ACTUALITATE
Călătorii Grup Atyc își strigă disperarea. Îi aude cineva? „E o bătaie de joc! Te tratează ca pe ultimul om”

Călătorii Grup Atyc au lăsat sute de comentarii la materialul publicat de ziarul nostru, săptămâna trecută, în care semnalam faptul că elevii sunt lăsați frecvent în stații, deși au abonamente de călătorie. Am ales acum să prezentăm mai jos doar o parte din mesajele oamenilor, în ideea că astfel vor ajunge să fie citite de reprezentanții autorităților și că, în final, vor fi luate măsuri.
Această firmă a distrus toate traseele din Dâmbovița, uitați-vă ce cimitir de mașini are la fosta autogară. Pe patron nu-l întreabă nimeni nimic. Parchează pe unde vrea autobuzele.
Astăzi de dimineață a trecut autobuzul de la Atyc pe Băleni, trebuia să coboare oamenii în stație și șoferul nu i-a lăsat în stație, i-a lăsat la Mega, să nu mai ia elevi din stație, că au abonamente și nu are și el de ciorbă.
Normal! Abonamentele nu îi încălzesc cu nimic. Iau și ei pe ăia care le dă bani, să îi bage în buzunar, că bon nu scoate!
Ies copiii de la 6 dimineața în stație și ajung la școală la 9. Autobuzele Atyc trec și nu opresc în stație.
Și când îi ia îi înghesuie ca pe sardele..
De aceea s-a aglomerat traficul în oraș, din cauza Grup Atyc. Toți copiii de liceu din provincie au dat de permis și vin cu mașina personală, pentru că nu au transport. Indiferent ce facilități le-ar creea Primăria Târgoviște, nu au ce face, pentru că e doar local.
Peste tot în județul Dâmbovița aceiași problemă de când au început elevii școala!
Foarte adevărat, la Găești ar trebui urmăriți, că stau pitiți sau le dă rute în plus șoferilor și așteaptă copiii și până la 16 în stație sau vin pe jos km întregi copiii, că nu au cu ce.
Grigore de la Atyc schimbă parcul auto! Numai rable și pe traseu la Glodeni. Fac zgomot de zici că trece tancul, poluare cât cuprinde. La fier vechi cu aceste autobuze!
Nu mai dați știri, că așa e de când e lumea, în fiecare an a fost așa, s-au făcut și greve prin 2011-2012 și tot degeaba. Cu firma asta, așa a fost mereu și pe vecie. Și când vor veni marțienii, tot așa va fi…
Dau copiii jos din microbuz, nu e posibil așa ceva, iau bani pe abonamente și îi dau jos.
Adevărat… Fiul meu la ora 15:00 are autobuz, face naveta… și nu îl ia… zice că e prea plin… Intenționat bagă mașini mici… să nu îi ia pe toți la ore de vârf… Iar seara, când sunt mai puțini oameni, vine cu ditamai autocarul… Să nu îți vină să urlii???
Și cu toate astea a cam rămas singurul pe Dâmbovița care asigură transport persoane în judet și în tara, avea și transport internațional cândva, dar acum nu știu dacă mai are sau, mai bine spus, dacă mai are șoferi, ca azi vine unul, mâine altul, șoferii nu prea stau la Grup Atyc, salarii proaste și condiții de muncă la fel de proaste.

Atâta timp cât sunt susținuți de „sus”, nu are nimeni ce să le facă…
Așa s-a distrus tot transportul pe Dâmbovița. Licitații pe ochi frumoși, unde banii vorbesc. Halal transport, fără program de circulație a autobuzelor, care trebuia afișat în stații sau în mașini. A eliminat pe toți, să patroneze o singură firmă deplorabilă în tot judetul. Unde ești, tu, Ceaușescule?
Peste tot aceeași problema… elevii rămân în stații, iar cei cu bani urcați… într-un microbuz de 16 locuri, ar trebui să încapă 40 de elevi… de ce nu se ia nicio măsură? Nu sunt bani încasați degeaba? Vai de noi în ce lume trăim!
Este dat de la stat ca elevii să călătorească fără plată. Primesc abonament plătit de școli în județul Dâmbovița și totuși încasează bani itn fiecare zi, și dus și întors. Și să nu mai spun că dimineața nici nu vine prima cursă, abia de la ora 07:20. Copilul trebuie sa plece de la cinci jumătate de acasă, ca să ajungă la opt la liceu. Bătaie de joc!
Așa este! Vin autobuzele pline și nu mai opresc să ia copiii. Afacerea cui este, de obligă elevii să meargă cu ei? De ce nu le decontează biletele sau bonurile de carburant? Sunt obligații copiii să stea în stații câte o oră (cel puțin) să catadicsească Atycul să le mai trimită alt microbuz?
Grup Atyc este o bătaie de joc, o glumă proastă și o firmă care își bate joc de clienții pe care îi are, indiferent că sunt elevi, studenți sau adulți.
În liceu am fost navetistă, nu mi-am făcut abonament deoarece aveam norocul ca dimineața să merg împreună cu cineva cu mașina la școală, iar la finalul orelor trebuia să iau autobuzul către casă, așa că achitam biletul la urcarea în autobuz. Au fost nenumărate momente în care pe elevii cu abonamente i-au dat jos din autobuz pe motivul ca „urcă mai întâi persoanele care achită bilet” și astfel aceștia rămâneau în autogară, așteptând următorul autobuz la care se repeta același scenariu. Sau dimineața, la ora 06:30-07:00, microbuzele nu opreau în stație, pe motiv că erau deja pline (poate asta s-ar putea rezolva dacă nu ar mai pune în circulație pe rute aglomerate, la orele de vârf, microbuze cu capacitate a 22 locuri și s-ar pune autobuze normale). Personal am pățit să nu mi se taie bilet și să fiu dată jos din autobuz în autogară, pe motivul că mergeam într-o localitate care este la 20 km distanță de municipiul Târgoviște, iar șoferii aveau „comandă” de a tăia bilete oamenilor care mergeau la localitățile mai îndepărtate, iar astfel eram pasată de la un autobuz la altul, unde șoferii spuneau aceeași poezie, aceea că „localitatea este prea aproape”. Șoferi care nu opreau în stațiile destinate sau care opreau pur și simplu pe stradă, încurcând circulația, plus cu un comportament agresiv în trafic.
Nu mai vorbesc despre improvizațiile realizate la autobuze, faptul ca autogara din micro 6 este aglomerată cu toate căzăturile, fiind un parc de fiare vechi, iar ei tot mută piese de pe o mașină pe alta, cu speranța că vor cârpii ceva. Condițiile din autobuze sunt groaznice, vara mori sufocat, iar iarna tremuri și Doamne fereste să mai și plouă ca toată apa intră în autobuz, ori prin trapă ori pe ușă.
Cu așa condiții, normal că preferi să mergi cu mașina personală decât cu autobuzele lor! Plus că abonamentele erau extrem de scumpe și acum 5 ani când eram în liceu, acum nici nu vreau să mă gândesc ce prețuri au…
Inițiativa transportului gratis pentru elevi este foarte utilă și sigur face o diferență, ajutând toți elevii să ajungă la școală, păcat că există astfel de firme neserioase care își bat joc!
Așa a fost mereu, dar nimeni nu face nimic, ei își dau șpaga unde trebuie, iar amărâții suferă!
Ai curaj Incomod Media? Vezi câte trasee nu sunt acoperite, nu respectă programul, au curse speciale la ARCTIC SA, bagă și elevii în același autobuz, doi în unu, avantaj cine?
Asa este. Și la Vulcana Pandele au lasat copiii în stație pe motiv că nu mai au locuri pe scaune și iau amendă. O lua, dar de ce nu vin cu autobuz mai mare?
Cine știe ce a făcut sau a dat Grigore sau încă mai dă, de încă este tolarat de autorități în detrimentul populației nu se știe, cert este că așa face de foarte mulți ani! Rușine, Grup Atyc!
Practică veche, experimentată pe pielea noastră. Nimic nu i-a făcut să fie corecți. Nici protecția consumatorului, nici repetate sesizări la autoritățile care dau licența pentru traseu. Au „spate” bun! Aștept ziua în care vor rămâne fără licențe…
Pe copiii noștri nu îi crede nimeni la școală că a ajuns autobuzul târziu în stație sau, în cel mai rău caz, de multe ori nu oprește autobuzul în stație, iar copiii noștri ajung foarte târziu la școală, pe la 09:00, pentru că de la autogară nu ai cum să ajungi la ora 08:00 în clasă. Și așa sunt nevoiți ori să ia un taxi, ori merg pe jos de la autogară până la școală, că sunt copii care poate nu au bani să plătească un taxi sau orice alt mijloc de transport.
Vechea poveste! Despre autobuzele lor, care iau foc în mers, ați auzit? Ați aflat că a existat o cursă Brașov-Târgoviște, în care călătorii au stat în picioare, iarna, pe întuneric, fiind „răcoriți” de lipsa geamului de pe partea dreaptă?
Nu respecta programul. E o bătaie de joc, la telefon nu răspunde nimeni. Cursa de la 08:15-08:20 spre Sibiu nu pleacă la ora stabilită. Pierdem celelalte legături.
Cea mai proastă firmă, nu este în stare să pună un geam în spate, suntem obligați dimineață la 05:30 să mergem în curent…
Țepari! Mincinoși! Anul trecut mi-au făcut abonament pe o rută pe care nu aveau autobuz. Mi-au zis că-mi returnează banii abonamentului. Nu s-a întâmplat minunea să-mi mai primesc banii și nici de abonament nu am beneficiat. Jalnici.
Acestei firme trebuie să i se ridice licența de transport.
Ce contează, partidul s-o ducă bine! Credeți că interesează pe cineva de elevii?
Așa face de 10 ani încoace, o firmă de rahat, păcat că trebuie să depindem de ei.
Atâta timp de ai de zile este susținut politic domnul Grigore are spatele asigurat, nu mai vorbim de așa-zisa autogară, de condițiile jalnice, de angajații, fie dispeceri, fie șoferi, care te tratează ca pe ultimul om…
Asa este!! Sunt copii care au abonament la ei și sunt lăsați în stații (sub pretextul „mai vine unul din spate”- o minciună cât ei de mare! ) să le fie rușine! Ar trebui aplicate amenzi usturătoare! Elevii întârzie la ore și primesc absențe din cauza lor.
Nu ajung copiii la școală pentru că nu sunt autobuze, nu ia nimeni nici o măsură.
Și când te gândești ca au luat trasee și în județul Arges!
Așa e, băiatul meu are abonament și a rămas pe jos, nu a putut să se urce în microbuz, că era plin de pasageri, a fost nevoit să plece cu ocazie la Ploiești, să nu piardă ore de la liceu. Să bage un autocar dimineața, să se urce toți elevii, nu numai cei care apucă să se urce, banii îi iau cei de la autogara Târgoviște, dar nu îi interesează cu ce ajung copiii noștri la licee.
Acest Grup Atyc ia banii degeaba! Pe perioada verii ca nu au fost elevii au lasat oamenii în stație la Glodeni! Mașinile sunt în condiții jalnice, plouă în ele, pline de jeg și mizerie, banii îi cere pe abonamente, dar condițiile lasă de dorit! Cară lumea ca sardelele!
De la ora 19:00 până la 23:00 nu există mașini să pleci acasă, copiii au ore până la 20:00. Sau servici. Cum să avansăm și noi la nivelul UE?
Toți comentăm pe Facebook și cu comentariile rămânem, trebuie mers o mare de oameni peste el și zguduit bine, că așa poate se rezolvă ceva.
Cine să meargă? Lumea este lașă, tace și înghite și de-aia ne umilesc în felul acesta.
De ani de zile se întâmplă așa ceva! Nimeni nu ia nicio măsură! Acum întrebați-vă de ce? De ce nu se sesizează nimeni pentru îmbuibatul ăsta și firma lui?
ACTUALITATE
Administrator de firmă nu a plătit 27 de milioane de lei, impozite și contribuții reținute conform legii

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 6 octombrie 2026, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
„Cercetările au evidențiat faptul că o persoană, în calitate de administrator al unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27.200.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții”, ne informează IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Oferta educațională a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște pentru unitățile de învățământ

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte vin în întâmpinarea cadrelor didactice cu oferta educațională a anului școlar 2026 – 2027.
Oferta educațională cuprinde 6 ateliere care se desfășoară de luni până vineri, în spații special amenajate, iar durata acestora variază între 60 și 90 de minute. Atelierele au fost special concepute pentru a dezvolta imaginația, deprinderile artistice și abilitățile de colaborare ale participanților.
Oferta se adresează cadrelor didactice care doresc să vină cu clasa la Muzeu și să-și completeze orele cu activități nonformale creativ-educative.
Scurtă prezentare a programelor educaționale:

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac doar la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00, cu minim 5 zile înainte de data organizării.
Atelierele vor fi organizate doar in zilele lucratoare!
Taxa de participare este de 30 lei/elev pentru fiecare atelier.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.
Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
Dâmboviţaacum 6 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 5 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 6 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026



























Dumitrescu Mircea
17 septembrie 2026 at 13:29
Sesizare nerespectare grafic și capacitate transport traseu Ploiești – Târgoviște”.
Operatorul de transport ATYC nu asigură prezența microbuzelor la orele stabilite în programul oficial
Capacitate de transport insuficientă: Operatorul utilizează pe acest traseu mijloace de transport (microbuze) cu un număr mult prea mic de locuri raportat la fluxul de călători. Din acest motiv, vehiculele se umplu rapid, iar mulți cetățeni sunt lăsați în stație, localitatea Darmanesti,fiind în imposibilitatea de a ajunge la timp la serviciu, școală sau programări medicale.
• La orele de vârf, când elevii trebuie să ajungă la unitățile de învățământ sau să se întoarcă acasă, operatorul trimite microbuze cu un număr mult prea mic de locuri.
• Copii lăsați în stație: Din cauza spațiului insuficient, mulți copii sunt lăsați zilnic în stație, fiind în imposibilitatea de a ajunge la timp la orele de curs. Această situație se repetă frecvent în stația Darmanesti
• Pericol de accidentare: În momentele în care șoferii acceptă să primească mai mulți elevi, microbuzele circulă într-o stare de supraaglomerare extremă, cu copii înghesuiți pe culoar, fapt care încalcă normele de siguranță rutieră și pune în pericol viața minorilor în cazul unei frânări bruște sau al unui accident.
Impactul social:
Acești copii pierdere ore de curs din cauza managementului defectuos al firmei de transport, deși transportul elevilor ar trebui asigurat cu prioritate conform legii. Părinții plătesc abonamente sau bilete, însă operatorul refuză să suplimenteze numărul de vehicule sau să introducă autobuze de mare capacitate la orele de intrare și ieșire de la școală.
Solicitări:
Având în vedere că sunt implicați minori, vă solicităm intervenția de urgență pentru:
1. Efectuarea unor controale pe traseu exact la orele de vârf ale dimineții și după-amiezii.
2. Obligarea operatorului de transport să introducă autobuze cu o capacitate mai mare sau microbuze suplimentare (dubluri) exclusiv pentru intervalele orare în care circulă elevii.
3. Aplicarea sancțiunilor legale prevăzute în contractul de delegare a gestiunii pentru nerespectarea capacității de transport necesare.
________________________________________Având în vedere cele prezentate, vă solicit politicos să efectuați controalele necesare, să verificați respectarea diagramelor de parcurs de către operatorul de pe ruta Ploiești – Târgoviște și să impuneți acestuia suplimentarea capacității de transport (folosirea de autobuze mai mari sau microbuze suplimentare la orele de vârf), conform obligațiilor din caietul de sarcini al licitației.