Connect with us

ACTUALITATE

Admitere septembrie 2026 Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Umaniste

Publicat

pe

De la studiul trecutului și al spațiului geografic până la turism, activitate fizică și recuperare, Facultatea de Științe Umaniste din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște vine, pentru admiterea din luna septembrie, cu o ofertă academică ce cuprinde toate cele trei cicluri universitare: licență, masterat și doctorat.
La nivel de licență, cu durata de trei ani, candidații pot alege dintre următoarele programe:
– Istorie;
– Geografie;
– Geografia turismului;
– Educație fizică și sportivă;
– Kinetoterapie și motricitate specială.
Absolvenții studiilor de licență care doresc să își continue pregătirea se pot înscrie la unul dintre programele de masterat, cu durata de doi ani:
– The Unity of European History;
– Unitatea istoriei europene;
– Geographical Risk Phenomena and Environmental Quality;
– Fenomene geografice de risc și calitatea mediului;
– Educație fizică, turism și timp liber;
– Kinetoterapia în educarea și reeducarea funcțională.
Cei interesați de cercetarea în domeniul Istorie pot urma studiile doctorale, pentru care, în 2026, sunt disponibile 11 locuri.
Calendarul sesiunii din septembrie 2026
Pentru programele de licență care nu prevăd probă de concurs, candidații se pot înscrie online în perioada 2-15 septembrie 2026. Rezultatele vor fi afișate în 16 septembrie, iar încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși se va realiza în perioada 17-21 septembrie. În 23 și 24 septembrie, dacă este cazul, se va completa actul adițional privind forma de finanțare (buget sau taxă). Listele finale de admitere vor fi afișate în 25 septembrie.
Pentru domeniile de licență Educație fizică și sport și Kinetoterapie, admiterea include și proba de concurs Traseu aplicativ. Înscrierile online se desfășoară în perioada 2-14 septembrie, iar susținerea probei are loc în 15 septembrie. Rezultatele vor fi afișate în 16 septembrie.
Pentru masterat, înscrierile online se încheie în 18 septembrie 2026, ora 17:00. Probele eliminatorii și/sau cele de concurs vor avea loc în 21 septembrie, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi. Încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși este prevăzută pentru perioada 22-24 septembrie, iar listele finale vor fi publicate în 26 septembrie.
În cazul studiilor doctorale, înscrierile se desfășoară în perioada 2-7 septembrie. Verificarea și validarea dosarelor sunt prevăzute pentru 8 și 9 septembrie, iar în 10 septembrie va avea loc proba de competență lingvistică. Colocviul de admitere va avea loc în 11 septembrie, dată la care vor fi afișate rezultatele și, dacă va fi cazul, se va realiza redistribuirea locurilor rămase neocupate. Încheierea contractelor de studii este prevăzută pentru perioada 14-18 septembrie, iar listele finale vor fi afișate în 18 septembrie.
Cum se desfășoară admiterea
Dosarele pot fi depuse online, prin platforma www.admitere.valahia.ro, unde sunt disponibile informațiile și documentele necesare. Cei care au nevoie de sprijin pot beneficia de asistență tehnică la sediul facultății.
Informațiile pentru înscrierea la studiile universitare de doctorat sunt disponibile pe pagina Școlii Doctorale https://sd.valahia.ro/admitere/.

Oferta Facultății de Științe Umaniste reunește domenii care privesc societatea, spațiul, cultura, mișcarea și recuperarea, fiecare cu particularitățile și direcțiile sale profesionale. Candidații pot găsi aici programe diferite, într-un cadru universitar în care interesul pentru un domeniu se poate transforma într-o formare temeinică.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.

Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.

După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.

BIROUL DE PRESĂ AL CATD

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se poate repeta! Lucrările aprobate în 2025 nu au fost încă executate!

Publicat

pe

Foto arhivă

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și subprefectul Marius Soare au solicitat clarificări privind lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu, programate de Administrația Bazinală de Apă Buzău pentru luna noiembrie 2025 și neexecutate nici până în prezent, ceea ce înseamnă că există riscul reapariției unei situații de urgență similare celei din decembrie 2025, când peste 100.000 de oameni, din 14 localități, inclusiv municipiile Câmpina (Prahova) și Moreni (Dâmbovița), au rămas fără apă potabilă. În acest context, prefectul Daniel Nicodim a punctat că este necesară o abordare responsabilă și urgentă în privința lucrărilor, astfel încât să fie prevenită o nouă criză a apei care să pună în pericol sănătatea publică și confortul oamenilor, precum și funcționarea Sistemului Energetic Național.

„Instituția Prefectului Județul Prahova și CJSU Prahova au fundamentat și aprobat efectuarea lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2-Baraj Paltinu, în regim de urgență, la 24 de ore de la solicitarea conducerii ABA Buzău. Deși demersul inițial a fost tratat cu celeritate, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, informează Instituția Prefectului, la un an distanță, că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Prahova următoarele informații tehnice:

– Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” – Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. – A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
– Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
– Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite