Connect with us

ACTUALITATE

Situația critică din februarie 2026 nu trebuie să se repete. Prefectul de Dâmbovița nu mai vrea blocaje în serviciile de utilități publice

Publicat

pe

Astăzi – 15 aprilie 2026, la sediul Instituției Prefectului Dâmbovița, de pe Bulevardul Carol I , din Târgoviște, s-au întâlnit în ședință de lucru membrii „Grupului de Suport Tehnic pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență generate de eșecul Utilităților Publice”. O entitate cu o denumire interesantă și semioptimistă creată cu scopul de a avea grija ca cetățenii să ducă o viață liniștită, să nu sufere deloc sau cât mai puțin de pe urma unor deficiențe ale sistemelor de utilitate publică. Vorbim aici de apă potabilă, canalizare, gaze naturale, energie electrică, drumuri și ce s-o mai găsi în acest bagaj de activități care contribuie la confort, civilizație, la starea de normalitate până la urmă.

După cum a precizat prefectul Marian Tănase în cea de-a doua parte a ședinței, destinată comunicării cu reprezentanții media, au fost puse pe tapet episoadele critice din perioada 17-18 februarie 2026, când asupra județului Dâmbovița s-a abătut un complex de fenomene meteorologice, vânt puternic, zăpadă și chiciură, care au afectat serios, în primul rând, rețelele aeriene de distribuție a energiei electrice și apoi, în cavalcadă, alimentarea cu apă potabilă, gaze naturale și rețelele de telefonie.

Pentru prima oră în ultimii 20 de ani, în Dâmbovița, au avut de suferit de pe urma întreruperii alimentării cu energie electrică peste 70.000 de consumatori, în cea mai mare parte din localitățile rurale ale județului. Evident, nu mai vine o iarnă, dar situația de atunci trebuia analizată cu maximă atenție în vederea prevenirii sau găsirii unui numitor comun în ceea ce privește gestionarea unei astfel de stare de criză. Adică, rețelele puse la punct, reabilitate, modernizate, echipe specializate și suficiente, pregătite de intervenție, dotare corespunzătoare etc.

Pe fondul schimbărilor climatice, oricând ne putem trezi cu furtuni cumplite, vijelii, ploi abundente, inundații, care pot da peste cap sistemele de utilități publice. Nu poți ști niciodată cu ce urmează să te confrunți. Natura este imprevizibilă.

A menționat prefectul Marian Tănase că situația prin care a trecut județul Dâmbovița, ca urmare a codurilor galbene și portocalii de vreme rea din 17-18 februarie, a dat de furcă autorităților și a creat probleme mari cetățenilor.

„Trebuie să învățăm ceva din această lecție pe care ne-a dat-o natura. Marile probleme cauzate de căderile masive de zăpadă și întreruperea alimentării cu energie electrică au generat reacții nedorite în lanț”, a spus prefectul.

Întâlnirea de astăzi a Grupului de Suport Tehnic a avut ca obiectiv evaluarea situației din februarie, dar mai ales pregătirea unor soluții de prevenire și de intervenție rapidă în cauzul producerii unor avarii, întreruperi de durată a furnizării energiei electrice, apă, gaze naturale, cu efecte negative asupra existenței de zi cu zi cetățenilor.

A cerut prefectul, în special celor de la Distribuție Energie Electrică, unde s-au înregistrat cele mai multe avarii, inventarierea tuturor problemelor din județ. A amintit Marian Tănase și de situațiile nedorite în care unii proprietari, persoane fizice sau juridice, nu permit echipelor de intervenție accesul în anumite perimetre unde se produc avarii. Legislația este total în favoarea companiilor furnizoare de utilități. A spus prefectul  Marian Tănase că, pentru a fi preîntâmpinate astfel de situații, este nevoie de o mai bună comunicare, de înștiințare a Inspectoratului Județean de Poliție cu privire la dificultățile de acest gen, pentru a se acționa în conformitate cu prevederile legale.

A mai precizat prefectul județului că, în multe localități din Dâmbovița, se derulează în momentul de față programe de reabilitare și modernizare a rețelelor de distribuție energie electrică. Se schimbă stâlpi, conductori și alte elemente. A dat ca exemplu în acest sens comunele Vulcana Pandele, Contești, Bezdead și municipiul Moreni.

Tot în cadrul acestei ședințe a Grupului de Suport Tehnic pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență generate de eșecul Utilităților Publice, s-a convenit să fie inventariate și problemele de la companiile care se ocupă cu alimentarea cu apă potabilă și canalizare. Astfel, în cazul în care natura de dezlănțuie, iar apariția unor avarii la rețeaua de distribuție energie electrică sunt iminente, stațiile de pompare și cele de epurare să fie dotate cu generatoare electrice și alte module care să susțină autonomia și funcționalitatea sistemului pe o anumită perioadă de timp. Procesul de inventariere a problemele, a recomandat prefectul Marian Tănase, trebuie realizat, în primul rând, în localitățile care au avut de suferit de pe urma lipsurilor de utilități în zilele de 17 și 18 februarie 2026.

A insistat reprezentantul Guvernului în teritoriu pe o mai bună comunicare între instituțiile abilitate să intervină în situații de criză, companii furnizoare de utilități și primarii unităților administrativ teritoriale din județ. Comunicarea este esențială în situații de urgență.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă potabilă în Pucioasa, 29 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează aobații din Pucioasa Sat și strada Carierei, din orașul Pucioasa, că, astză – 29 octombrie 2026, va întrerupe furnizarea apei potabile, între orele 08:00-16:00, pentru lucrări de relocare a conductei de distribuție.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite