Connect with us

POLITIC

Calul de bătaie la congresul liberalilor a fost PSD. S-a cerut demiterea trădătorilor din partid, cu Adrian Veștea în frunte!

Publicat

pe

Amfitrionul Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal a fost Theodor Stolojan. Deși în vârstă, politicianul, chiar dacă a mai avut unele stângăcii și mici desincronizări, s-a achitat cu brio de sarcina primită. Au fost și ceva surprize la congresul liberalilor. Ludovic Orban, unul dintre fii rătăcitori ai partidului, s-a întors acasă. A cerut iertare colegilor pentru nesăbuințele sale declarativ politice. Așa e când te ia valul! Se pare că a fost iertat, fiindcă liberalii prezenți în sală l-au aplaudat.

Ilie Bolojan și -a prezentat moțiunea și echipa cu care urmează să conducă PNL. Se vede treaba că, în ultimii ani, pe la partide, se poartă moțiunile și participarea la alegerile interne în echipă. Nici la congresul PNL nu au existat probleme. O singură moțiune, un singur candidat pentru poziția de lider, o singură echipă.

Ilie Bolojan a cerut membrilor congresului o derogare de la statutul partidului pentru a putea introduce în structurile de conducere, pe poziții de vicepreședinți, pe fosta vicepremier ONG-ista Oana Gheorghiu și pe un alt fiu rătăcitor, Dragoș Pîslaru, care, după ce a trecut prin Reper, partidul lui Cioloș, revine în PNL și este trup și suflet lângă Ilie Bolojan. Colegi de guvernare. Este cel care a venit cu propunerea de mărire a TVA-ului. Slavă lui!

Ținta politică a acestui congres a fost PSD. De fapt, întreg scenariul a avut ca substanță indicator Partidul Social Democrat și pe reprezentanții săi, care au dărâmat Guvernul și care au vrut să transforme PNL-ul într-o anexă politică, să îl pună la butonieră, cum au zis unii vorbitori.

A fost prezentat un filmuleț avându-l protagonist pe Ilie Bolojan. Se poartă în strategiile de imagine. De fapt, câteva secvențe montate electoral, care conțineau declarații mai de forță. Când a venit momentul prezentării moțiunii, sala s-a ridicat în picioare. Fond muzical adecvat. S-a aplaudat și s-a scandat Bolojan! Bolojan!

Reclama

A urcat apoi pe scenă, la strigarea liderului, echipa care urma să fie validată de congres prin vot. Cea care era cunoscută de câteva zile în spațiul public. Au fost chemați pe scenă și președinții de organizații. La coborâre după piedestal, li s-a sugerat să aibă grijă, să nu se împiedice.

„Partidul nostru trebuie să arate cine este și cine vrea să fie”, a spus Ilie Bolojan.

A recunoscut premierul că și PNL are o mică parte de vină pentru ce a ajuns România. Dar, una peste alta, guvernarea coaliției a fost bună. A fost preluat un pacient în stare de comă și acum este la recuperare. A mai spus Ilie Bolojan că PSD, cât timp s-a aflat la putere, a tras tot timpul frâna de mână. A mai dezvăluit premierul că, în timpul guvernării, a mai descoperit ceva: că nu poate fi partener cu PSD.

Le-a mai spus colegilor de partid că, în aceste zile, PNL este atacat din toate părțile și că este ceva fără precedent, nemaiîntâlnit până acum. Le-a mulțumit liberalilor pentru rezistență și consecvență. Bătălia politică din aceste zile se dă între adevăr și minciună! De menționat că președintele Nicușor Dan nu a fost atacat la acest congres. A mai vorbit Ilie Bolojan, grav, rece, despre încrederea pierdută, compromisuri și trădare. Apropo de compromisuri, a spus Bolojan că acestea au făcut din PNL un partid mic spre mediu. A dat de înțeles că Adrian Veștea și ceilalți liberali care i s-au alăturat nu mai au ce să caute în PNL. Vorbim aici de europarlamentarul Rareș Bogdan, deputatul Lucian Bode, președintele CJD Ilfov, Hubert Thuma, și Alina Gorghiu, lidera PNL Argeș. De fapt, s-a luat ulterior o hotărâre în acest sens. Practic, Ilie Bolojan i-a cerut lui Adrian Veștea, cel desemnat de Nicușor Dan să formeze noul guvern, demisia de onoare din PNL.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, aflat sub control judiciar pentru fapte de corupție, a fost aplaudat. Bolojan i-a mulțumit pentru tot ceea ce a făcut pentru partid și pentru București. Liberalii și-au exprimat solidaritatea față de Ciprian Ciucu.

Reclama

„Dumnezeu să aibă în pază România”, a spus, la finalul discursului său, Ilie Bolojan.

A urcat din nou pe scena congresului amfitrionul Theodor Stolojan, care a prezentat-o pe noua cucerire a partidului, Oana Gheorghiu. În sală, aplauze puține. A vorbit ceva fostul vicepremier Oana Gheorghiu, despre niște liste negre. Aoleu? Iar? A spus că și ea s-ar afla pe una dintre acestea. În rest, și-a exprimat atașamentul față de Ilie Bolojan și PNL. A vorbit de parcă se afla de-o viață în acest partid.

Tânărul politician Robert Sigartău, un fel de vedetă a partidului, arătos, distins, cu verb și feroce în discurs, a spus că dușmanii și-ar fi dorit ca PNL să fie îngenuncheat. Dar, uite că nu s-a întâmplat asta! A criticat la greu PSD-ul. A dat și o definiție, cum că PSD-ismul este o continuare a comunismului. A mai ajuns Robert Sigartău la concluzia că PSD-ismul și AUR-ismul au aceeași genă politică. Și-a adus aminte liberalul și de fostul premier social democrat Marcel Ciolacu. Îl consideră vinovat de toate cele și că ar trebui să fie tras la răspundere pentru subminarea economiei. De Nicolae Ciucă nu a zis nimic. Să nu mergem cu lista mai în jos, dar asta este politica. De astea sunt făcute congresele. Să te desfășori verbal, să perorezi și să îți exersezi discursul cu audiența în fața ta. Să simți vibrația sălii. Să îți încerci bateriile devenirii.

A urcat pe scenă, bineînțeles, după ce l-a prezentat Theodor Stolojan, și Dan Motreanu, un liberal pur sânge, consecvent și calculat la vorbe. Docil. A spus europarlamentarul, secretarul general al partidului, că acest congres marchează despărțirea definitivă de PSD. Gata cu alianțele și coalițiile între stânga și dreapta. Se revine la normalitatea politică! Ar fi vrut Dan Motreanu să fi fost prezent la congres și Adrian Veștea, să spună de ce a trădat partidul. Dar a lipsit.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende a fost respinsă

Publicat

pe

Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende de la 16% cât este în prezent la 8% a picat la vot în Parlament – ne informează senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.

„PNL s-a opus, iar PSD, USR și UDMR s-au abținut”.

Astăzi, au intrat în procedură parlamentară la Senat, ca primă cameră sesizată, alte două inițiative AUR: plafon mărit la 500.000 euro pentru încadrare în categoria microîntreprinderi, față de 100.000 de euro cât este la acest moment, și TVA de 9% pentru prima locuință, față de 21% în prezent.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

Reclama

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Reclama

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite