SOCIAL
30 de oameni evacuați de urgență în Turnu Măgurele. Magistrală de gaze, avariată cu un buldoexcavator

O conductă magistrală de transport gaz metan a fost deteriorată, în această după-amiază, de un buldoexcavator cu care se efectuau lucrări la un centru comercial din apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Turnu Măgurele, județul Teleorman.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului au fost alocate două echipaje de stingere, două de la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman, două de la Distrigaz și echipajul CBRN (cercetare chimică, biologică, radiologică, nucleară şi substanţe explozive) de la Detașamentul de Pompieri Alexandria.
Forțele de intervenție au dispus evacuarea a 30 de persoane dintr-un bloc de locuințe aflat la circa 40 de metri de locul incidentului. Totodată, s-au oprit fluxul de gaze pe magistrala respectivă. De asemenea, s-au interzis circulația rutieră în zonă, polițiștii redirecționând traficul pe rute ocolitoare. Din fericire, în unitatea de învățământ nu erau elevi, cursurile efectuându-se doar dimineața.
Odată ce măsurătorile au indicat că nu mai sunt scăpări de gaze și nu mai există niciun pericol pentru cetățeni, situația locatarii din blocul apropiat, care au fost evacuați preventiv, s-au putut reîntoarce, în siguranță, în locuințele lor.
La fața locului au rămas echipele Distrigaz pentru remedierea avariei produsă la conducta de gaz.
Dâmboviţa
Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.
Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.
UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.
VIDEO
Ialomiţa
Au fost prinși atacatorii din scările de bloc. Furau trotinete și scutere electrice

Mai mulți locuitori din municipiul Urziceni, județul Ialomița, au rămas fără trotinetele și scuterele electrice depozitate în scările blocurilir. S-a întâmplat pe parcursul a trei nopți din octombrie și noiembrie.
Cercetările specifice i-au condus pe polițiști la doi tineri din oraș, în vârstă de 17 și 24 de ani, care au fost reținuți, ieri – 10 noiembrie 2026, și introduși în arest. Ancheta este continuată pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi suspecți. Bunurile furate au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.
În contextul acestui an, polițiștii din Ialomița le recomandă cetățenilor să nu lase trotinetele sau scuterele electrice nesupravegheate și neasigurate, chiar dacă sunt depozitate în spațiile comune ale imobilelor.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























