ACTUALITATE
Dialog direct între județul Dâmbovița și Republica Moldova, prin Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Dâmbovița a găzduit o întâlnire de lucru cu o delegație a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, condusă de vicepreședintele Mihai Bîlbă, alături de care s-a aflat președintele Rețelei de Transfer Tehnologic a Moldovei – Vitalie Moraru.
„Întâlnirea a avut ca scop dezvoltarea relațiilor dintre cele două Camere și identificarea unor direcții concrete care pot sprijini viitoare parteneriate între mediile de afaceri din cele două state”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Principalele teme abordate au fost:
– schimbul de bune practici privind serviciile pentru membri, programele de formare profesională și organizarea evenimentelor dedicate mediului de afaceri;
– facilitarea contactelor directe între firmele din județul Dâmbovița și cele din Republica Moldova;
– organizarea de misiuni economice și evenimente de business comune;
– inovarea și transferul tehnologic, ca punte între mediul de afaceri și cercetare;
– accesarea în comun a programelor și finanțărilor destinate cooperării transfrontaliere.
„Republica Moldova este un partener firesc pentru mediul de afaceri românesc. Pentru firmele din județul Dâmbovița, cooperarea cu Republica Moldova înseamnă acces la noi piețe de desfacere, la furnizori și la parteneriate pe termen lung. Prin această întâlnire am pus bazele unui dialog pe care ne propunem să îl transformăm în proiecte concrete.
Prin această inițiativă, CCIA Dâmbovița își continuă demersurile de dezvoltare și de creare a unor noi punți de colaborare pentru mediul de afaceri local. Firmele din județul Dâmbovița interesate de parteneriate cu companii din Republica Moldova se pot adresa Camerei la info@cciadb.ro sau la 0245.210.318″, se arată în comunicatul de presă transmis de CCIA Dâmbovița.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița este o organizație neguvernamentală, non-profit, de utilitate publică, care funcționează în baza Legii nr. 335/2007. Instituția reprezintă, susține și apără interesele mediului de afaceri din județul Dâmbovița. Oferă servicii de informare, formare profesională, promovare și dezvoltare a relațiilor economice interne și internaționale.
ACTUALITATE
Apel la implicare. Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Dâmbovița spune nu drogurilor!

Cinematograful Independența din Târgoviște a fost, în această seară de 4 noiembrie 2026, locul unde s-au dezvăluit elevilor, părinților și profesorilor, povești de viață, spuse direct de cei care le-au trăit, dar și prin intermediul piesei de teatru „Numele care n-a contat”, cu scopul de a conștientiza efectul drogurilor și de a preveni consumul în rândul tinerilor, căci ei sunt cei mai vulnerabili în fața acestui flagel. Inițiativa i-a aparținut deputatului PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. În toamna anului trecut, demnitarul a organizat o astfel de întâlnire-manifest la Găești, iar tema a fost violența domestică.
Revenind la evenimentul din această seară, notăm că a fost structurat de o manieră care să nu plictisească, deși a durat o oră și jumătate. Mesajul antidrog poate că a fost transmis un pic cam dur pe alocuri, dar, așa cum a punctat și deputatul Aurelian Cotinescu la final, puțină duritate echivalează cu a conștientiza. Cifrele seci, indiferent cât de țipătoare ar fi, nu au cum să rămână în mintea participanților la o astfel de întâlnire-manifest, mai ales când aceștia sunt adolescenți. În schimb, o poveste de viață spusă chiar de protagonist, adus direct din penitenciar, captează atenția. La fel, și o piesă de teatru care se bazează pe o situație reală.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut actriței Lucia Barath – moderatoarea evenimentului „Dâmboviţa spune nu drogurilor” și producătoarea piesei de teatru „Numele care n-a contat”, născută din „durerea de a vedea cum drogurile distrug vieți”.
„Dacă aveți o curiozitate de a lua droguri, să nu o faceți! Iar dacă ați făcut-o, cereți ajutor specializat, pentru că drogurile vă distrug viața, vă distrug creierul și ucid. Este foarte important să ne facem creierul cel mai bun prieten al nostru”, le-a spus Lucia Barath tinerilor aflați în sală.
Deputatul Aurelian Cotinescu a mărturisit că a organizat această întâlnire întrucât consideră că întreaga societate trebuie să ia atitudine împotriva flagelului numit droguri.
„Mulțumesc tuturor tinerilor care, în această seară, au ales să vină alături de noi. Mulțumesc profesorilor care au ales să acționeze. Și mulțumesc părinților care, deși obosiți după orele de program, au ales să vină alături de copiii lor.
Nu am organizat acest eveniment pentru că dă bine în fața cuiva. L-am organizat pentru că noi, toți, trebuie să luăm atitudine în această problemă a drogurilor. Copiii trebuie să ia atitudine, părinții și profesorii trebuie să ia atitudine. Instituțiile de învățământ sau cele de siguranță a statului trebuie să ia atitudine.
De câte ori merg în instituții, mi se spune: nu se poate, nu avem fonduri, nu avem personal, nu ne ajută cadrul legislativ, nu avem posibilități! În tot acest timp, cetățenii așteaptă ca statul, cineva de sus, să le rezolve problemele, dar fără ca ei să fie participanți la găsirea soluțiilor la problemele pe care le au.
Dragilor, niciun stat în această lume nu poate să facă totul pentru fiecare cetățean. Și, da, instituțiile statului român nu sunt așa cum ar trebui. Tocmai de aceea vă propun acest parteneriat, în care să fiți implicați real în viața socială, astfel încât, împreună, să luptăm împotriva acestui flagel al drogurilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.

A mai spus parlamentarul că introducerea testelor antidrog în școli reprezintă una dintre prioritățile sale și le-a cerut părinților să sprijine acest demers, exprimându-și acordul prin intermediul platformei stopdroguridambovita.ro.
„Este un lucru care va conta enorm, un lucru care va aduce o normalitate în societatea românească. Trebuie să înțelegem că drogurile sunt cea mai mare problemă a societății românești în acest moment. Nu contează dacă un copil provine dintr-un mediu bogat sau sărac. Nu contează dacă învață bine sau mai puțin bine. Nu contează dacă are vise mărețe. Drogurile, care la început par o joacă, devin coșmarul vostru”, a spus deputatul Aurelian Cotinescu.
Parlamentarul a prezentat apoi câteva statistici referitoare la piața stupefiantelor din România. În 2025, spre exemplu, au fost capturate 3,1 tone de droguri. În perioada 2023-2025, anchetatorii români au destructurat 250 de grupuri infracționale specializate pe trafic de droguri. Ce mai spun cifrele? Că 1 din 16 adolescenți de 15-16 ani din țara noastră a încercat cel puțin un drog!

În partea a doua a întâlnirii, participanții au ascultat povestea lui Andrei, un bărbat de 46 de ani, farmacist de profesie, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta se află după gratii de 3 ani și două luni. Elibera din farmacie diferite medicamente către persoane care făceau trafic de droguri. L-a atras în rețea un fost coleg. Și a pierdut tot! Uitându-se în urmă, nu poate spune exact pentru ce a făcut-o. Da, banii au fost o motivație, dar și-a dat seama apoi că, de fapt, nu a câștigat nimic…
„În urma contactului cu drogurile, căderea este iminentă, foarte mare și foarte bruscă. Și este 100%”, le-a transmis Andrei tinerilor din sală. Părinților le-a spus să nu fie niciodată prea ocupați sau prea obosiți să discute cu copiii lor, să îi asculte, să îi observe, să le fie prieteni.

A urmat piesa de teatru „Numele care n-a contat”. Scenariul are la bază o poveste reală. Dură. „Numele care n-a contat” este un strigăt. Pentru salvarea copiilor care sunt atrași, manipulați și împinși pe drumul drogurilor! Mesajul transmis: Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Vorbiți despre pericolul drogurilor!
Întâlnirea-manifest „Dâmboviţa spune nu drogurilor” s-a încheiat cu… asaltul „mascaților” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Împreună cu ei, câinele de serviciu Ares – specialistul care miroase imediat drogurile.
„Dragilor, v-ați amuzant acum, dar nu știu câți dintre voi s-ar mai amuza dacă i-ați vedea pe colegii mei de la Trupele Speciale la șase dimineața. Sau poate vreți să faceți cunoștință cu Ares! Fiecare aveți de ales. Ori libertate, ori ceea ce a pățit Andrei. Ați văzut. A pierdut un loc de muncă foarte bun. Pentru ce? Nu știu! Pentru 100 de lei? Merită? Știți ce înseamnă medicină, farmacie?
Drogurile nu rezolvă nimic. Nici că te-a certat mama sau ți-a zis că nu îți mai cumpără nu știu ce. Nici că la școală domnul profesor te pune să înveți. Drogurile te schimbă pe tine! Alegeți să mergeți acasă, să vă plimbați liber! Acesta este sfatul meu pentru voi”, a spus Victor Bucuroiu – agent șef principal de poliție în cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității de la IPJ Dâmbovița.

ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 2 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 6 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 3 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 3 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























