Dâmboviţa
Planul Roșu de Intervenție, activat în urma unui accident produs în Cornești

Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, aseară, în urma producerii unui accident de circulație în comuna Cornești, județul Dâmbovița. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un microbuz de călători.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate șase echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare de la Garda de Intervenție Cornești. Totodată, la fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
La sosirea salvatorilor, din fericire, a fost identificată o singură persoană rănită, respectiv un bărbat de 75 de ani, șoferul autoturismului. Victima, conștientă, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la un spital din Capitală. În urma evaluării situației operative, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul de 75 de ani, din comuna Cornești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1A, în localitate, a intrat în coliziune cu un microbuz la volanul căruia se afla un șofer de 41 de ani, din județul Ilfov.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, în această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, că la data de 1 noiembrie 2026 va deschide Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar (CAV), construit cu fonduri europene nerambursabile în zona Oțelinox.
Vor putea fi aduse aici, gratuit, toate tipurile de deșeuri pentru care nu a existat până acum o soluție de colectare. Vorbim despre deșeurile care nu puteau fi eliminate prin platformele din cartiere sau de la poartă – dacă ne referim la zonele de case. Ne referim la mobilierul vechi, textile, resturi din construcții și obiecte tehnico-sanitare, plastice de mari dimensiuni, geamuri, oglinzi, deșeuri chimice, anvelope uzate, resturi vegetale, leșuri de animale etc.
Centrul CAV Târgoviște va funcționa de luni până vineri, între orele 10:00-18:00. Vor putea transporta deșeuri aici doar persoanele fizice din Târgoviște și cele care dețin o proprietate în municipiu, chiar dacă nu au și domiciliul aici.
A precizat primarul Daniel Cristian Stan că există o limită de cantitate, în ceea ce privește unele categorii de deșeuri, astfel:
– nu se acceptă resturi din lucrări de construcții și demolări pentru care este nevoie de autorizație, ci doar cele rezultate din intervenții obișnuite, gen schimbat gresie, faianță, zugrăveli etc.
– mobilierul din cel mult trei camere într-un an, dar nu tot într-o singură tranșă;
– cel mult 16 anvelope într-un an, respectiv 4 cauciucuri într-o singură tranșă;
– doar leșuri de animale mici, de până în 30 kg.

„Este primul asemenea centru de colectare a deșeurilor care va funcționa în județul Dâmbovița. Vorbim de deșeuri care din gospodărie și nu pot fi preluate prin sistemul actual. Acestea vor putea fi predate gratuit la acest centru. Spre exemplu, până acum, nu exista o soluție pentru mobilierul vechi. Sau când se schimbă gresia în casă. Discutăm astăzi despre un oraș mai curat și despre un mediu mai sănătos. Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență și a fost deja recepționat, iar după obținerea tuturor avizelor, începând cu data de 1 noiembrie 2026 va funcționa efectiv. Avem aici 16 containere, care corespund unui tip de deșeuri, cu excepția deșeurilor din construcții, pentru care avem trei containere. Cred că aveam nevoie de un asemenea centru pentru a oferi târgoviștenilor o soluție pentru deșeurile care nu puteau fi eliminate altfel”, a precizat primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.
ADMINISTRAŢIE
Veste bună pentru locuitorii din Poiana. Va fi pusă în funcțiune rețeaua de gaze naturale

În scurt timp, rețeaua de alimentare cu gaze naturale a comunei Poiana, din județul Dâmbovița, care este gata de o bună perioadă de timp, va fi pusă în funcțiune – a anunțat, astăzi – 6 octombrie 2026, primarul Marian Șerban.
„După o așteptare îndelungată și după multe demersuri, stația de reglare și măsurare a gazelor naturale de la Transgaz Mediaș a sosit în comuna noastră.
În cel mai scurt timp vom avea gaze în Poiana. Știu cât de mult a fost așteptat acest moment și cât de important este pentru fiecare familie. Gazul natural înseamnă confort, siguranță și un pas înainte pentru dezvoltarea comunei noastre.
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect: domnului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și domnului director general al Transgaz – Ion Sterian, pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în acest proiect important pentru comunitatea noastră.
Continuăm să muncim pentru Poiana. Pas cu pas, transformăm proiectele așteptate de ani de zile în realitate”, a precizat primarul Marian Șerban.
Dâmboviţaacum 6 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 6 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 7 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























