Connect with us

Dâmboviţa

Doi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești

Publicat

pe

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN 72A, pe teritoriul comunei Dragomirești, județul Dâmbovița.

Două persoane sunt grav rănite. O femeie, căreia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, după care a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD, și despre un bărbat care a fost preluat de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Poliția ne informează că a fost vorba despre o coliziune între două autoturisme.

UPDATE : Comunicat IPJ Dâmbovița

Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești.

Din primele informații, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 68 de ani, din comuna Voinești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în comuna Dragomirești, ar fi încercat să evite coliziunea cu o autoutilitară condusă de o femeie, de 57 de ani, din comuna Voinești și ar fi intrat într-un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din Voinești.

Din nefericire, în urma accidentului, șoferița de 68 de ani a decedat, iar bărbatul de 54 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Tentativă de omor în Cartierul Priseaca. Totul a pornit de la consumul de alcool

Publicat

pe

Foto arhivă

Un tânăr de 28 de ani, din Priseaca, a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, ieri – 14 noiembrie 2026, a înjunghiat un bărbat de 35 de ani, într-un conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. Potrivit polițiștilor, cei doi s-au agresat fizic reciproc, iar la un moment dat tânărul de 28 de ani l-a lovit pe celălalt combatant cu un obiect ascuțit-înțepător.

Cei doi bătăuși au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul de 35 de ani a rămas internat, iar celălalt va sta în arest preventiv timp de 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești dotează spitalul orășenesc cu 127 de echipamente medicale moderne

Publicat

pe

Primăria Găești va implementa un proiect în valoare de peste 28 de milioane de lei care vizează dotarea spitalului din localitate cu 127 de echipamente medicale moderne. 90% din această investiție, respectiv 25,27 milioane de lei, reprezintă fonduri nerambursabile obținute de la Ministerul Sănătății, iar diferența de 2,81 milioane de lei va fi suportată din bugetul orașului.

Vorbim despre cel mai mare proiect realizat vreodată la Spitalul Orășenesc Găești – ne informează primarul Alexandru Iorga, care dovedește încă o dată că pune sănătatea în topul priorităților sale ca edil, așa cum a promis înainte de alegerile din decembrie 2025. În mai puțin de 1 an de la preluarea mandatului, a redeschis blocul operator și a pus în funcțiune RMN-ul și CT-ul, iar acum adaugă dotări importante la spital, astfel:
– Blocul operator: aparatură pentru intervenții chirurgicale, inclusiv chirurgie minim invazivă și electrochirurgie.
– ATI: echipamente pentru anestezie, terapie intensivă și monitorizarea pacienților.
– Ortopedie și ORL: instrumentar și echipamente de specialitate.
– Maternitate și neonatologie: aparatură pentru sălile de naștere și îngrijirea mamelor și nou-născuților.
– Diagnostic și investigații: ecografe moderne.
– Sterilizare, transport și consult: echipamente pentru siguranța și îngrijirea pacienților.

„Finanțarea a fost obținută cu sprijinul domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, căruia îi mulțumesc pentru implicare și pentru sprijinul constant acordat orașului nostru.

Știu că pentru găeșteni nu contează doar cât investim, ci mai ales ce se schimbă în bine atunci când ajung la spital. De aceea, aparatura modernă trebuie să meargă mână în mână cu medici bine pregătiți, personal medical dedicat și un management performant.

Sunt alături de medici, de asistente și de întregul personal al spitalului. Îi respect și vreau să aibă condiții cât mai bune pentru a-și face meseria. Doar împreună putem construi un spital în care oamenii să aibă încredere.

Oamenii contribuie o viață întreagă la sistemul de sănătate și este firesc ca, atunci când au nevoie de ajutor, să găsească aici, acasă, un spital în care să aibă încredere, unde să fie tratați cu profesionalism, respect și grijă. Nu cer un privilegiu, ci un drept pe care avem datoria să îl respectăm!”, a transmis primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite