ACTUALITATE
Atenție! Se oprește apa în comuna Lungulețu, pentru igienizarea rezervorului

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Lungulețu că va întrerupe temporar furnizarea apei potabile, joi – 30 aprilie 2026, în intervalul orar 08:00-22:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de aceasyta întrerupere a furnizării apei potabile”, mai transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATE
Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină construirea unei biserici ortodoxe în Japonia

Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului – Cota 1000”, din județul Dâmbovița, a mers, un binecuvântarea Mitropolitului Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei, în Japonia, pentru a contribui la ridicarea unei biserici din lemn în cimitirul Parohiei „Sf. Gheorghe” a Comunității ortodoxe române din Tokyo, din Minami Alps, Yamanashi.
„Părintele stareț Hristofor a contribuit la confecționarea, în România și, apoi, la montarea și asamblarea în Japonia a structurii din lemn a acestui locaș de cult. În prezent, se lucrează la realizarea învelitorii acoperișului, la instalația electrică, la confecționarea și montarea catapetesmei și a mobilierului bisericesc, precum și la alte lucrări de finisare necesare finalizării proiectului.
Menționăm că această biserică, având hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”, a fost realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după modelul bisericii de lemn a Schitului Runcu Cucuteanca din Arhiepiscopia Târgoviștei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
ACTUALITATE
ITM Dâmbovița, campanie de informare privind contractul colectiv de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița derulează, până la finalul anului 2026, o campanie de informare pentru promovarea negocierilor colective la nivelul angajatorilor, atât din sectorul privat, cât și din cel public, obiectivul urmărit fiind creșterea gradului de conștientizare și informare cu privire la hărțuirea pe criteriul de sex și hărțuirea morală la locul de muncă, precum și pentru promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media. Activități similare vor avea loc în toate județele din țară.
Contractul colectiv de muncă rămâne unul dintre cele mai importante instrumente prin care angajatorii și salariații pot stabili condiții de muncă adaptate specificului fiecărei activități, beneficii suplimentare și mecanisme de dialog care contribuie la stabilitatea și predictibilitatea relațiilor de muncă.
„Inspectorii de muncă vor desfășura activități de informare adresate angajatorilor care au obligația legală de a iniția negocierea colectivă, precum și celor ale căror contracte colective de muncă urmează să expire. O altă componentă importantă a campaniei este dedicată prevenirii și combaterii discriminării, hărțuirii pe criteriul de sex și hărțuirii morale la locul de muncă”, precizează ITM Dâmbovița.
Pe durata campaniei, activitățile de informare vor fi intensificate prin distribuirea de materiale informative, publicarea de informații pe site-ul instituției și pe pagina oficială de Facebook, precum și prin dialog direct cu partenerii sociali și reprezentanții mediului de afaceri.
„Respectul, demnitatea și egalitatea de șanse trebuie să existe în fiecare loc de muncă, indiferent de domeniul de activitate sau de funcția ocupată. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița susține și promovează un mediu profesional în care fiecare persoană este tratată corect, fără discriminare, hărțuire sau abuz. În activitatea noastră promovăm valori fundamentale precum egalitatea, respectul, diversitatea, empatia și responsabilitatea și îi încurajăm pe toți angajatorii să transforme aceste principii în practici reale, asumate și vizibile la nivelul fiecărei organizații”, a declarat inspectorul-șef al ITM Dâmbovița – Marius Lixandru.
ACTUALITATEacum o săptămânăProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
ACTUALITATEacum 2 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
ACTUALITATEacum 7 zileSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
Argeșacum o săptămânăTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
ACTUALITATEacum 5 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
Dâmboviţaacum o săptămânăTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital























