Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Răzvad a semnat contractul de finanțare pentru construire creșă

Publicat

pe

Schimbările în bine curg pe bandă rulantă în comuna Răzvad, județul Dâmbovița. Astazi – 19 iunie 2026, primarul Emanuel Spătaru și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia – Liviu Mușat au semnat contractul de finanțare pentru construirea unei creșe. Evenimentul a avut loc la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, în prezența președintelui Corneliu Ștefan. Investiția are o valoare de 10 milioane de lei, cu o contribuție a administrației publice locale este de doar 2%.

„Este un obiectiv pe care foarte mulți părinți l-au cerut, iar noi, cei care le reprezintăm interesele, am înțeles acest lucru și am acționat în consecință. Mereu am spus, dar am și arătat prin fapte, că am pus educația pe primul loc și nu cred că am greșit. Odată cu finalizarea acestui proiect, vom avea grijă de cei mici de la cea mai fragedă vârstă”, a transmis Emanuel Spătaru – primarul comunei Răzvad.

Creșa va fi construită în satul de centru – Răzvad, lângă Grădinița cu program prelungit, instituție edificată pe locația fostei Școli de Fete.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgovişte are în derulare proiecte de 350 de milioane de lei pentru educație

Publicat

pe

Primăria Târgoviște pune educația pe primul loc. Se întâmplă asta de câțiva ani buni și se vede cu ochiul liber. Rând pe rând, unitățile de învățământ din municipiu au intrat în ample programe de reabilitare, extindere și modernizare, iar acest proces va fi finalizat în următorii 3-4 ani, după cum ne-a declarat edilul Daniel Cristian Stan. În acest moment, administrația publică locală are în derulare proiecte de peste 350 de milioane de lei care vizează infrastructura educațională.

„În ultimii doi ani am finalizat deja șase unități de învățământ. Acum se lucrează la alte patru, printre care și Liceul „Voievodul Mircea”, ce va deveni una dintre cele mai moderne unități școlare din țară, complet refăcută până la finalul anului. În plus, avem proiecte pregătite pentru încă 13 școli și grădinițe, astfel încât cei peste 20.000 de elevi târgovișteni să aibă parte de cele mai bune condiții”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Liceul Tehnologic Nucet a intrat în ample lucrări de reabilitare și modernizare

Publicat

pe

După lungi ani de așteptare, iată că întregul complex educațional și tehnologic al Liceului Nucet a intrat în ample lucrări de reabilitare și modernizare. Perioada de implementare a acestui proiect derulat sub titulatura „Creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Nucet, corp A, corp B, internat școlar” este de 15 luni. Lucrările au fost demarate în luna august a acestui an și vor trebui încheiate în octombrie 2027. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud Muntenia.

De precizat că această instituție de învățământ, înființată în anul 1901, la inițiativa omului de știință, pe atunci ministru al Instrucțiunii Publice, profesorul Spiru Haret, a fost renumită pentru pregătirea de specialitate oferită elevilor care doreau să se dedice horticulturii, zootehniei, medicinii veterinare și pisciculturii. De consemnat și faptul că la Nucet a funcționat și o școală de fotbal celebră în România. Trebuie să mai menționăm și faptul că, pe lângă o pleiadă întreagă de oameni de valoare care s-au format la Liceul Agricol de la Nucet, aici, a absolvit, în anul 1914, și celebrul actor român, un titan în interpretarea rolurilor dramatice: George Vraca.

Liceul de la Nucet a intrat într-un con de umbră în anii 2000 când s-a produs o resetare ciudată în tot învățământul românesc, în defavoarea școlilor care pregăteau specialiști în diferite domenii și meserii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite