Argeș
UPDATE. Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Câmpulung are 83 de ani

Apar noi informații în legătură cu accidentul rutier care a vrut loc, în această dimineață, pe strada Petre Zamfirescu, din Câmpulung, județul Argeș. Polițiștii au stabilit că microbuzul a fost condus de un bărbat de 83 de ani, iar pasageri au fost 7 adulți și 11 copii, din cadrul unui club sportiv.
În accident a decedat un bărbat de 59 de ani, iar șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării medicale, fiind preluat de un echipaj medical, în stare de inconștiență.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că un bărbat, de 83 de ani, din Câmpulung, conducătorul autovehiculului, în timp ce cobora o pantă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului, mai multe persoane au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, din păcate, a fost constatat decesul unui bărbat, de 59 de ani, pasager al microbuzului. Totodată, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării medicale, fiind preluat de un echipaj medical, în stare de inconștiență.
Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier, iar în cauză va fi întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Argeș.
ACTUALITATE
Doliu la Muzeul Golești. Dragoș Miu s-a stins din viață la 58 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Unul dintre cei mai buni muzeografi de la Golești s-a stins din viață, în urma unei boli necruțătoare. Dragoș Miu a fost un coleg minunat, un istoric erudit, un muzeograf competent și apreciat la superlativ în lumea muzeală și de vizitatorii cu care era mereu în interacțiune.
A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, cu specializare pe ev mediu românesc și deținea un masterat în teologie cu misiunea de a sluji prin limbaj mimico-gestual. Era un fervent credincios și un pasionat de istorie. Știa multă carte și punea multă pasiune în tot ce făcea.
Noua, celor de la Muzeul Golești, ne va lipsi enorm Dragoș! Ne va lipsi foarte mult modul competent și serios în care își făcea treaba, pasiunea pe care o punea în toate întreprinderile, povestirile lui despre istorie și vizitele frecvente pe care le facea la mănăstiri și biserici, pe care le împărtășea cu noi toți! Abia împlinise 58 de ani! Și plecat mult prea devreme dintre noi!
Dragoș, n-o să te uitam niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumina!
Argeș
A fost găsit inconstient la locul de muncă, în zona unei instalații

Accident de muncă, noaptea trecută, în municipiul Pitești. Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 01:00 că un bărbat de 51 de ani a fost găsit inconștient în zona unei instalații. S-a întâmplat în incinta unei societăți de pe strada Lânăriei din Pitești. Victima a fost transportată la spital cu semne vitale.
Cazul a intrat și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest accident și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
ACTUALITATEacum 3 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 3 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 3 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum o ziCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 7 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum 5 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu



























