Connect with us

ACTUALITATE

Montaniarzii din Dâmbovița, misiune îndeplinită prin târguri balcanice

Publicat

pe

Conform tradiției din ultimele două decenii, la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park și/sau al Asociației Ecologice Floare de Colț, planificau câte o expediție, de principiu, externă, pentru a duce „peste mări și țări” simbolurile Cetății Târgoviște și ale României.

Și, fiindcă proiectul TOP 28, topul cuceririi celei mai înalte cote din fiecare țară a Uniunii Europene este spre final, „dinozaurii” dâmbovițeni au plecat spre o țară vecină, Serbia, cu un triplu obiectiv:

– Cucerirea celui mai înalt vârf al Serbiei, vârful Midžor (2169 m), aflat în munții Stara Planina, cunoscuți, în vremurile trecute, ca anticul Hemus. Un munte relativ scund, dar un traseu lung, peste 16 km (dus-întors), pe un vechi drum militar (amintind de Drumul grănicerilor, din Leaota-Bucegi). Vârful se află chiar pe granița dintre Serbia și Bulgaria.

– Descoperirea, localizarea a trei sate din Serbia, cu numele Trgovište, și anume: Trgovište (Knjaževac), respectiv, Trgovište (Sokobanja) și Trgovište (Kraljevo). În drum spre zona montană, a fost vizitat primul sat din această listă.

– Descoperirea, localizarea și contactarea autorităților locale din orășelul Trgovište (Districtul Pčinja), situat în sudul extrem al Serbiei, în apropiere de granița cu Macedonia de Nord. Este un orășel mic care servește drept centru administrativ pentru municipiul Trgovište, care cuprinde în jur de 35 de sate.

Pentru acest obiectiv am alocat o zi întreagă, am mers peste 200 km, dar efortul a meritat. După ce am intrat prin mai multe instituții mai mici (gen biserică, spital, administrație financiară etc.), am găsit un tânăr vorbitor de limbă engleză care a înțeles scopul sosirii noastre acolo și ne-a dirijat la sediul Autorității municipale unde am stat de vorbă cu fostul primar al municipiului, actualmente deputat în Parlamentul Serbiei. Acesta a contactat telefonic pe primarul din comuna Șvinița (județul Mehedinți, România) și am făcut un dialog în trei, legat de subiectul vizitei noastre. Cu această ocazie, am aflat că acest municipiu (oficial, opština) a făcut demersuri, în 2023, prin intermediul Ambasadei Serbiei la București de a se înfrăți cu orașul Târgoviște din România și cu orașul Târgoviște din Bulgaria. Întrucât acel demers nu a fost finalizat, vor relua dialogul, la nivel de unități administrativ-teritoriale și vor iniția o întâlnire comună.

Deși timpul este scurt, ei ne-au anunțat că vor sărbători ziua localității lor, în data de 15 septembrie. În paralel, o parte din funcționarii instituției ne-au prezentat zona, din punct de vedere turistic și ne-au invitat să le vizităm țara. De menționat că, prin anii 2000, scriitorul, jurnalistul și editorul /Editura Macarie/ Mihail I. Vlad a organizat mai multe întâlniri, cu românii de pe valea Timocului și din Banatul sârbesc! La final, am înmânat bannerul expediției noastre și am făcut poze cu majoritatea persoanelor din conducerea instituției!

Cu bucurie, cu sufletul împăcat că am găsit o localitate cu nume apropiat de al municipiului nostru, a doua zi am plecat spre casă, cu “sacoșa plină” de imagini, de oameni, de locuri. În tranzit prin Bulgaria, am vizitat și peștera Măgura, recunoscută pentru desenele rupestre descoperite în ea!

Așa că, în data de 8 septembrie, la ceas omagial dedicat Nașterii Maicii Domnului, protectoarea Cetății Târgoviștei, avem puterea de a spune, cu inima deschisă:
La mulți ani, TÂRGOVIȘTE! La mulți ani, târgovișteni!

Nicolae Posta
Președinte Asociația Chindia Jurasic Park

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Patru posturi vacante în cadrul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă a scos la concurs următoarele patru posturi vacante:

– Mașinist la mașini pentru terasamente în cadrul Formației Mecanizare Pucioasa. Dosarele se depun până în data de 12 octombrie 2026. Detalii aici.
– Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze în cadrul Secției Târgoviște. Dosarele se depun până în data de 9 octombrie 2026. Detalii aici.
– Lăcătuș Mecanic în cadrul Secției Pucioasa. Dosarele se depun până în data de 9 octombrie 2026. Detalii aici.
– Vidanjor curățitor canale în cadrul Secției Pucioasa. Dosarele se depun până în data de 9 octombrie 2026. Detalii aici.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă în comuna Poiana, 8 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Poiana că va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 8 octombrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite