Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, dar nu în orice condiții

Săptămâna aceasta sunt așteptate consultări oficiale pentru desemnarea unui premier, însă deocamdată Palatul Cotroceni nu a făcut un anunț oficial în acest sens. Cert este că nu s-a conturat o majoritate parlamentară. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu, dar nu are voturile necesare pentru învestitură, liderul AUR a declarat că nu va vota un Guvern din care nu vor face parte, iar USR și PNL refuză o nouă alianță cu PSD. Și atunci, câte șanse sunt de fapt să se pună punct crizei politice? După cum s-a exprimat deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu într-o intervenție TV, este clar că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, dar nu în orice condiții.
„Noi am spus-o foarte clar. În cazul în care PSD va merge în această guvernare, cum spuneți dumneavoastră, Nazare sau oricare altă guvernare propusă de președintele Nicușor Dan, atunci Partidul Național Liberal nu va merge, pentru că avem o rezoluție internă pe care vrem să o respectăm. Alături de PSD nu se mai poate merge. Un Guvern tehnocrat da, dar trebuie studiat, trebuie văzut cine intră în componența acestui Guvern tehnocrat, trebuie văzut dacă miniștrii propuși și rădăcini pesediste, dacă au legături și dacă sunt susținuți de PSD și vedem dacă ne întoarcem la aceeași ecuație sau o putem gândi în altă cheie. Trebuie văzut”, a spus deputatul PDL Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
VIDEO
ACTUALITATE
Admitere septembrie 2026 la Facultatea de Teologie din Târgoviște

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște organizează o nouă sesiune a Examenului de Admitere, în următorul an universitar, pentru studii universitare de Licență, pentru completarea locurilor nedistribuite după prima sesiune de admitere, după următorul calendar:
- 2-14 septembrie – înscrierea online (https://admitere.valahia.ro/);
- 15 septembrie – Examenul psihologic, verificarea aptitudinilor muzicale, proba scrisă la disciplina Teologie dogmatică ortodoxă și afișarea rezultatelor;
- 17-21 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși.
De asemenea, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște continuă înscrierile pentru Examenul de Admitere, în următorul an universitar, pentru studii universitare de Master, după următorul calendar:
- 13 iulie – 16 septembrie – înscrierea online (https://admitere.valahia.ro/);
- 17 septembrie – susținerea probelor eliminatorii și/sau probelor de concurs și afișarea rezultatelor;
- 18-24 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși.
Pentru obținerea binecuvântării Chiriarhului, candidații se vor prezenta la sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei (Municipiul Târgoviște, str. Mihai Bravu, nr. 11), cu cerere scrisă și copii ale documentelor dosarului de înscriere.
Informații privind programele de studii și calendarul complet al examenelor de admitere pot fi consultate pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, la pagina web: https://ftose.valahia.ro/, secțiunea ADMITERE/TEOLOGIE.
Dâmboviţa
Cămătar din Dâmbovița ținea banii îngropați în curtea casei. VIDEO

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat astăzi, 2 septembrie 2026, cu sprijinul jandarmilor, percheziții domiciliare în comunele Odobești și Braniștea, la locuințele a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de camătă. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.
În urma descinderilor, au fost descoperiți 191.500 de lei, îngropați în curtea locuinței unuia dintre cămătari. Ne informează IPJ Dâmbovița că au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri, și șase persoane vătămate.
VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 4 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 5 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum o ziDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!


























