Connect with us

ACTUALITATE

Primar Găești: Un profesor bun rămâne pentru o viață în sufletul unui om!

Publicat

pe

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, le-a transmis, astăzi – 5 octombrie 2026, de Ziua Educației, tuturor celor care activează în acest domeniu că îi va sprijini întotdeauna, fiindcă își dorește tot ce este mai bun pentru copii și pentru Găești. Și cum edilul crede că aprecierea trebuie să se vadă în fapte, a anunțat și cu acest prilej că va continua să investească pentru modernizarea unităților de învățământ din oraș.

„Le mulțumesc cadrelor didactice pentru răbdare, implicare și, mai ales, pentru acele momente în care nu lasă un copil să renunțe. Un profesor bun nu rămâne doar în amintirea anilor de școală. Rămâne, uneori pentru o viață, în sufletul unui om.

Mă gândesc cu recunoștință și la dascălii care nu mai sunt la catedră, dar care au format generații întregi de găeșteni. Și eu le datorez mult profesorilor mei. Au contribuit la formarea mea ca om, iar multe dintre lecțiile și valorile pe care mi le-au transmis mă însoțesc și astăzi.

Vom continua și în acest an Gala Excelenței în Educație, pe care am inițiat-o în anul școlar trecut, pentru a-i aprecia pe elevii cu rezultate deosebite și pe profesorii care îi pregătesc.

Iar aprecierea trebuie să se vadă și în fapte. Continuăm investițiile în școlile Găeștiului: lucrăm la liceele „Iordache Golescu” și „Dr. C. Angelescu”, construim un corp nou la Școala „Șerban Cioculescu”, pregătim soluția pentru sala de sport de la Școala „Radu cel Mare” și continuăm investițiile la Colegiul Național „Vladimir Streinu” și Grădinița „Inocență”.

Asigurăm transportul elevilor, luăm măsuri pentru siguranța lor și, împreună cu instituțiile competente, desfășurăm în școli campanii de prevenire și conștientizare.

Mai avem multe de făcut și știu asta. Dar îmi doresc ca fiecare copil să vină cu drag la școală, fiecare părinte să știe că este în siguranță, iar fiecare profesor să simtă că munca lui contează.

La mulți ani de Ziua Educației tuturor celor care învață, educă, sprijină și cred în viitorul copiilor noștri!”, este mesajul transmis de primarul orașului Găești cu prilejul Zilei Educației.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Administrator de firmă nu a plătit 27 de milioane de lei, impozite și contribuții reținute conform legii

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 6 octombrie 2026, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

„Cercetările au evidențiat faptul că o persoană, în calitate de administrator al unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27.200.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții”, ne informează IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oferta educațională a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște pentru unitățile de învățământ

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte vin în întâmpinarea cadrelor didactice cu oferta educațională a anului școlar 2026 – 2027.

Oferta educațională cuprinde 6 ateliere care se desfășoară de luni până vineri, în spații special amenajate, iar durata acestora variază între 60 și 90 de minute. Atelierele au fost special concepute pentru a dezvolta imaginația, deprinderile artistice și abilitățile de colaborare ale participanților.

Oferta se adresează cadrelor didactice care doresc să vină cu clasa la Muzeu și să-și completeze orele cu activități nonformale creativ-educative.

Scurtă prezentare a programelor educaționale:

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac doar la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00, cu minim 5 zile înainte de data organizării.

Atelierele vor fi organizate doar in zilele lucratoare!

Taxa de participare este de 30 lei/elev pentru fiecare atelier.

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite