ACTUALITATE
Deputatul Aurelian Cotinescu felicită administrația de la Cojasca pentru că a construit o școală în doar zece luni

Deputatul Aurelian Cotinescu, secretarul general al PNL Dâmbovița, a participat astăzi, 20 august 2026, la inaugurarea noii școli din satul Iazu, comuna Cojasca. A precizat parlamentarul că, pentru întreaga comunitate, a fost vorba de un eveniment special, emoționant prin bucuria copiilor și a părinților prezenți în număr mare pentru a vedea impresionanta realizare a administrației publice locale care, așa cum a spus Aurelian Cotinescu, performează sub conducerea primarului Marcel Bamboi.
„Remarcabil este că școala a fost construită de la zero în numai 10 luni. Aproximativ 700 de copii vor învăța de acum înainte în condiții moderne și sigure. Dintre cele 270 de proiecte derulate prin Ministerul Educației, cel de la Cojasca este primul finalizat. Este un rezultat care vorbește de la sine despre seriozitate, implicare și o administrație care știe să ducă lucrurile până la capăt.

Dezvoltarea unei comunități nu se măsoară doar în proiecte și cifre cât mai ales în schimbările pe care oamenii le simt în viața lor. Iar o școală nouă schimbă în bine viața a sute de familii. Felicitări locuitorilor comunei Cojasca pentru încrederea acordată unor oameni competenți! Felicitări primarului Marcel Bamboi, viceprimarului Nicolae Micu și întregii echipe pentru această reușită! Să le fie copiilor această școală un loc în care să vină cu drag, să învețe și să-și descopere drumul în viață”, a transmis deputatul PNL Aurelian Cotinescu.
ACTUALITATE
Administrator de firmă nu a plătit 27 de milioane de lei, impozite și contribuții reținute conform legii

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 6 octombrie 2026, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
„Cercetările au evidențiat faptul că o persoană, în calitate de administrator al unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27.200.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții”, ne informează IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Oferta educațională a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște pentru unitățile de învățământ

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte vin în întâmpinarea cadrelor didactice cu oferta educațională a anului școlar 2026 – 2027.
Oferta educațională cuprinde 6 ateliere care se desfășoară de luni până vineri, în spații special amenajate, iar durata acestora variază între 60 și 90 de minute. Atelierele au fost special concepute pentru a dezvolta imaginația, deprinderile artistice și abilitățile de colaborare ale participanților.
Oferta se adresează cadrelor didactice care doresc să vină cu clasa la Muzeu și să-și completeze orele cu activități nonformale creativ-educative.
Scurtă prezentare a programelor educaționale:

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac doar la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00, cu minim 5 zile înainte de data organizării.
Atelierele vor fi organizate doar in zilele lucratoare!
Taxa de participare este de 30 lei/elev pentru fiecare atelier.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.
Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
Dâmboviţaacum 6 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 6 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 7 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























