ACTUALITATE
Târgoviște. Urmează a treia acțiune de dezinsecție pe domeniul public

Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Salubritate, informează că, în perioada 21 – 30 iulie 2026, se va desfășura cea de-a treia acțiune de dezinsecție pe domeniul public.
Acțiunea va avea loc în intervalul orar 23:00 – 06:00 și va viza parcurile, locurile de joacă, cimitirele, spațiile verzi din microraioane și aliniamentele stradale din Municipiul Târgoviște.
Dezinsecția va urmări combaterea insectelor zburătoare și târâtoare, în stadiile de larvă și de adult (țânțari, muște, căpușe etc.), prin utilizarea unor substanțe chimice specifice.
În cadrul acțiunii vor fi utilizate substanțele SOLFAC TRIO EC 140 NF și CYMINA ULTRA, substanțe omologate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sănătății.
Apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare, iar deținătorii de animale de companie să evite aceste zone pe perioada derulării programului.
Programul se va putea modifica în funcție de condițiile meteorologice.
ACTUALITATE
Jurnal de călătorie. Andorra, principatul unde nu a pătruns sărăcia! FOTO

Uite că am ajuns și în Andorra, micuțul stat european situat în Munții Pirinei, între Franța și Spania. Ne-au adus niște prieteni. Români stabiliți de zeci de ani în Lleida, un oraș spaniol de circa 120 de mii de locuitori, aflat la jumătatea drumului dntre Zaragoza și Barcelona.
În Andorra nu poți ajunge decât pe cale terestră, fie dinspre Franța, fie dinspre Spania. Nu există aeroport în Andorra. Cel mai apropiat ar fi pe lângă un orășel din Spania, dar este unul mic, nedestinat aeronavelor mari. Ceva privat.

Drumurile sunt excelente. Din Lleida până în Andorra La Vella, capitala principatului întins între culmile Pirineilor pe o suprafață de puțin peste 400 km pătrați, am ajuns pe un drum la două benzi. Bun. Bine marcat. Am parcurs circa 150 km. Peisaje spectaculoase. Satele spaniole, până aproape de granița cu Andorra, sunt cocoțate pe stânci. De fapt, așezările pe care localnicii le numesc sate arată mai degrabă ca niște mici orășele. Cochete, bine îngrijite, în care noul se integrează perfect în arhitectura veche, în peisajul montan deosebit de pitoresc.
La vama dintre Spania și Andorra, control aleatoriu. Polițistul de frontieră, dintr-o cabină, te urmărește cu atenție și, dacă consideră, îți solicită documentele de călătorie, pașaport sau carte de identitate, dacă nu, ai liber să intri în principatul cu aproape 80.000 de locuitori și unde, am înțeles noi, nu prea există șomaj, iar nivelul de trai este între cele mai ridicate din lume Pe locul trei la nivel mondial într-un top realizat în 2026!

Andorra la Vella, capitala europeană situată la cea mai mare altitudine
Andorra pare a fi într-o altă lume. Clădiri impetuoase, cocoțate pe versanți. Șantiere de construcții, cu zecile. Nu îți vine să crezi că giganticele macarale folosite la înălțarea blocurilor au putut fi montate pe marginea unor adevărate prăpastii. Dar, am văzut că se poate, acolo unde există forță financiară, voință, ingeniozitate și curaj. Capitala Andorrei seamănă mai degrabă cu un luxos și uriaș centru comercial. Kilometri întregi de magazine, supermarket-uri, malluri, cafenele, baruri, cazinouri. Străzi curate, inundate de luminile multicolore emanate de led-urile publicitare gigant.

Aici se vorbește catalana și franceza. Am aflat că spaniolii și francezii veneau în anii trecuți frecvent în Andorra pentru cumpărături. Prețuri mai mici, neîncărcate de taxe și alte tipuri de impozite. De când cu criza economică mondială, s-au mai stricat lucrurile și pe aici, dar tot parcă este mai bine ca la noi.
Să intri într-un supermarket și să cumperi pâinea multicereal de 500 g cu un euro, laptele Prezident – cu 1,1 euro, apa plată cu 2 euro baxul de 4 sticle, să bei o cafea bună, cu lapte, la 2 euro la o masă pe o terasă de pe malul unui râu fermecător parcă nu găsești pe la noi. Și, asta în condițiile în care salariul mediu este de circa 2.000 de euro lunar, iar venitul pe cap de locuitor este de circa 40.000 de euro. Este bine, nu?

Român fiind, bulversat de prețurile care la noi tot urcă și urcă, am vrut să văd cum stă treaba la acest capitol și în stațiile de benzină, coșmarul românilor în ultimul an! Atenție, foarte multe în Andorra. Ai impresia că de aici vin să își facă plinul jumătate din Franța și Spania. Dacă în 2023 un litru de benzină se vindea în medie cu 1,46 euro acum, am văzut era 1,59 – 1,65 euro. La noi, cât este? Apropo, și în Spania este mai mic prețul la combustibil ca în România. Dar, despre asta vom nara cu altă ocazie.

Andorra, un stat care trăiește din turism și comerț. Nu am văzut pe străzi cerșetori. Curățenie deplină. Liniște cât cuprinde. Transport public bine pus la punct. Prețuri mici sau cel mult ca la noi în toate tipurile de magazine. Este o încântare, dar te cuprinde și o uimire dusă spre groază dacă îți propui să faci comparații între cum stau lucrurile în România și în Andorra la capitolul costuri. Pierzi pe toată linia în ceea ce ne privește. Noi am ajuns de căruță. Țara noastră parcă nu mai face parte din Europa!

În Andorra vin valuri de turiști. Cam zece milioane pe an! În special dinspre Franța, Germania, Marea Britanie Olanda și Spania. Bogații Europei descind aici în luxoasele hoteluri sau în vilele pe care le dețin prin locuri mai neumblate de omul de rând. Odihnă, afaceri și cumpărături.
Dar, să îmi fie cu iertat, să mănânci în Principatul Andorrei, într-un cadru deosebit, servit ireproșabil, de o vânzătoare zâmbitoare, o pizza excelentă cu doar 12 euro și să bei o bere San Miguel cu doar 3 euro, unde ți se întâmplă în România?

ACTUALITATE
Expoziție a sculptorului dâmbovițean Liviu Brezeanu la Muzeul de Artă din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați expoziția de artă „VOLUM ȘI CULOARE” a artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu, până duminică, 31 ianuarie 2027, organizată la parterul Muzeului de Artă, în sala de expoziții temporare.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 20 octombrie 2026, ora 1400, în prezența criticului Marius Tița, la Muzeul de Artă din Târgoviște.
Prin această expoziție itinerantă „Volum și culoare” dorim să prezentăm o mică parte din creația artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu, destul de modest prin numărul de apariții pe simeze în evenimente expoziționale personale, debutul său fiind acum aproape 35 de ani la Galeria Albă din Târgoviște.
Liviu Brezeanu, de origine din Vârfuri (Dâmbovița), este un sculptor care preferă căldura și textura lemnului de nuc, dar căruia nu-i este străin nici bronzul ori marmura. Astfel, artistul și a terminat studiile universitare la București, în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Sculptură, promoția 1984, atelierul sculptoiței Geta Caragiu; în paralel, prin ductul pastelului pe hârtie, ca exercițiu de pregătire a ideilor pentru lucrările sculptate, folosește ca mijloc de expresie linia și culoarea. A ajuns să expună la muzeul din Târgoviște pentru întâia dată în cadrul Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, secțiunea sculptură, care s-a materializat într-un premiu la ediția din anul 1998 cu lucrarea „Generații”. A participat, din studenție și până în prezent, la numeroase expoziții de grup, bienale, saloane de sculptură mică în muzeele și galeriile de artă din țară (București, Buzău, Giurgiu, Bușteni, Pucioasa, Târgoviște, Târgu Mureș), dar și din afara granițelor la Veneția și Changchun – China.
Expoziția reunește o selecție de lucrări de sculptură și grafică, care definesc portretul artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu; aici, observăm consecvența stilistică a volumelor, în cazul sculpturii, și a liniei – pentru grafică – care urmează forme line, sinuoase specifice: zborului, corpului uman fragmentat (seriile de Torsuri, Siluete, Păpușari), al subiectelor ce reflectă iubirea (seriile: Familie, Inimi, Cupluri). În lucrările de sculptură se observă influența formelor lui Henry Moore – după cum amintea criticul Gheorghe Vida – dar expresia este mult mai caldă și apropiată, precum este și personalitatea artistului Liviu Brezeanu, lucru dat atât de dimensiunile mici și modeste ale sculpturilor, cât mai ales de materialul utilizat – lemnul care prezintă o textură, nuanță și dispoziție naturală, organică și firească.
Vă așteptăm cu drag să vă bucurați pentru câteva momente la Muzeul de Artă (Calea Domnească 185) din Târgoviște, admirând lucrările pline de lirism ale artistui Liviu Brezeanu, care s-a afirmat în sculptura românească contemporană prin talent, constanță și dedicare!

ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 6 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
ACTUALITATEacum 6 zileDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 6 zileDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























