
AFIR informează fermierii că investiţiile în infrastructura secundară de irigaţii sunt finanţate prin Programului Național de Dezvoltare Rurală şi este în pregătire o nouă sesiune de...

Poliţiştii din Prahova efectuează, în această dimineaţă, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, opt percheziţii în Ploieşti şi două în Galaţi, la domiciliile...

Radu Dumitrescu este marele câștigător al concursului de blogging „UE în regiunea mea”, organizat de Comisia Europeană. Radu, unul dintre redactorii-șefi ai publicației online „The New...

Teatrul Tony Bulandra Târgovişte vă invită, , sâmbătă – 29 septembrie, de la ora 19:00, la prima premieră a stagiunii 2018/2019: „Livada de vişini”, după A.P....

Vineri – 28 septembrie 2018, AJOFM Dâmboviţa organizează, începând cu ora 10:00, o bursă a locurilor de muncă în oraşul Pucioasa. Evenimentul va avea loc la...

Începând de astăzi, 25 septembrie 2018, dâmboviţenii care îşi doresc să se implice în viaţa comunităţii îşi pot înscrie ideile pe site-ul ALDE Dâmboviţa, organizaţie care...

Începând de marţi, 25 septembrie 2018, circulația rutieră pe podul care face legătura între municipiul Târgoviște și comuna Răzvad (sat Valea Voievozilor) se va desfășura alternativ,...

Românii sunt chemaţi, pe 6 şi 7 octombrie 2018, să se exprime cu privire la iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, în sensul că „familia se...

ITM Dâmboviţa a organizat o acţiune de verificare a modului în care agenţiile de turism respectă prevederile legale privind relaţiile de muncă. Potrivit inspectorului şef Marius...

Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița a dispus, astăzi – 24 septembrie 2018, ridicarea filtrelor rutiere instituite urmare confirmării pestei porcine africane în...