Argeș
Un mort și un rănit grav într-un accident rutier în Câmpulung

Un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața, azi-noapte, într-un accident rutier care a avut loc în municipiul Câmpulung, județul Argeș, pe strada Târgoviștei. O a doua victimă a fost preluată de echipajul medical sosit la fața locului și dusă la spital.
A fost vorba despre un autoturism care a intrat într-un stâlp, în jurul orei 02:00. Bărbatul decedat a fost găsit în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare. În sprijinul victimelor au acționat pompierii cu trei echipaje, alături de două ambulanțe de la serviciul județean de specialitate.
UPDATE: Comunicat IPJ Argeș
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism, pe str. Târgoviște.
La locul evenimentului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, din cercetările preliminare rezultând că un autoturism care circula pe strada amintită, din direcția Mioarele spre Câmpulung, _în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor_, pe un tronson în curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod situat în partea stângă a sensului său de deplasare, după care s-a răsucit și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton al rețelei electrice, situat pe aceeași parte.
În urma impactului, un ocupant al autovehiculului, identificat ca fiind un bărbat de 33 de ani, din Câmpulung, a fost găsit în afara autoturismului, celui în cauză fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
De asemenea, în autoturism a fost identificat al doilea ocupant, poziționat între scaune, acesta fiind un tânăr de 22 de ani, din Câmpulung, care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest a celui de-al doilea ocupant al autoturismului a rezultat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, (0,24 mg/l), tânărul afirmând că nu își amintește cine se afla la volanul autoturismului în momentul accidentului. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Din verificările efectuate în bazele de date a rezultat că ambii ocupanți sunt deținători de permis de conducere, cu dreptul de a conduce valabil.
În urma cercetărilor desfășurare de polițiștii criminaliști, coroborate cu investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, a rezultat că la momentul producerii accidentului, autoturismul ar fi fost condus de tânărul de 22 de ani.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
Argeș
Bătrână de 82 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit că femeia a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din Pitești. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieții bătrânei.
Sunt efectuate în continuare verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei tragedii.
ACTUALITATE
VIDEO. Exercițiu situație de urgență în Tunelul Tigveni (Momaia) înainte să fie deschis circulației rutiere

ISU Argeș a organizat, ieri – 11 noiembrie 2026, un exercițiu care a vizat gestionarea unei situații de urgență în interiorul tunelului rutier Tigveni (Momaia), de pe Autostrada A1, București-Sibiu. Scenariul exercițiului a presupus coliziunea dintre un autoturism și un microbuz, în urma unei manevre de depășire neregulamentare, eveniment urmat de izbucnirea unui incendiu la nivelul compartimentelor motor ale celor două vehicule și inundarea cu fum a tunelului – ne informează ISU Argeș.
„În urma accidentului simulat, mai multe persoane rămân încarcerate sau blocate în autovehicule, fiind necesare operațiuni de descarcerare, evacuare și acordare a asistenței medicale de urgență.
Având în vedere numărul persoanelor implicate și complexitatea situației, scenariul a prevăzut și activarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Argeș, precum și mobilizarea unor resurse importante de intervenție”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Pe lângă pompierii argeșeni, la exercițiu au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, Direcției de Sănătate Publică Argeș, UPU-SMURD Pitești și PORR Construct SRL.
VIDEO
„Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit verificarea capacității de răspuns, a modului de cooperare între structurile participante, precum și testarea procedurilor de intervenție, evacuare, descarcerare și acordare a primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier într-un tunel.
Exercițiile de acest fel, desfășurate periodic, ne ajută să fim mai bine pregătiți, să acționăm coordonat și să consolidăm încrederea și cooperarea dintre toate structurile implicate. Pentru că, dincolo de proceduri și tehnici de intervenție, pregătirea, unitatea și capacitatea de a acționa împreună pot face diferența atunci când fiecare secundă contează și fiecare viață trebuie salvată”, se mai arată în comunicatul de presă transmis către mass-media.

Tunelul Tigveni (Momaia), care măsoară 1.350 de metri, urmează să fie deschis circulației în perioada următoare, după ce autoritățile vor finaliza procesul de angajare a personalului specializat. Inițial, se anunțase că Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, are include și Tunelul Momaia, va fi inaugurat în această lună. Termenul oficial din contract este februarie 2027.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 5 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 21 de oreDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 4 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat


























