Argeș
Accident în Mușătești, Argeș. Bătrână lovită mortal de un autoturism

Un grav accident de circulație s-a produs, noaptea trecută, pe un drum comunal din localitatea Mușătești, județul Argeș.
O femeie de 76 de ani a fost lovită mortal de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 26 de ani din aceeași localitate.
Din primele date, se pare că autovehicolul, care se deplasa din direcția Musătești spre Domnești, nu a avut viteza adaptată la condițiile de ploaie abundentă, cu vizibilitate redusă. Conducătorul auto nu a văzut-o pe bătrâna din Albeștii de Argeș, care se afla pe partea carosabilă, și a acroșat-o cu partea dreaptă față.
În nedoritul eveniment rutier a mai fost rănită o tânără de 24 de ani, pasageră în autoturismul implicat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând că nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs această tragedie.
Argeș
Elev de 15 ani și-a lovit colegul de clasă cu o armă albă!

Un elev de 15 ani a fost reținut 24 de ore pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Agresiunea s-a consumat într-un liceu din municipiul Pitești. Din verificările efectuate de polițiștii Secției 1 Pitești, a rezultat că un minor de 15 ani a pătruns în unitatea de învățământ unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător. În timpul conflictului, a folosit arma albă provocând o rană la nivelul unui antebraț unui coleg de clasă, după care a lovit un alt adolescent.
Elevul înțepat cu cuțitul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul agresor a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Argeș
Femeie, lovită mortal de un autoturism în timp ce traversa regulamentar strada

O femeie de 59 de ani, din municipiul Curtea de Argeș, a fost lovită mortal, astăzi, de un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 76 de ani, din Albeștii de Argeș.
Din investigațiile preliminare efectuate la fața locului de polițiștii de la Biroul Rutier Curtea de Argeș, se pare că accidentul a avut loc pe fondul neacordării priorității de traversare regulamentare a străzii.
Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat, conform protocolului, manevrele de resuscitare, însă ulterior a survenit decesul femeii.
În această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 2 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 3 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 3 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 4 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!
SOCIALacum o săptămânăUn mort și doi răniți grav într-un accident rutier în Teleorman, la limita cu județul Giurgiu




























