Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Cea mai veche școală din Târgoviște intră în lucrări de reabilitare și modernizare. VIDEO

Publicat

pe

Una dintre cele mai importante misiuni asumate de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și echipa pe care o coordonează, a fost aceea de a reabilita, moderniza și dota în ton cu cerințele europene toate unitățile de învățământ preșcolar, școlar și liceal care funcționează pe teritoriul orașului. Și, după cum stau lucrurile, în maximum doi-trei ani, acest program va fi îndeplinit.

Astăzi – 22 iulie 2026, în ciuda vremii total neprielnice, primarul Cristian Daniel Stan a organizat o întâlnire cu presa în corpul principal al Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, instituție de învățământ primar cu multă istorie și tradiție în spate.

Ne-a informat Cristian Daniel Stan că a fost semnat contractul de finanțare și că urmează să fie demarate lucrările de consolidare, reabilitare, modernizare, dotare și extindere a acestei unități de învățământ. Practic, procesul de extindere înseamnă construcția unui nou corp de clădire, care va avea în structură opt săli de clasă. Vorbim despre două proiecte, unul realizat cu fonduri europene obținute prin Programul Regional Sud Muntenia, celălalt urmând să fie suportat din bugetul local.

„Această unitate de învățământ așteaptă de foarte mult timp schimbarea. Este prima școală națională înființată în Târgoviște. Datează din 1833. Nu știm dacă în toți acești ani această școală a fost prinsă vreodată în vreun proiect general de reabilitare și modernizare. În afară de acest proiect, care este în faza de licitație, urmează ca administrația locală să vină cu o suplimentare, este vorba de construirea unui nou corp de clădire cu încă opt săli de clasă, la care se adaugă reabilitarea terenului de sport, astfel încât să putem vorbi de o investiție completă la Școala Vasile Cârlova”, a precizat Cristian Daniel Stan.

Preconizează edilul că lucrările de reabilitare și modernizare vor dura cel mult 18 luni. Primarul Târgoviștei speră să dea curând vești bune și despre clădirea aceleași școli situată pe strada Pârvan Popescu. Și aceasta urmează să fie supusă unor lucrări de reabilitare și modernizare.

La întâlnirea de la Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” au mai fost prezenți viceprimarii Cătălin Rădulescu, Constantin Cozma, administratorul public Gabriel Boriga și directorul unității de învățământ, Tatiana Costache.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Poiana a început amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei

Publicat

pe

Primăria Poiana a demarat, săptămâna aceasta, o nouă investiție pentru îmbunătățirea calității vieții în comună. Vorbim despre amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei, adică drumul care leagă satele Poiana și Poiana de Jos.

Proiectul este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Reamintim că, în vară, administrația publică locală de la Poiana a finalizat pe această stradă pista pentru bicicliști, construită printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu.

Totodată, Primăria Poiana a obținut și o sponsorizare constând în 50 de bănci, pe care le-a recondiționat și le-a instalat în zona unde a fost amenajată pista pentru bicicliști. Edilul Marian Șerban intenționează să pună astfel de mobilier stradal la fiecare poartă, etapizat, în funcție de fondurile de care va dispune.

„Continuăm să muncim cu responsabilitate pentru dezvoltarea comunei și pentru un viitor mai bun. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele începute! Adresez mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița”, a transmis primarul Marian Șerban.

Punctăm și faptul că, în scurt timp, va fi pusă în funcțiune în comuna Poiana și rețeaua de alimentare cu gaze naturale, având în vedere că Transgaz Mediaș a finalizat montarea Stației de Reglare Măsurare și a contorului. Imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se va trece la efectuarea racordurilor individuale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Titu. Ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș. Detalii aici!

Publicat

pe

Consiliul Local Titu a aprobat acordarea unui ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș, constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate.

Administrația publică locală a estimat un număr de 20 de posibili beneficiari, iar valoarea ajutorului de minimis s-ar putea ridica la 1.000.000 lei. (Click aici pentru regulamentul integral)

Scutirea se acordă dacă se achită integral, până la data de 31 decembrie 2026, debitul principal. În cazul în care sunt restante mai multe tipuri de obligații fiscale către bugetul local, scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică doar pentru creanțele achitate. În această situație, achitarea amenzilor este prioritară.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite