Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Obiectiv ambițios în Primăria Târgoviște. Să rămână lider național în accesarea fondurilor europene

Publicat

pe

Municipiul Târgoviște vrea să își consolideze, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, poziția de lider național în accesarea de fonduri europene și în actualul exercițiu financiar european – spune primarul Daniel Cristian Stan.

Edilul Târgoviștei a participat, astăzi – 12 mai 2026, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, la o întâlnire organizată la Parlamentul European, cu scopul adaptării fondurilor de coeziune la nevoile comunităților locale.

Primăria Târgoviște a depus pe Programul Regional Sud Muntenia 18 proiecte, cu o valoare totală de aproape 451.000.000 lei. Până acum, au fost semnate 11 contracte de finanțare, alte șase proiecte au fost admise la finanțare și unul este în evaluare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Câinii sunt sterilizați gratuit, vaccinați și microcipați. Abandonul nu este o soluție! Apelul primarului Alexandru Iorga

Publicat

pe

Primăria Găești, județul Dâmbovița, anunță că, începând de luni, 24 august 2026, demarează o amplă acțiune pentru gestionarea responsabilă a câinilor cu și fără stăpân. În prima etapă, se va efectua catagrafierea acestora, stradă cu stradă, după care se vor organiza campanii de sterilizare gratuită, vaccinare și microcipare.

„Știu că, în prezent, situația câinilor fără stăpân reprezintă o problemă reală în oraș și că modul în care aceasta a fost gestionată până acum nu a oferit rezultatele pe care găeștenii le așteaptă. Tocmai de aceea, vrem să schimbăm lucrurile printr-o abordare organizată, responsabilă și constantă.

O comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Primăriei Orașului Găești, Poliției Locale, medic veterinar și voluntari, se va deplasa în toate zonele orașului. Pentru câinii cu stăpân, vom începe verificarea și identificarea acestora, precum și o campanie gratuită de sterilizare, vaccinare și microcipare, în condițiile prevăzute de lege. În același timp, vom identifica și câinii fără stăpân de pe domeniul public, pentru a interveni organizat și responsabil, cu respectarea legislației în vigoare, astfel încât problema câinilor abandonați să fie gestionată eficient și în siguranță pentru comunitate.

Fac un apel la toți proprietarii de animale să sprijine această acțiune și să dea dovadă de responsabilitate. Abandonul nu este o soluție! Vrem un Găești mai sigur pentru oameni și, în același timp, să protejăm animalele. Vom aplica legea, dar înainte de toate vrem să prevenim abandonul și să reducem numărul câinilor fără stăpân”, este mesajul transmis de primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Pucioasa. Au fost finalizate trei blocuri de locuințe pentru tineri

Publicat

pe

Programul de dezvoltare socio- edilitară pe care îl pune în practică de mai mulți ani, cu succes, la Pucioasa, primarul Constantin Ana continuă. Ne informează edilul că încă 48 de locuințe, construite special pentru tinerii din oraș, au fost finalizate.

Vorbim de trei blocuri cu emisii de carbon aproape de zero și eficiență energetică maximă. Imobilele respective au în componență 21 de apartamente și 27 de garsoniere, toate spațioase și cu finisaje excelente, dotate cu chituri „Casa Smart”. În zona blocurilor, au fost amenajate locuri de parcare cu car port-uri și șase stații de încarcare pentru autovehiculele electrice!

„Provocarea cea mai mare abia acum începe, să prețuim și să păstram tot ceea ce am reușit să construim cu mare trudă. Și pentru că trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului, mulțumim constructorului, SC Motris SRL, și partenerilor din MDLPA, alături de care am reușit implementarea în timp record a acestui proiect important”, a transmis Constantin Ana – primarul orașului Pucioasa.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite