ADMINISTRAŢIE
Proiect de peste 17 milioane de lei pentru modernizarea străzilor din Titu

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat, ieri – 27 aprilie, la Titu, unde a vizitat, împreună cu primarul acestui oraș – Laurențiu Costache, o serie de obiective socio-edilitare aflate în diferite stadii de execuție.
Concluzia deprinsă de șeful administrației publice județene, după această vizită de lucru, este că, în Titu, se lucrează intens pentru reabilitarea și modernizarea străzilor, vorbim de un proiect cu o valoare de peste 17.700.000 de lei, dar și la amenajarea în ton cu contemporaneitatea a bazei sportive. Valoarea acestui obiectiv dedicat copiilor și tinerilor dornici de mișcare, de performanță sportivă, se ridică la 19.000.000 de lei.

Totodată, în perioada următoare, la Titu, se vor executa lucrări de modernizare a Liceului Teoretic „I. C. Vissarion”. Elevii, după cum a precizat președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan, au nevoie de un mediu propice, adaptat cerințelor actuale în materie de educație.
„Fiecare etapă finalizată se vede deja în teren, prin schimbări concrete care contează în viața de zi cu zi. În Dâmbovița, continuăm toate proiectele cu responsabilitate, pentru rezultate bune în fiecare comunitate din județ”, a spus Corneliu Ștefan – președintele CJD.
ADMINISTRAŢIE
Fostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița

Marian Tanase, prefect al județului Dâmbovița până în primăvară, când PSD a ieșit de la guvernare, este, începând de astăzi, 20 iulie 2026, administrator public al județului Dâmbovița – funcție care era vacantă de o bună perioadă de timp.
Având în vedere modul în care a acționat ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, responsabil și extrem de implicat în relația cu reprezentanții comunităților locale, Marian Tănase este cu adevărat cea mai bună alegere pentru întregirea echipei de conducere a Consiliului Județean Dâmbovița. Îi urăm mult succes!
ADMINISTRAŢIE
VIDEO. Lucrări edilitar-gospodărești executate în orașul Titu

Primăria Titu, județul Dâmbovița, informează locuitorii orașului că, în ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări edilitar-gospodărești:
– Înlocuire elemente deteriorate ale mobilierului urban în Titu, Sălcuța, Plopu și Fusea;
– Curățenie și întreținere spații verzi, inclusiv toaletarea arborilor și arbuștilor în Titu, Sălcuța, Plopu, Fusea, Atârnați, Hagioaica și Titu-Târg;
– Prelungire branșament pentru iluminatul public în Titu, Hagioaica și Fusea;
– Cosire iarbă și întreținere spații verzi în Titu, Sălcuța, Plopu, Fusea, Atârnați, Hagioaica și Titu-Târg;
– Refacere marcaje treceri de pietoni și reparații trotuare.
De altfel, primarul Laurențiu Costache și-a asumat, la preluarea mandatului, în octombrie 2024, să facă din Titu un oraș mai curat, mai bine îngrijit și mai sigur, cu fiecare săptămână care trece, și, iată, se ține de cuvânt.
Reamintim, de asemenea, că mâine, 20 iulie 2026, se vor executa în Titu tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor, respectiv: țânțari, muște, omizi și gândaci.
VIDEO
Dâmboviţaacum 4 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăPatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zile607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ADMINISTRAŢIEacum o ziFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
Giurgiuacum 6 zileDoi răniți grav într-un accident rutier la o intersecție din județul Giurgiu
Dâmboviţaacum 4 zileMașină a Crucii Roșii Române, implicată într-un accident rutier pe DN1A, la Cornești


























