnirea cu aceștia urma să îi schimbe destinul. Discuțiile cu ei, poveștile din misiuni și spiritul de echipă i-au trasat cumva următorii pași: să facă armata și să participe la concursurile pentru încadrarea în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

A trecut cu brio examenul pentru a deveni subofițer, iar din 2007 a intrat în rândurile Jandarmeriei, fiind încadrat la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, unde activează și astăzi, în același detașament. Destinul a făcut ca primul său comandant să fie chiar cel care astăzi conduce unitatea, colonelul Florin Valentin Cadioglu.

La început, Dorin spune că a „furat meserie” de la toți colegii mai experimentați. A observat, a învățat și a acumulat experiență în fiecare misiune. În același timp, a adus cu el propriile atuuri: talentul de comunicator, simțul umorului, o intuiție remarcabilă și seriozitatea cu care își îndeplinește sarcinile.

Toate acestea l-au recomandat, în timp, pentru un rol esențial în formarea noilor generații. Din 2017, plutonierul adjutant-șef Dorin-George Căicuț este unul dintre instructorii care pregătesc jandarmii nou-veniți în cadrul Grupării Mobile Ploiești, în special pe cei încadrați din sursă externă, ultimele din această categoriile fiind cele din 2022 și 2024. În paralel, deține și specializarea de tehnician în intervenție profesională, contribuind la pregătirea tactică și operativă a tuturor cadrelor.

În misiuni, Dorin este descris de colegi drept „omniprezent”. Are mereu un ochi atent asupra jandarmilor aflați la început de drum, dar și asupra participanților la evenimentele publice. Face parte din echipele de dialog, iar calmul și modul direct, dar respectuos, în care comunică au reușit de multe ori să dezamorseze situații tensionate înainte ca acestea să escaladeze. Cazurile cele mai delicate, dar soluționate cu succes, au fost cele în care erau implicați și copii.

Un alt atuu important este faptul că vorbește fluent limba engleză, ceea ce îl transformă adesea în omul potrivit atunci când la evenimentele publice participă și cetățeni străini.

Deși are un „palmares“ impresionant al reușitelor în activitatea sa, pentru Dorin cea mai mare realizare este atunci când, de la o misiune cu grad de risc, toată lumea pleacă în siguranță acasă, neînregistrându-se incidente. Se bucură atunci când îi face pe oameni să înțeleagă că violența, indiferent de natura ei, nu este varianta „câștigătoare“.

Pe lângă faptele de natură antisocială pe care le-a constatat de-a lungul timpului, colegul nostru s-a remarcat și în afara serviciului. Pe data de 5 martie, aflat în timpul său liber, a salvat o persoană care căzuse de pe bicicletă și se lovise la cap. Imediat după ce a oprit mașina personală și a evaluat victima, a constatat că era în stare de inconștiență, însă prezenta semne vitale. Jandarmul l-a așezat pe bărbatul respectiv în poziția de siguranță și a apelat de urgență numărul 112. Până la sosirea echipajului medical, victima și-a recăpătat cunoștiința, însă pierduse mult sânge. A fost transportată la o unitate medicală din municipiul Buzău pentru investigații și tratament de specialitate. Cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă Dorin nu era acolo la momentul respectiv?!

Ulterior, jandarmul ploieștean a luat legătura cu personalul medical pentru a se interesa de starea bărbatului, primind asigurări că acesta este în afara oricărui pericol.

La numai o săptămână de la acest eveniment, îl găsim pe colegul nostru alergând, alături de alți camarazi, cu care era în serviciu în zona Halelor Centrale din Ploiești, după un tânăr care avea un comportament suspect și s-a sustras legitimării. S-a constatat că acesta avea asupra lui substanțe posibil interzise și un recipient tip grinder, în care, de asemenea, se afla materie vegetală de culoare verde-olive, cu miros înțepător.

Din cei aproape 20 de ani de activitate, s-a ales și cu un regret, faptul că n-a putut participa la misiuni internaționale. O problemă medicală i-a blocat acest drum. „Așa a fost să fie, dar mi-aș fi dorit mult și o astfel de experiență“, ne-a mărturisit colegul nostru.

Povestea lui Dorin-George Căicuț arată că drumul către uniformă poate porni din cele mai neașteptate locuri – chiar și de pe platourile de filmare. Dar, dincolo de întâlnirile spectaculoase sau de experiențele neobișnuite, ceea ce definește cu adevărat parcursul său sunt oamenii care l-au inspirat, dorința de a învăța și respectul pentru misiunea de jandarm.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Publicat

pe

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.

De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.

Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.

„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite