POLITIC
Claudiu Târziu, lider ACT: Nemulțumirea poate lua forma unei furtuni care să măture clasa politică!

Președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, Claudiu Târziu, a declarat că protestul crescătorilor de ovine din România, fermieri cu tradiție, este un exemplu că românilor le-a ajuns cuțitul la os.
Oierii au venit să protesteze în București pentru faptul că nimeni nu le-a ascultat până acum păsurile. Au fost aduși în sapă de lemn, nu își pot vinde ovinele, totul a fost blocat, iar din aceste pricini impuse de înaltele cancelarii, îi paște falimentul. Furia generală, spune europarlamentarul Claudiu Târziu, este alimentată de multe alte motive.
„Criza economică, prețurile record la carburanți, nesiguranța zilei de mâine. De asemenea, avem un război la graniță care ne seacă și mai mult. Perpetuarea la putere a unui guvern interimar, incapabil, care lucrează contra românilor”, a precizat președintele Acțiunii Conservatoare.
A mai spus liderul ACT că, după aproape 37 de ani de la revoluție, am trecut de la votul măsluit la votul anulat, cu același tip de politician la putere. Despre protestul fermierilor, mai afirmă Claudiu Târziu că era previzibil că, la un moment dat, românii vor da în clocot.
„Nemulțumirea poate lua forma unei furtuni care să măture clasa politică sau poate fi doar un semnal modest al unei schimbări necesare”, a adăugat Claudiu Târziu.
Partidul Acțiunea Conservatoare este solidar cu orice protest care își propune să aducă România pe un traseu normal, către libertate, ordine, democrație și bunăstare.
POLITIC
Victor Ponta: Țara este în pragul exploziei sociale și economice!

Fostul premier al României, Victor Ponta, îl sfătuiește, pe un ton aproape ultimativ, pe președintele Nicușor Dan, să nu mai piardă timpul și să nominalizeze un prim-ministru care să formeze o echipă de guvernare formată din profesioniști și patrioți.
„Doar așa putem ieși din prăpastia în care ne aflăm! Violența nu este niciodată soluția, și nu este niciodată scuzabilă! Dar ignorarea problemelor oamenilor este cea care duce la asemenea manifestări greșite”, a spus deputatul de Dâmbovița Victor Ponta.
POLITIC
De la Grindeanu citire: România a fost depășită chiar și de Kenya într-un clasament mondial al competitivității

Liderul PSD Sorin Grindeanu a transmis că efectul măsurilor economice dezastruoase luate de Ilie Bolojan este că România a fost depășită chiar și de Kenya în clasamentul mondial al competitivității.
„Am căzut 12 locuri în clasamentul competitivității globale doar într-un singur an! An în care firmele românești au primit nu măsuri de sprijin pentru a face față concurenței globale, ci creșteri de taxe și prețuri-record la energie, gaze și combustibili.
S-a împlinit exact un an de când PSD a anunțat un plan cu soluții pentru repornirea economiei, bazat pe stimulente fiscale masive pentru investiții noi. De atunci și până azi interesul lui Bolojan pentru acest subiect a fost zero!
Acum, ajungem să ne batem cu Botswana, Nigeria și Namibia, fiindcă state din regiune, precum Bulgaria sau Polonia, sunt deja în fața noastră. Acestea sunt perspectivele sumbre ale României dacă va continua o guvernare tip Bolojan, care sugrumă economia”, a transmis liderul social democraților.
Mai spune Sorin Grindeanu că România nu poate continua în același ritm, cu un „administrator numit „taie-tot”. Țara are nevoie de un guvern care construiește și care valorizează sprijinirea firmelor românești.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 5 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 5 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 4 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă
ACTUALITATEacum 23 de oreCălătorii Grup Atyc își strigă disperarea. Îi aude cineva? „E o bătaie de joc! Te tratează ca pe ultimul om”


























