
O adolescentă de 16 ani, din Ploiești, a decedat chiar la petrecerea pe care a organizat-o în propria locuință, situată în Cartierul Mihai Bravu. Tragedia s-a...

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat astăzi trei percheziții în municipiul Ploiești și în orașul...

Deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, a atacat, în cadrul unei conferințe de presă, problema pensiilor speciale, care sunt o aberație a democrației, o sfidare la...

Mănești, una dintre comunele de pe Valea Dâmboviţei aflate într-un continuu proces de dezvoltare socio-economică și edilitară. Primarul Alexandru Constantin (PSD) nu a scăpat nicio oportunitate...

Șase persoane, pasageri într-un microbuz, au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 711, în zona satului Fierbinți, comuna Șelaru. Din datele furnizate...

Suntem prinși între două războaie. Între mai multe concepte despre politică, economie și existență. O furtună iscată la schimbarea polilor planetei. Nu știm clar lângă cine...

Cultura de cannabis a devenit se pare preferata românilor. De ceva vreme, polițiștii nu mai prididesc cu descinderile, în urma cărora descoperă adevărate plantații cu ierburile...

Sâmbătă noaptea, lupii au dat din nou atacul la ferma zootehnică a unui gospodar din comuna Tătărani, județul Dâmbovița, situată pe Valea Aninoasei. Fiarele i-au mâncat...

Un eveniment rutier care, din fericire, nu s-a soldat cu victime omenești s-a produs pe DN72, Găești-Târgoviște, la intersecția cu DJ 702 B de la Lucieni....

Un accident de circulație soldat cu două persoane rănite s-a produs, în această dimineață, pe DN7, București-Pitești, în zona localității Sălcuța, orașul Titu. În evenimentul rutier...