Connect with us

Giurgiu

Un mort și un rănit grav într-un accident produs în județul Giurgiu

Publicat

pe

Un grav accident de circulație s-a petrecut, ieri, după amiază, pe DJ 504A, între localitățile Izvoru și Drăghiceanu, județul Giurgiu. Un bărbat și-a pierdut viața, iar un altul a fost grav rănit.

Cele două persoane se aflau într-un autoturism care, din cauza vitezei și a neatenției la volan, a părăsit carosabilul. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul din Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială SMURD. Au mai venit în sprijin și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Cei doi ocupanți au fost găsiți blocați în interiorul autoturismului. Unul dintre aceștia se afla în stop cardio-respirator. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimelor și demararea manevrelor de resuscitare pentru bărbatul găsit inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, viața bărbatului de 39 de ani nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul. Celalalt ocupant al mașinii, de 41 de ani, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Publicat

pe

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.

În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.

Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite