
Polițiștii din Dâmbovița efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror, pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului astfel dobândit, cu privire la trei bărbați din comuna...

Primăria Runcu organizată, în perioada 18-19 septembrie 2021, cu sprijinul CJ Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, sărbătoarea tradițional-pastorală „Răvășitul oilor”. Evenimentul are loc tot pe...

Viceprimarul orașului Titu, Gabriela Chițu, a fost prezent, astăzi – 31 august, la activitățile organizate de bibliotecă pentru a marca „Ziua Limbii Române”. Totodată, evenimentul a...

Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa, este în aceste zile, din nou, victima unor zvonuri rău intenționate. Acum, se spune că a fost victima unui accident rutier....

Un bărbat care a încercat să treacă râul Dâmbovița cu tractor, în satul Gemenea, a avut nevoie de sprijinul pompierilor, după ce a rămas blocat în...

22 de focare de pestă porcină africană, din cele 28 identificate în județul Dâmbovița de la începutul anului 2021, sunt active și în acest moment –...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat, în această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, alături de președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan, principalele...

O anexă a Hotelului Steaua Dunării, din municipiul Giurgiu, a luat foc, în această seară. Din cauza degajărilor mari de fum, s-a luat măsura evacuării persoanelor...

Delegația Națională a PRO România întrunită, astăzi – 30 august 2021, a luat mai multe decizii în ceea ce privește strategia politică a partidului pentru următoarele...

Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat, în ședința de astăzi – 30 august 2021, un program de internship (stagiu), menit să-i ajute pe tineri să dobândească experiență...