ADMINISTRAŢIE
Investiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, este edilul din județul Dâmbovița cu cel mai scurt mandat, fiind instalat în funcție spre finalul anului trecut, după validarea alegerilor locale parțiale organizate în data de 7 decembrie 2025. În campania electorală, candidatul Alexandru Iorga a venit în fața găeștenilor cu un program ambițios, program pe care primarul Alexandru Iorga îl urmează pas cu pas.
Chiar dacă a avut ghinionul să-și înceapă activitatea într-o perioadă de criză, cu măsuri de austeritate impuse de la nivel guvernamental și cu o Lege a bugetului de stat aprobată cu mare întârziere, Alexandru Iorga a arătat deja că orașul Găești se schimbă, că se poate face administrație transparent și ținând cont de sugestiile oamenilor.
În dialogul pe care l-am purtat de această dată cu edilul Alexandru Iorga, ne-am ales ca temă bugetul local pentru anul 2026, recent aprobat. Cum au fost împărțite fondurile, ce investiții se regăsesc pe lista de priorități, cum a ajuns Primăria Găești să fie executată silit din cauza unor greșeli ale fostei conduceri…

Reporter: Ce ne puteți spune astăzi, la patru luni și jumătate de la preluarea mandatului de primar, despre ceea ce ați reușit să realizați în Găești, raportat și la faptul că Legea bugetului de stat pentru 2026 a fost adoptată foarte târziu?
Alexandru Iorga: Consider că lucrurile au început să meargă bine în orașul Găești. Într-adevăr, ne-a încurcat faptul că bugetul s-a aprobat așa de târziu, dar acum am intrat în normalitate. Pot să vă spun că am alocat 60% din bani pentru investiții. Cele mai multe resurse financiare merg către sănătate, educație și infrastructura rutieră.
În domeniul sănătății, am alocat bani pentru a pune în funcțiune aparatura de la spital, astfel încât medicii să poată opera în sălile de chirurgie care astăzi nu sunt dotate și necesită investiții pe partea de aparatură tehnică de specialitate. Finalitatea este să se poată efectua intervenții chirurgicale la Spitalul Găești. Mai mult, vreau să beneficiem de computerul tomograf achiziționat printr-un proiect al fostului manager al Spitalului Găești, un proiect foarte mare. Din păcate, astăzi, acest CT performant nu este folosit și am alocat bani și pentru obiectivul acesta. Avem medici, avem personal, avem tot ce trebuie, numai că nu este pus în funcțiune. Este aceeași situație pe care am avut-o și cu RMN-ul, pe care știți deja că am reușit să-l punem în funcțiune. Am încheiat și contract cu Casa de Sănătate și funcționează în parametri normali.

Dar, mai sunt și alte aparate la Spitalul Găești, care sunt stocate de mulți ani și trebuie să le punem în funcțiune. Un ecograf nou, un mamograf și multe altele. Gândiți-vă că Spitalul Găești deservește peste 100.000 de locuitori din zona de sud a județului Dâmbovița. Acești pacienți nu vor mai fi nevoiți să meargă în altă parte, nu vor mai fi nevoiți să plătească pe la diferite spitale private pentru că, la noi, vor putea să facă aceste investiții medicale gratuit. Se vor deconta în baza unei trimiteri de la medicul specialist și a cardului de sănătate.
Reporter: Când vine vorba de educație, care sunt cele mai mari investiții pe care le finanțați anul acesta?
Alexandru Iorga: Pentru mine, domeniul educației este foarte important, astfel că am accentuat investițiile pe această zonă. Am câștigat un proiect pentru extinderea Școlii Gimnaziale „Șerban Cioculescu”.

Școala Șerban Cioculescu
Acolo vor fi construite alte opt clase, toalete, laboratoare și tot ceea ce este nevoie, astfel încât copiii să învețe într-un singur schimb, doar dimineața, așa cum este normal. Avem cofinanțare la acest proiect, dar mare parte din sume sunt fonduri europene nerambursabile.
De asemenea, construim din bugetul local o sală de sport la Școala „Radu cel Mare”, unde învață peste 850 de copii și nu au decât o sală de sport mică, amenajată într-o sală de clasă.

Școala „Radu cel Mare” Găești
Totodată, avem în derulare investiția de la Liceul „Iordache Golescu”, printr-un proiect pe fonduri europene. Sunt un pic dezamăgit de stadiul lucrărilor și calitatea acestora. Am fost într-o vizită pe acest șantier, pentru că mi-am propus să merg la fiecare două-trei zile într-un șantier să verific, împreună cu colegii de-ai mei din Primărie, cum merg lucrurile. La Liceul „Iordache Golescu”, nu este ceea ce îmi doresc. După mine, sunt mari probleme și am luat decizia de a-i chema pe constructori la o discuție. În primul rând, oamenii care lucrau acolo nu aveau pregătirea necesară. S-a făcut o subcontractare. Pe de altă parte, sunt întârzieri de la calendarul de lucrări. De asemenea, nu mi-a plăcut dezordinea de pe șantier.

Cred că lucrurile vor intra pe un făgaș normal după discuția cu constructorii. La acest liceu intenționez, în viitor, să obțin finanțare și pentru reabilitarea celorlalte două corpuri de clădire, fiindcă mai sunt două imobile, iar urgența este una maximă. Sunt foarte mulți copii care vin la această școală. Față de alte unități de învățământ din oraș, la Liceul „Iordache Golescu”, prezența la cursuri este foarte ridicată. Sunt înscriși în jur de 600 de elevi.
De asemenea, la Liceul „Dr. C. Anghelescu”, a fost implementat de vechea administrație un proiect cu fonduri europene și investiția, de fapt. nu este finală. Au fost accesate fonduri doar pentru lucrări de reabilitare exterioară, iar în interior este ca la 1945, adică nimeni nu a făcut nimic. Sunt 11 clase pe care trebuie să le reabilităm, să schimbăm parchet, uși, instalații termice, instalații electrice. Am alocat bani din bugetul local și demarăm în cel mai scurt timp aceste reparații. Astăzi, nu sunt deschise axe de finanțare pentru astfel de lucrări și nu vreau să las lucrurile așa, astfel că am alocat fonduri din bugetul local, să realizăm studiile de fezabilitate, să fim pregătiți să depunem un proiect pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Investiția este una foarte mare acolo, de ordinul milioanelor. Până atunci însă, vom executa, în această vară, lucrări de reparații.

Grădinița Inocența Găești
Pe zona de educație, mai avem și un proiect pentru dotări, care este aproape finalizat, inclusiv la Grădinița Inocența. Totodată, din bugetul local, am repartizat sume atât pentru creșă, cât și pentru Grădinița Inocența și pentru școli, pentru investiții mai mici, spre exemplu pentru achiziționarea unei mașini de curățare a pavelelor, pentru un cuptor la bucătăria de la grădiniță, pentru xerox-uri, imprimante, calculatoare etc.
Reporter: Ne-ați spus că ați alocat fonduri, în bugetul local pentru anul 2026, și pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Ce proiecte veți derula?
Alexandru Iorga: Anul acesta, pentru prima dată, Primăria Găești se va asocia cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, pentru executarea unor lucrări de reparații și modernizare străzi. Vor fi reabilitate în totalitate străzile din zona de blocuri.

Acolo, circulația se va desfășura prin sensuri unice, în baza unui plan de management al traficului care este aproape finalizat. Prin acest mecanism, vor fi create și noi locuri de parcare. Am prins în bugetul local bani pentru cofinanțare. Noi punem 5 milioane de lei și Consiliul Județean alte 5 milioane de lei. Într-un proiect avem inclusă strada 1 Decembrie. Investiția este foarte amplă. Mă refer la introducerea cablurilor electrice și de comunicație în subteran, altfel de lampadare, altfel de trotuare, gândite modern, vor dispărea șanțurile, în sensul că le vom carosa.

În cel de-al doilea proiect sunt incluse străzile principale din zona blocurilor – Unirii și Cuza Vodă, cu tot ceea ce înseamnă parcări adiacente. Proiectele acestea vor fi depuse pentru finanțare în prima sesiune PJDL din acest an. De asemenea, prin Programul guvernamental „Anghel Saligny”, va intra în reabilitare strada Independenței, doar partea de carosabil, iar trotuarele le realizăm din fonduri alocate din bugetul local.
Reporter: Am descoperit cu surprindere că Muzeul „Gheorghe Zamfir”, cum îl știam noi, nu este, de fapt, un muzeu în adevăratul sens al cuvântului, adică nu te poți duce pur și simplu să-l vizitezi ca turist. Ce ne puteți spune legat de acest obiectiv care ar putea deveni emblematic pentru orașul Găești?
Alexandru Iorga: La Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, am găsit probleme foarte mari, în sensul că, întrucât în iarna anului 2025, a fost oprită încălzirea fără ca instalația să fie golită de apă, au înghețat conductele și caloriferele, s-au stricat pereții, parchetul… Așa s-a întâmplat și la Sala de Sport. În prima fază, vom demara procedurile pentru a efectua reparațiile necesare. De asemenea, am trimis două colege la un curs de formare ca muzeograf și încercăm să introducem Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” în circuitul turistic, să-l transformăm în Muzeul „Gheorghe Zamfir”, pentru ca oricine să îl poată vizita contra unei taxe de acces.

Muzeul „Gheorghe Zamfir” Găești
În acest moment, nu există un Regulament care să permită vizitarea. Este bine că s-a făcut, că s-a reabilitat clădirea cu fonduri europene, nu pot să contest ceea ce este bun făcut, dar trebuia mai mult de atât. Trebuia găsită soluția ca orice persoană să aibă acces, în baza unui program de vizitare și a unui bilet de intrare. Sunt localități rurale din județul Dâmbovița care dețin muzee și sunt vizitate. Maestrul Gheorghe Zamfir a dat dovadă de multă înțelegere, pentru că, la un moment dat, am avut o discuție legată de condițiile în care sunt păstrate bunurile care îi aparțin și au fost date în custodia Primăriei Găești. Aceste obiecte de valoare, obiecte de patrimoniu aș putea spune, trebuie să fie păstrate în anumite condiții de temperatură, de umiditate și de siguranță. Maestrul Gheorghe Zamfir ne-a păsuit o perioadă, ca să reparăm ce este de reparat în clădire. Săptămâna viitoare, începem lucrările acolo. La fel și la Sala de Sport. La fel și la stadionul din Găești, unde, de asemenea, sunt probleme.
Reporter: În campania electorală, v-ați arătat nemulțumirea vizavi de aspectul Parcului Central, dar și al celui de la Palatul Copiilor, inclusiv lacul de acolo. Ați reușit să prindeți fonduri în bugetul local pentru anul 2026 să efectuați lucrări de amenajare?
Alexandru Iorga: Acțiunea de curățenie a orașului am început-o încă din prima zi de mandat. Avem terenuri unde au fost aruncate deșeuri de ani de zile. Așa le-am găsit și, ușor-ușor, le vom aduce la starea inițială. Prioritar pentru mine este să fac curățenie întâi în zonele aglomerate. Prin urmare, am început din centru, cu deșeurile depozitate de vechea administrație în Parcul Central. Muncim acolo de două săptămâni și urmează, în câteva zile, să semănăm gazon.

Am scos zeci de tone de deșeuri, pe care le-am predat agenților economici autorizați. Redăm orașului Găești aproape un hectar de spațiu verde. Obligația Primăriei este să readucă terenul la starea inițială, dar costurile trebuie recuperate de undeva și atunci solicit Poliției și Gărzii de Mediu să îi identifice pe autori, să ne putem îndrepta împotriva acestora. Așa este corect.
De asemenea, sunt șanse foarte mari să câștigăm un proiect de regenerare urbană pentru Parcul Central, un proiect în valoare de 5 milioane de euro. Se va schimba toată această zonă. Va fi curățat și pârâul Răstoaca și vom avea acolo un perimetru de promenadă foarte frumos. Totodată, vom planta noi arbori.
În viziunea mea pentru Găești, am spus de la început, atunci când tai un copac, trebuie să plantezi zece și chiar așa se va întâmpla. Avem un hectar de parc pe care l-am curățat de deșeuri, l-am adus la starea inițială și sunt acolo niște copaci uscați, în jur de 14 arbori foarte mari. În același perimetru, vom construi un amfiteatru în aer liber, unde să organizăm și spectacole la anumite intervale de timp. Tot acolo, copiii își vor putea petrece timpul liber. Vom avea o intrare directă dinspre strada Artei. Am prins și un milion de lei pentru parcul și lacul de la Clubul Copiilor. Sunt multe de făcut.

Reporter: În ceea ce privește gestionarea câinilor fără stăpân, care este situația în Găești?
Alexandru Iorga: Avem probleme și din cauza persoanelor care abandonează animale. Din inventarul realizat de noi, în orașul Găești, sunt 130-140 de câini fără stăpân. La nivel județean, președintele Corneliu Ștefan a propus o asociere între Consiliul Județean Dâmboviţa și unitățile administrativ-teritoriale pentru construirea unor adăposturi zonale pentru animalele fără stăpân. Sunt costuri foarte mari. Pe partea de sterilizare, la acest moment, desfășurăm activități pe bază de voluntariat, cu oameni de suflet din orașul nostru. O să continuăm acțiunile de sterilizare a câinilor din casă în casă. Este o prevedere legală care spune că și animalele cu stăpân trebuie să fie inventariate și microcipate. De asemenea, suntem aproape să finalizăm procedura pentru o colaborare cu un ONG vizavi de aceste animale. Importantă este siguranța cetățeanului, dar important este și acest câine care nu are nicio vină că este abandonat, iar noi trebuie să găsim soluții.
Reporter: După patru luni și jumătate de la preluarea mandatului de primar, ce vi se pare cel mai greu de îndeplinit din tot ceea ce v-ați propus?
Alexandru Iorga: Aș spune că procedurile și birocrația. Sunt foarte multe hârtii de întocmit, foarte multe aprobări de luat. Adică, niciun proiect nu se poate rezolva de pe o zi pe alta. Da, pe partea de curățenie, am început să acționăm chiar de a doua zi după preluarea mandatului, dar accesarea de bani, procedurile de achiziție, de încărcare în SEAP, de respectare a termenelor… În Primăria Găești sunt oameni profesioniști, o parte din ei foarte buni. I-am găsit aici și cu ei lucrez. Eu, în noua organigramă pe care o voi prezenta cred că în vreo două săptămâni, am redistribuit funcțiile acolo unde este nevoie. Avem 109 angajați la nivelul administrației publice a orașului, dar nu toți lucrează efectiv în Primărie, mulți sunt la Serviciul de Întreținere Străzi, la Serviciul Spații Verzi, la Bibliotecă, la Casa de Cultură, la zona de sport, la Bazinul de Înot, sunt incluși și asistenții medicali de la școli etc. Per total, 109 nu sunt mulți, numai că nu erau foarte bine repartizați.
Reporter: Am remarcat că organizați periodic întâlniri cu locuitorii orașului. Ce vă spun oamenii, cum văd lucrurile acum? Care le sunt așteptările? Au înțeles că schimbările nu pot interveni după o zi pe alta?
Alexandru Iorga: Unii au înțeles și le mulțumesc pentru acest lucru. De asemenea, le mulțumesc și celor care nu au înțeles, pentru că îi inteleg. Au avut așteptări foarte mari. Sunt convins că, în scurt timp, cei care cumva mă critică acum vor înțelege cum stau lucrurile, că nu toate problemele se pot rezolva atât de repede pe cât ne-am dori.
Reporter: Revenind la bugetul local pentru anul 2026, este mai mare sau mai mic decât în 2025?
Alexandru Iorga: Este mai mare, pentru că avem cele două asocieri cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Și, dacă tot m-ați întrebat de buget, și dacă tot spunea fostul primar că a lăsat bani în cont, explic și acum: acei bani pe care i-a lăsat au fost pentru plata datoriilor, care erau chiar mai mari decât sumele din conturi, fără să punem la socoteală și obligațiile financiare venite acum, tot din urmă.

Reporter: La ce vă referiți când spuneți obligații financiare de plată venite din urmă?
Alexandru Iorga: Spre exemplu, avem chiar acum o situație în care Primăria Găești este obligată să plătească 320.000 de lei din bugetul local pentru greșeli ale fostului primar. Suntem executați silit, dar, prin Hotărâre de Consiliu, o să stabilesc ca acești bani să îi plătească cel care a greșit. Nu este normal să fie plătiți din banii cetățenilor. Pe scurt, s-a întocmit un contract, ca urmare a unei licitații de încredințare a lucrării de la Liceul „Dr. C. Anghelescu”. Cei care au participat la licitație au contestat modul în care a fost încredințată această lucrare. Instanța, printr-o Decizie definitivă a Curții de Apel, a constatat că achiziția a fost făcută cu încălcarea legii și a dispus anularea procedurii. Fostul primar a mers însă mai departe cu această procedură, a încheiat contractul de atribuire unei firme de casă, apropiată fostului primar, ceilalți (nota redacției: celelalte firme participante la licitație) au acționat în instanță și au cerut daune, iar instanța a stabilit că aveau dreptate și ne-a pus să plătim această sumă: 320.000 de lei, bani foarte mulți pentru noi. Am avut, săptămâna aceasta, o negociere cu cei care au câștigat. Fiind hotărâre judecătorească, sunt obligat să le dau banii, dar neavând prevedere bugetară trebuie să fac rectificare de buget. Le mulțumesc că au dat dovadă de înțelegere și au eșalonat aceste plăți pe o perioadă de 3 luni, cu condiția să ne aprobe Consiliul Local treaba asta. În același timp, o să mă îndrept împotriva fostului primar pentru că, din punctul meu de vedere, este greșeala lui și trebuie să recuperăm acești bani. Și este doar una dintre situațiile neconforme pe care le-am găsit. Din păcate, sunt foarte multe…
ADMINISTRAŢIE
Orașul Găești se schimbă. Pas cu pas, stradă cu stradă. FOTO

Primăria Găești are deschise, în această perioadă, mai multe puncte de lucru pentru modernizarea orașului, dorința edilului Alexandru Iorga, care și-a preluat mandatul în urmă cu aproape 9 luni, în decembrie 2025, fiind să realizeze lucruri bune pentru comunitate. În acest sens, Alexandru Iorga verifică personal fiecare investiție în parte, ca să se asigure că fiecare intervenție începută este dusă până la capăt. Astăzi – 9 septembrie 2026, primarul de la Găești a fost din nou prezent pe șantiere.
„Continuăm reparațiile străzilor, până când vom ajunge, treptat, la asfaltarea completă a acestora. Strada 13 Decembrie a fost asfaltată, iar de luni se reiau lucrările pentru amenajarea acostamentelor.
Se lucrează la reabilitarea Liceului „Iordache Golescu”, la amenajarea curții interioare a Liceului „Dr. C. Angelescu”, la repararea sălii de sport din cartierul Vaideasca, unde amenajăm și spațiile verzi, iar lucrările de anvelopare a blocurilor continuă.

În zona pasarelei, după ce am eliberat terenul de deșeurile depozitate acolo de fosta administrație, trecem la amenajare: realizăm parcări și punem în ordine inclusiv zona de sub pasarelă. Un spațiu neglijat trebuie să devină un spațiu util și civilizat pentru găeșteni.
După lucrările de asfaltare, refacem și marcajele rutiere, iar la intrările în Găești au fost montate sisteme de semnalizare și afișare a vitezei.
Fac o precizare importantă: nu sunt radare ale Poliției și nu aplică sancțiuni. Rolul lor este să ne arate viteza cu care circulăm și să ne ajute să respectăm limitele legale. Siguranța pe străzile orașului depinde și de fiecare dintre noi.
Sunt multe de făcut și mergem înainte, în fiecare zi. Nu peste tot deodată, dar pas cu pas, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Găeștiul se schimbă!”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
ACTUALITATE
ȘCOALĂ PERFECTĂ construită în Colacu (Răcari). Ar trebui multiplicată în toată țara! FOTO

La Colacu, așezare ce aparține administrativ-teritorial de orașul Răcari, județul Dâmbovița, a fost, ieri – 7 septembrie 2026, dublă sărbătoare. O dată pentru că a început noul an școlar, iar în al doilea rând, și foarte important, pentru că instituția de învățământ din localitate, care a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare, extindere și modernizare, a fost inaugurată în prezența a numeroși localnici, copii, cadre didactice, părinți, bunici, reprezentanți ai administrației publice locale și o mulțime de invitați.

Gazda evenimentului a fost primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu. Ceremonialul inaugural s-a desfășurat ca la carte. Intonarea Imnului Național de către eleva Daria Rus, slujba religioasă susținută de preoții parohiilor din zona administrativă a orașului Răcari, s-a cititit apoi mesajul transmis de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, cu ocazia deschiderii noului an școlar 2026-2027, și o suită de alocuțiuni dedicate evenimentului care va intra, cu siguranță, în istoria locală.

Ce am putea spune despre instituția de învățământ gimnazial din Colacu? Comentarii doar la superlativ. Posibil să nu găsești o astfel de unitate nici în localitățile mari, cu potențial, cu altă vizibilitate socio-politică și economică. Uite că Marius Caravețeanu, așa, optimist, ambițios și, mai ales, dârz cum îl știm, în ciuda celor care îl pândesc nemeritat după colț pentru a-i critica activitatea administrativă parcă după note ordonate, aduce plus valoare întregului UAT răspândit într-un areal larg, unii ar zice chiar greu de gestionat, și naște superlative, adevărate opere în plan edilitar!

Școala Gimnazială „Profesor Ioana Ivan” din Colacu este un exemplu de instituție înscrisă la categoria excepțional. Mi-am permis, înainte de tăierea panglicii inaugurale, să vizitez școala, clasă cu clasă, laborator cu laborator, încăpere cu încăpere. Ce am văzut, nu că ar fi greu de descris în cuvinte, dar nu știi cum să pornești narațiunea despre cele observate și nici cum să o închei. Clase luminoase, mobilier nou, adecvat fiecărei vârste, finisaje impecabile, grupuri sanitare ca într-un hotel de cinci stele, cabinet medical, sală destinată programului laptele și cornul, dotată cu vitrină frigorifică și alte compartimente speciale pentru depozitarea în condiții igienice a alimentelor, holuri largi, cu o alură modernă și estetică așa cum vedem prin filmele americane.

Ce să spun despre bibliotecă, spațiul futurist, ingenios și totodată fermecător concept de arhitectul Teodor Bâte? Un astfel de sanctuar al cărții nu prea ai șansă să vezi prin județul Dâmbovița și, bag mâna în foc, nici prin țară nu sunt prea multe! Să descriu în cuvinte ambientul, mobilierul destinat etalării cărților, căldura acestui loc îmbrăcat în sticlă, pătruns de lumină din toate direcțiile, cu mesele de lectură aranjate dichisit, ca într-o horă a spiritului, greu de procedat. Fotografiile spun totul sau, mai ales, contactul direct cu acest laborator al cărții.

Din școală, printr-un culoar, se ajunge în sala de sport dotată la nivel occidental. Nu înșir inventarul elementelor didactice văzute aici. Sunt destule, atât pentru disciplina sport, dar și pentru a îmbrățișa discret performanța.
Ne-am luat un astfel de reper, fiindcă, în ultimii ani, am trăit cu convingerea, poate falsă, că doar în Vest se nasc lucrurile bune. Văzând Școala Colacu, cred că am început să depășim Occidentul în materie de inițiere, abnegație, dedicație și construcție. La finanțare stăm mai rău! Oricum, sigur suntem umăr la umăr. Și, cum am spus, așa ceva nu se poate crea decât punând suflet, talent, ambiție și multă muncă.

Amfitrionul acestei manifestări inaugurale, o putem numi de suflet, a fost profesorul Gheorghe Ilinca, cel care i-a introdus pe vorbitori, cu talent, cu verb, pe cei care au susținut alocuțiuni în această agora de la Școala din Colacu.
Profesorul Mihaela Tănase, directorul Liceului Teoretic „Ion Ghica” din Răcari, a fost elevă a școlii din Colacu. A mărturisit celor de față că simte o emoție puternică datorită faptului că instituția de învățământ poartă numele fostei sale diriginte, profesoara Ioana Ivan.

A luat cuvântul și un elev din clasa a VIII-a, Alexandru Matei. Un discurs literar, sensibil, sincer, despre copilărie, emoții, școală, entuziasm, speranțe. Clădirea veche, plină de amintiri, a spus Alexandru, a primit haine noi. I-a îndemnat elevul pe colegii săi să obțină rezultate remarcabile la învățătură, astfel îi răsplătesc pe cei care au construit această școală minunată în care ei au șansa unică de a studia, de a se pregăti pentru ziua de mâine.

Profesorul universitar Iordan Bărbulescu, cetățean de onoare al orașului Răcari, președinte al Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, a dezvăluit celor de față că dumnealui, personal, în ultimii ani, a fost prezent la inaugurarea a trei instituții de învățământ la Răcari și este convins că lucrurile nu se opresc aici. Profesorul Iordan Bărbulescu a felicitat administrația publică locală pentru tot ceea ce a făcut pentru pregătirea tinerei generații, pentru investițiile în infrastructura educațională.

Arhitectul Teodor Bâte a spus că, în orice stat modern care are ca principiu dezvoltarea, investiția în educație trebuie să fie prioritară. O societate performantă nu se poate construi decât prin muncă, perseverență și, evident, foarte multă educație. Arhitectul Teodor Bâte le-a mărturisit copiilor prezenți că, după casă, după familie, școala este al doilea loc important în formarea lor pentru ziua de mâine. Le-a mai cerut Teodor Bâte copiilor să profite de biblioteca pe care o au acum la școală, să o descopere și să citească. Lectura este deosebit de importantă în acest proces al devenirii personalității.

Subprefectul județului Dâmbovița, Teodor Rădoi, a felicitat administrația locală pentru eforturile depuse, pentru tot ce s-a realizat la Răcari.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, profesorul Ion Sorin, le-a spus celor de față că, astăzi, la Colacu, copiii, părinții, cadrele didactice, au două motive de bucurie, deschiderea anului școlar și intrarea într-o casă nouă, dotată excepțional. A mai spus Ion Sorin că, dacă în toată țara ar exista primării interesate de dezvoltarea școlii și de susținerea educației cum se întâmplă la Răcari, atunci lucrurile ar merge mult mai bine.

Fostul senator Virgil Guran, președintele PNL Dâmboviţa, a spus că evenimentul este unul în ton cu zona deosebit de frumoasă, cu copiii acestor locuri, cu școala modernă care se inaugurează. A mai vorbit Virgil Guran și de alte școli noi deschise în Dâmbovița, acum, la început de an școlar. La Braniștea, Petrești, Dărmănești.
Ultimul cuvânt, înainte de tăierea panglicii inaugurale, i-a aparținut, așa cum este firesc, primarului orașului Răcari – Marius Caravețeanu, cel care a promovat acest proiect și care a supravegheat cu atenție desfășurarea lucrărilor.

Despre școala de la Colacu, a spus edilul că este o investiție în primul rând pentru viitor. 125 de copii vor avea șansa să învețe în această școală super modernizată. Un popor fără educație nu are viitor, a mai spus Marius Caravețeanu. A vorbit primarul și despre celelalte obiective care urmează să fie edificate: Centrul Cultural Colacu, în imediata apropiere a școlii, baza sportivă, de asemenea, străzile vor fi în totalitate reabilitate și modernizate, rețeaua de canalizare din sat este aproape gata, stația de epurare, la fel. Urmează demararea proiectelor privind extinderea rețelei de gaze naturale și a celei de energie electrică.
Marius Caravețeanu a mulțumit reprezentanților Consiliului Local pentru faptul că au susținut acest proiect, Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia, echipei de implementare a investiției, arhitectului Teodor Bâte, despre care a spus primarul de la Răcari, cu ghilimelele de rigoare, că se face vinovat de toate cele realizate la școala de la Colacu.
Optimist, a adăugat primarul Marius Caravețeanu că, așa cum arată școala de la Colacu astăzi, va arăta și țara, mâine.

A urmat vizita în școală. Este dificil de surprins în cuvinte uimirea, stările de încântare, de fericire și mulțumire, amestecate cu grăunții aceia minusculi de fascinație. Sincer, localnicii și nici atât invitații nu și-ar fi închipuit că la Colacu, un sătuc pierdut în mijlocul unei câmpii, a fost construit un asemenea templu al educației. Școala Colacu poate fi un exemplu de bună practică, un model de excepție pentru cum ar trebui să arate o instituție de învățământ. Condițiile oferite crează cu siguranță respect, iar de aici încolo începe progresul. Marius Caravețeanu știe asta și tocmai de aceea este adeptul perfecțiunii în materie de infrastructură educațională.


Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 6 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 3 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 5 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























