Connect with us

Argeș

Angajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu

Publicat

pe

Mai mulți angajați ai unei companii de transport feroviar sunt cercetați de polițiștii din Argeș pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, furt calificat, delapidare și înșelăciune. Faptele s-au consumat în perioada 2025 – 2026. Ieri, 8 octombrie 2026, oamenii legii au efectuat 8 percheziții domiciliare. Dosarul este instrumentat de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Cercetările au stabilit că cei în cauză au sustras diverse cantități de combustibil, consemnând în foile de parcurs și în celelalte documente justificative date nereale referitoare la cantitățile alimentate și consumate de autovehiculele de serviciu. De asemenea, unii dintre angajații cercetați au consemnat în mod nereal prezența la serviciu în zilele de sâmbătă și duminică, iar unul dintre ei nu s-a prezentat la locul de muncă, fiind întocmite pontaje și documente ce atestau prezența sa la serviciu.

„În dimineața de 8 octombrie, în baza autorizării instanței de judecată, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, al polițiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au efectuat 8 percheziții, dintre care 7 pe raza județului Argeș și una pe raza județului Olt.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate cantitatea totală de 421 de litri de produs petrolier cu miros specific de motorină, 110 litri de ulei, precum și mai multe bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie, dintre care enumerăm grafice, pontaje, registre de prezență, fișe de magazie și foi de parcurs”, ne informează IPJ Argeș.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Tâlhărie în Bascov. Trei bărbați mascați au intrat în casa unui localnic

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O tâlhărie ca în scenariile de film s-a produs în comuna Bascov, județul Argeș. Trei indivizi, având fețele acoperite cu cagule, au intrat în casa unui bărbat de 54 de ani, pe care, sub amenințare, l-au constrâns să le spună unde ține banii și lucrurile de valoare.

În cele din urmă, tâlharii au dispărut în noapte sustrăgând autoturismul victimei, 500 de euro și aproximativ 500 de lei. Ancheta în acest caz este efectuată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primăria Pitești a retras toate bicicletele bike-sharing din oraș. Vor fi repuse în funcțiune la primăvară

Publicat

pe

Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul bike-sharing din municipiul Pitești a intrat în procedura anuală de revizie, ceea ce implică retragerea bicicletelor de pe teren pentru conservare și verificare în vederea bunei funcționări viitoare a echipamentelor.

Repunerea în funcțiune urmează să aibă loc în primăvară, când piteștenii și vizitatorii orașului vor putea beneficia din nou de serviciile de închiriere a bicicletelor, zilnic, în intervalul orar 07:00 – 23:00. Amintim că sistemul bike-sharing este parte integrantă a proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite