Connect with us

Dâmboviţa

Trei tineri din Dâmbovița au spart magazine în tot județul

Publicat

pe

Trei tineri dâmbovițeni, cu vârste cuprinse între 22 și 24 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Din cercetări a reieșit că bărbații, care probabil au văzut multe filme, în noaptea de 4 spre 5 mai 2026, în jurul orei 01:00, prin forțarea unui șurub de prindere a grilajului metalic al ușii de acces, au pătruns într-un magazin din comuna Voinești, de unde au sustras 370 de pachete de țigări, în valoare de 10.000 de lei. Tot aceștia, în noaptea de 6 spre 7 mai, în jurul orei 02:30, dotați precum spărgătorii, cu mănuși în mâini și cagule pe cap, au pătruns, prin forțarea unei ferestre, în interiorul unui magazin din comuna Ulmi de unde au plecat cu 13.000 de lei, țigări, băuturi alcoolice și energizante, în valoare de 20.000 de lei.

Epopeea tinerilor spărgători nu s-a oprit aici. În noaptea de 12 mai, în jurul orei 01:30, tot prin forțarea ușii de aprovizionare, au pătruns în incinta unui magazin din Târgoviște, de unde au sustras suma de 2.500 de lei și aproximativ 150 de cartușe de țigări. Înainte de a intra, hoții au scos din funcțiune una dintre camerele de supraveghere.

La data de 4 iunie, în jurul orei 03:30, unul dintre membrii grupului, de 23 de ani, după ce a tăiat lacătul de la ușa de la intrare și a spart un geam, a pătruns în interiorul unui magazin din comuna Șotânga, de unde a furat băuturi alcoolice în valoare de 4.000 de lei. Acesta a fost sprijinit de tânărul de 24 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat în circulație către și de la locul faptei, transportând bunurile sustrase spre a fi valorificate ulterior, deși nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot pe parcursul zilei de 4 iunie a.c., cei doi s-au deplasat la o stație de alimentare cu combustibil, unde au alimentat autoturismul în cauză, fără a achita contravaloarea carburantului.

Cercetările în acest caz sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pucioasa a lansat o platformă online pentru cetățeni. VIDEO

Publicat

pe

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a dovedit în toți acești ani de când se află la cârma administrației publice locale că este tipul omului care dorește ca totul să meargă ceas în comunitate, să cunoască absolut toate problemele cu care se confruntă cetățenii, să intervină atunci când apar situații neprevăzute, generate de varii motive.

Edilul de la Pucioasa nu se supără când oamenii îi pun pe tapet teme de interes, ba chiar îi îndemnă să o facă, să îl sprijine în activitatea sa de menținere a unui echilibru normal, funcțional, în oraș. Pentru a ușura acest demers, Primăria Pucioasa a creat o platformă online de comunicare directă cu cetățenii, de informare reciprocă asupra unor probleme, situații și cazuri care apar spontan și necesită intervenție urgentă. Reprezentanții administrației publice chiar le oferă locuitorilor orașului, care se descurcă mai greu cu informatica, cu internetul, cu accesarea platformei online locale, indicații, pașii care trebuie urmați pentru a putea ajunge la rezultatul dorit. Explicații verbale, scrise și tutoriale video.

Precizează Constantin Ana, într-un text informativ publicat pe pagina sa de socializare, că, nu de puține ori, cetățenii orașului au întâmpinat probleme legate chiar de numele străzilor pe care locuiesc sau chiar de numărul de la imobilul pe care îl dețin.

„A venit momentul să reglăm acest lucru, iar pentru asta ne vom deplasa în teren să constatăm situația reală, pentru că sunt foarte multe imobile construite pe loturi apărute în urma dezmembrărilor unor terenuri, iar situația nu a fost deloc controlată, generând la finalul investițiilor un disconfort pentru locuitorii noștri”, a precizat primarul de la Pucioasa.

Totodată, îi îndemnă pe concetățenii săi, pentru ca ajutorul să fie unul reciproc și să se poată acționa operativ, să acceseze platforma online a primăriei. Cei care nu se descurcă, pot urma indicațiile expuse într-un video tutorial postat pe pagina de Facebook.

„Cel mai mare ajutor pe care ni-l dați este legat de nominalizarea unei denumiri, a unui nume pentru strada pe care locuiți, în situația în care locuiți pe una din multele străzi din oraș, ce nu are atribuit un nume. Atenție, aveți de ales din lista aprobată din RENNS și vă rog să vă orientați pe un nume care să se încadreze în specificul zonei”, a explicat Constantin Ana.

O altă problemă pentru care primarul de la Pucioasa cere sprijinul locuitorilor este cea legată de gestionarea câinilor fără stăpân, al căror număr este din ce în ce mai mare.

„Cea mai importantă sursă a acestei probleme o reprezintă, vrem sau nu vrem să recunoaștem, câinii din gospodăriile noastre. Vă rog să mă ajutați să identificăm numărul real al acestor animale și asta cu un singur scop, să avem o fotografie exactă a situației la zi, pentru a putea găsi o soluție de finanțare în vederea sterilizarii tuturor câinilor de rasă comună din gospodării”, a spus primarul de la Pucioasa.

La finalul intervenției sale, Constantin Ana le solicită cetățenilor care au accesat platforma online a Primăriei Pucioasa, să vină cu sugestii, cu idei care să ducă la îmbunătățirea acestui portal de comunicare.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: Locatarul de la Cotroceni, în loc să fie preocupat de situația economică a României, insistă ca AUR să nu ajungă la guvernare

Publicat

pe

Ciprian Iacob, senator AUR Dâmbovița, într-o intervenție pe rețelele de socializare, a fost deosebit de critic la adresa președintelui Nicușor Dan, care, în ultima sa conferință de presă, una de tip maraton, nu a răspuns concludent la întrebările jurnaliștilor, ba mai mult, problemele cu care se confruntă țara nu prea au prezentat un interes deosebit pentru șeful statului.

A spus parlamentarul Ciprian Iacob că președintele României, pe care îl numește ironic „locatarul de la Cotroceni”, nu a tratat așa cum ar fi trebuit situația socio-economică a țării. Nu a catadicsit să ofere românilor explicații cu privire la problemele cu care ne confruntăm, dar și-a găsit un subiect drag, acela de a lovi în Alianța pentru Unirea Românilor, înșirând o serie de pseudo-argumente pentru care nu trebuie să ajungă reprezentanții AUR la guvernare.

„Eu i-aș cere președintelui, de fapt nu președintelui, ci locatarului de la Cotroceni, să ne spună care sunt dovezile pentru care a trebuit să implice Fitch sau Moodys sau Standard & Poors, pentru că nu am văzut ca niciuna dintre aceste agenții să reclame în vreun fel AUR. Dumnealui și-a făcut timp să explice de ce AUR nu trebuie să fie la guvernare, dar nu a avut timp să ne explice de ce țara este în situația economică catastrofală în care se află și de ce a trebuit să alcătuiască un guvern împreună cu PSD’’, a transmis senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite