ACTUALITATE
Proprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație

Proprietarul unui apartament din Pitești a fost amendat, astăzi – 11 august 2026, de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control / Disciplină în Construcții, întrucât a început lucrări de desființare a zidurilor de compartimentare fără a obține autorizațiile necesare. Totodată, a fost dispusă oprirea lucrărilor până la intrarea în legalitate. Sesizarea a ist efectuată de vecini.
Ne mai informează Poliția Locală Pitești că, tot astăzi, au fost depistate lucrări de sistematizare a terenului pe Aleea Mărului, executate fără autorizație, fiind, de asemenea, aplicată o sancțiune contravențională.
În contextul acestor cazuri de încălcare a legii, Poliția Locală Pitești reamintește cetățenilor și operatorilor economici că au obligația de a deține toate avizele și autorizațiile necesare înainte de începerea oricăror lucrări de construcții sau amenajări.
ACTUALITATE
Ai construit fără autorizație? Profită de soluția existentă și intră în legalitate!

Toate persoanele care au construit fără autorizație locuințe, magazii, anexe gospodărești etc., inclusiv extinderi ale acestor imobile, au posibilitatea, conform noului Cod Administrativ, să intre în legalitate până la 25 august 2027. După această dată procedura va fi mult îngreunată – a anunțat primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care îi îndeamnă pe proprietari să se adreseze Compartimentului Urbanism din cadrul administrației publice locale, unde trebuie să prezinte documentele pe care le dețin.
„Colegii mei vă vor explica, pe înțelesul fiecăruia, ce documente sunt necesare și care sunt pașii de urmat.
Știu câtă muncă și câte sacrificii sunt în spatele unei case sau al unei gospodării. De aceea, îmi doresc ca această informație să ajungă la fiecare dintre voi, pentru ca nimeni să nu piardă o posibilitate oferită de lege doar pentru că nu a știut de ea.
Suntem parte din aceeași comunitate, iar fiecare problemă rezolvată pentru un găeștean este un lucru bun pentru noi toți”, este mesajul transmis de Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ACTUALITATE
Primăria Dragodana: Informare importantă pentru agricultori

Primăria Dragodana îi informează pe locuitorii comunei că pot depune, până în data de 6 noiembrie 2026, cereri pentru obținerea „ajutorului de calamitate 2025„.
Solicitările trebuie să fie însoțite de următoarele documente:
– Extras de cont bancar;
– Copie C.I.;
– Proces-Verbal de calamitate 2025
Agricultorii din comuna Dragodana predau dosarele la Centrul APIA din Găești.
ACTUALITATEacum 6 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 6 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o ziMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!




























