ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură

Primăria Titu va implementa două proiecte de infrastructură, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Contractul de asociere a fost semnat, astăzi – 3 noiembrie 2026. Cele două investiții se ridică la 9.950.000 lei, sumă care va fi acoperită în cote egale de cele două administrații publice. Parteneriatul se referă la modernizarea DJ 701, pe tronsonul Sălcuța – Odobești, și reabilitarea podului ANIF.
„Vorbim despre investiții concrete, care răspund unor nevoi reale ale comunității și contribuie la dezvoltarea orașului nostru. Le mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și tuturor celor implicați în susținerea acestor proiecte.
Continuăm să atragem investiții, să construim și să transformăm planurile în realitate, pentru Titu și pentru oamenii care își au aici casa și familia. Avem mult de muncă și știm ce avem de făcut. Mergem înainte, cu seriozitate și cu grijă pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.
Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.
„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.
Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!
Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Dâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, după aprobarea în ultima ședință a Consiliului Județean a proiectelor de hotărâre cu privire la asociere cu șase localități din județ în vederea realizării unor obiective de interes comunitar prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), a decis ca momentele de semnare a contractelor de asociere să fie consumate la sediul fiecărei unități administrativ teritoriale beneficiare de investiții. Așa că președintele Corneliu Ștefan s-a deplasat, împreună cu secretarul general al CJD – Dan Popa și cu vicepreședintele Antonel Jîjîie, în orașele Găești, Titu, Fieni și în comunele Râul Alb și Bilciurești, în vederea semnării acestor contracte de asociere. De asemenea, șeful administrației publice județene a venit și la Primăria Târgoviște, unde, înainte de semnarea documentelor care marchează demararea unor noi investiții, a susținut împreună cu edilul municipiului – Cristian Daniel Stan, avându-i alături pe ceilalți membri ai executivului local, o conferință de presă în care au vorbit despre importanța acestui program pentru dezvoltarea comunităților din județul Dâmbovița.
După cum a precizat primarul Târgoviștei, prin PJDL, în municipiul reședință de județ, vor fi materializate trei investiții a căror valoare se ridică la 39.500.000 de lei. Numim aici proiectul de modernizare a unor străzi din municipiul Târgoviște, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare și realizarea unor facilități în perimetrul Complexului Turistic de Natație, respectiv execuția unui podeț, a unui drum de acces și a unei parcări cu 120 de locuri.
„Toate aceste obiective sunt necesare în vederea valorificării infrastructurii sportive și de agrement de care dispune Complexul Turistic de Natație. Este vorba de un complex de proiecte care să contribuie la dezvoltarea municipiului Târgoviște”, a precizat Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat că implementarea Programului Județean de Dezvoltare Locală, unic la nivel național, a demarat în urmă cu 6 ani. Obiectivul acestui proiect gândit și pus în practică cu rezultate notabile de Corneliu Ștefan, este dezvoltarea socio-economică a tuturor comunităților din Dâmbovița, fără să se țină cont de culoarea politică a celor care conduc, vremelnic, respectivele localități.
„Până acum, avem 280 de proiecte realizate în asociere cu administrațiile publice locale. Valoarea totală a acestor investiții este de 690 de milioane de lei. Până astăzi au fost finalizate 165 de proiecte”, a spus Corneliu Ștefan.
Valoarea celor 10 contracte semnate astăzi, 3 noiembrie 2026, împreună cu reprezentanții celor șase unități administrativ-teritoriale din Dâmbovița se ridică la 75 milioane de lei. De precizat că, în premieră, orașul Găești va beneficia de primele proiecte pe care le va materializa prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Fosta conducere a Primăriei, dintr-un orgoliu partinic, nu a achiesat la colaborarea cu Consiliul Județean în vederea realizării unor obiective de interes local. Actualul primar, Alexandru Iorga, nu a stat mult pe gânduri. Inspirat și decis ca în mandatul său să contribuie din plin la dezvoltarea orașului, a acceptat imediat asocierea prin PJDL. Astfel, la Găești, prin acest program vor fi materializate două proiecte, cu o valoare investițională de 14.750.000 de lei, care prevăd modernizarea unor artere rutiere de pe teritoriul orașului.

La Titu vor fi implementate două proiecte în valoare de peste 9.950.000 lei. Împreună cu primarul Laurențiu Costache, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a semnat pentru modernizarea DJ 701, tronsonul de pe teritoriul cartierului Sălcuța, și pentru reabilitarea podului ANIF.
La Fieni, prin PJDL, va fi realizat un obiectiv pe care primarul Iulian Tătulescu îl dorește de mai mult timp, respectiv amenajarea Parcului Central. Investiția se ridică la 4.400.000 lei.
La Bilciurești vor fi executate cu sprijin financiar acordat de CJD, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale. Valoarea proiectului este de peste 5.150.000 lei.
Și, în sfârșit, la Râul Alb, localitate care nu stă deloc bine la capitolul buget, prin PJDL, va fi extins sistemul de alimentare cu apă potabilă. Pentru această investiție se vor aloca peste 1.100.000 lei.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, îi asigură pe toți dâmbovițeni că nu va precupeți niciun efort atunci când este vorba de dezvoltarea comunităților locale, de confortul și civilizația de care trebuie să beneficieze toți cetățenii.
„Susținem administrațiile locale și finanțăm proiectele de care oamenii au nevoie”, a transmis Corneliu Ștefan – președintelele Consiliului Județean Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o ziCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























