Connect with us

ACTUALITATE

„Reuniunea Neamului”, un nou eveniment cultural-artistic organizat de Fundațiile „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”

Publicat

pe

Manifestarea cultural-artistică se va consuma la sfârșitul acestei săptămâni la Pietroșița, sub egida Fundațiilor „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”, conduse de președintele Daniel Comăniță. Sub titulatura „Reuniunea Neamului”, frumoasa localitate de la poalele Bucegilor va deveni, pentru două zile, o oază de socializare și comunicare, de depănat amintiri și răsfoit prin marea carte a amintirilor. Vor fi iscate de vorbitori, fii ai acestor meleaguri, reîntorși de pe alte meridiane ale globului, narațiuni despre trecut și prezent.

„Reuniunea Neamului” va debuta vineri după-amiază la „Hanul din Meri” când invitații veniți de peste mări și țări, dar cu rădăcinile prinse adânc în meleagurile natale, vor fi primiți românește, cu pâine și sare, cu inimile deschise și valuri de emoții iscate de acest miraj al regăsirii. Vor fi susținute alocuțiuni, se vor face proiecții grafice și de fotografii, apoi, se va dialoga despre trecut și prezent, despre planurile de viitor. De asemenea, întâlnirea va fi frumos brodată cu un program artistic susținut de formații locale, dar și de interpreți consacrați.

Sâmbătă – 29 august 2026, vor fi vizitate „Casa Generațiilor” – sediul Fundației cu același nume și Casa „Preot Gheorghe Oprea”. Oaspeți și gazde se vor deplasa apoi în Dealu Frumos, cu o scurtă oprire la crucea din vârful dealului și în „Satul Prunilor”. În program sunt incluse vizite la Biserica din Dealu Frumos și în cimitirul comunității. La întoarcerea în Pietroșița, în program sunt incluse Biserica din Joseni, Conacul Manolescu – inima culturală a localității și sediul Fundațiilor Renașterea Pietroșiței Ruralia și Comăniță, și Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru”. Ziua va fi încununată cu un program artistic deosebit, dedicat oaspeților Pietroșiței.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Asociația DREPT: Anunț finalizare proiect „O viață profesională de succes”, cod SMIS 301354

Publicat

pe

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Leo Grozavu este noul antrenor al Chindiei Târgoviște

Publicat

pe

Chindia a ajuns la un acord cu Leo Grozavu pentru preluarea băncii tehnice – au anunțat oficialii Clubului.

Un nume cunoscut şi validat în fotbalul românesc, Grozavu le-a pregătit cu succes pe Sepsi, FC Botoşani sau Poli Iaşi. Cu el pe bancă, FC Botoşani şi Sepsi au ajuns în cupele europene.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite