ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Transformare spectaculoasă la Liceul Voievodul Mircea. Lucrările vor fi finalizate în două luni. VIDEO

Primăria Târgoviște derulează în această perioadă mai multe proiecte de consolidare, reabilitare și modernizare a imobilelor care formează infrastructura educațională a Liceului Voievodul Mircea (Nr. 2). Investitiile vor fi finalizate în următoarele două luni și au o valoare cumulată de aproape 60 de milioane de lei – a precizat edilul Daniel Cristian Stan, la finalul vizitei pe care a efectuat-o astăzi, 14 octombrie 2026, pe șantier, împreună cu city managerul Gabriel Boriga și cei doi viceprimari, Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma.
Practic, totul se schimbă la Liceul Voievodul Mircea, de la fundație la acoperiș, de la instalația de foraj din curte la baza sportivă și parcul din fața unității de învățământ. Acesta urmează să fie deschis publicului pe timpul zilei. Transformările sunt spectaculoase, iar Liceul Voievodul Mircea din Târgoviște va deveni unul dintre cele mai frumoase și moderne din România, având în vedere spațiile generoase și lucrarile executate – a precizat edilul Daniel Cristian Stan.

„Până la finalul acestui an, infrastructura educațională de aici va fi total schimbată. Mie mi se pare că avem aici una dintre cele mai frumoase și mai moderne unități de învățământ din România. Este o opinie personală, dar vom vedea la final și vom face comparație. Valoarea cumulată a proiectelor pe care le derulăm aici se apropie de 60 de milioane de lei, fonduri europene și prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Avem șapte corpuri de clădire – ateliere, corpul principal, cantină, sală de sport. Refacem baza sportivă, spațiile verzi, curtea va fi asfaltată. Reabilităm cam tot ceea ce există la acest liceu. În interior, avem schimbată tâmplăria, hidroizolație nouă, sistem de climatizare, cu instalații de filtrare a aerului, grupuri sanitare noi. Condițiile vor fi incomparabile cu ceea ce exista anterior. Refacem și parcul din fața liceului și veți vedea și acolo o lucrare absolut spectaculoasă și, per ansamblu, un rezultat senzațional. Peste două luni, ne întoarcem aici și vom vedea cam ce se poate face în Târgoviște cu bani nerambursabili.
Următoare unitate de învățământ care va fi modernizată va fi Colegiul Economic Ion Ghica. De asemenea, tot într-un interval de timp scurt, Liceul IH Rădulescu. Abia aștept să înceapă lucrările și la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu și la Grădinița Carmen Silva. Încet-încet, ne atingem obiectivul de a reabilita și a moderniza integral infrastructura educațională a municipiului Târgoviște, indiferent că vorbim de creșe, grădinițe, școli gimnaziale, licee sau colegii”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Potrivit directorului adjunct al Liceului Voievodul Mircea, Corina Ungureanu, în acest an școlar au înscriși circa 900 de elevi. Cât privește proiectele derulate, Corina Ungureanu ne-a spus că unitatea de învățământ, care a împlinit 100 de ani în 2023, nu a cunoscut niciodată lucrări de reabilitare de așa anvergură.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.
„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.
„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
Dâmboviţaacum 4 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























