Connect with us

Giurgiu

Bărbat găsit mort în curtea unei gospodării cuprinse de flăcări

Publicat

pe

Un bătrân de 72 de ani a murit ieri, 21 august 2026, în urma unui incendiu izbucnit în casa în care locuia. Tragedia s-a petrecut într-o gospodărie situată pe strada IA Basarabescu din municipiul Giurgiu. Pompierii au fost anunțați de către vecini, care au sesizat fumul și flăcările ce se ridicaseră în zonă.

La fața locului s-au deplasat militarii de la Detașamentul din Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD. Bărbatul a fost găsit în curte, însă, din nefericire, salvatorii nu au mai putut constata decât decesul acestuia.

Când au sosit pompierii, focul cuprinsese locuința pe o suprafață de aproximativ 100 mp, vegetația uscată și deșeurile menajere din gospodărie. Flăcările se propagaseră și la alte două proprietăți. La primul dintre vecini, a ars astereala de la acoperișul casei, pe o suprafață de circa 10 mp, a fost afectată și o parte din izolația exterioară, tavanele din două camere și din holul locuinței. La cel de-al doilea vecin, a ars aproximativ un metru pătrat din sageacul garajului.

Militarii au reușit să îndepărteze din zona de incendiu patru butelii, fiind înlăturat astfel pericolul producerii unei explozii. Cauza probabilă care a condus la producerea acestei nenorociri a fost focul deschis în spații deschise.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu

Tamponare violentă pe DN6, aproape de Naipu! Șoferii au ajuns la spital

Publicat

pe

Doi bărbați, de 43 și 50 de ani, au ajuns la spital în urma unei tamponări produse, în această dimineață, între două autoturisme. Evenimentul rutier s-a consumat pe DN6, în apropierea localității Naipu, județul Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Secția Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială SMURD, și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu.

Unul dintre șoferii autovehiculelor implicate a fost găsit blocat în mașină, fiind extras în siguranță de pompieri, cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Ambii conducători auto au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Dâmbovițeni reținuți pentru furt de telefoane mobile în județul Giurgiu

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Giurgiu au efectuat, ieri – 21 octombrie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, 6 percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Ilfov și din municipiul București, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și acces ilegal la un sistem informatic. Descinderile au avut loc și la punctele de lucru a două societăți comerciale cu profil tip amanet, bănuite că ar fi primit și comercializat bunurile provenite din infracțiune.

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit faptul că, în perioada august-octombrie 2026, un angajat al unui retailer de telefoane mobile, prin intervenții asupra sistemului informatic de gestiune a datelor, a sustras din patrimoniul societății, prin acte materiale repetate, 74 de telefoane mobile. Angajatul în cauză ar fi fost ajutat de alte 3 persoane pentru a dobândi posesia bunurilor și pentru a le comercializa.

Ieri, 21 octombrie, pe baza probatoriului administrat, 3 persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste între 28 și 52 de ani, din județul Dâmbovița, au fost reținute, pentru 24 de ore.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite