
Astăzi – 28 iulie 2023, la sediul Consiliului Județean, președintele Corneliu Ștefan și șeful Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, au semnat contractul privind amenajarea a...

Aud că se mai înființează o super agenție. Firește. Un supracontrol peste companiile de stat. Peste 80 de oameni, cu siguranță aleși pe sprânceană, vor lucra...

Cazul prezentat de primarul Cristian Daniel Stan pe pagina sa de Facebook, cu privire la abandonul unor cățeluși într-o stație de autobuz de la marginea Târgoviștei,...

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat, ieri – 27 iulie 2023, în comuna Șelaru, unde au fost inaugurate două obiective de interes local realizate...

Comuna Voinești este aproape de a fi racordată, în totalitate, la sistemul național de gaze naturale. 5 milioane de euro vor fi alocați, prin Ministerul Dezvoltării,...

Unul dintre cele mai mari proiecte investiționale derulate vreodată în județul Dâmbovița și unic deocamdată la nivel național este pe poziție. În Consiliul Județean a fost...

Alexandru Goran, sportiv legitimat la Secția de Motociclism a CSM Flacăra Moreni, a concurat în primele două etape ale Campionatului Național Individual al României la Rally...

Procesul de înnoire a comunei Voinești continuă. Cu o finanțare de peste 1 milion de euro, bani obținuți prin Programul Național „Anghel Saligny”, sunt reabilitate și...

Furtuna de noaptea trecută, care a lovit Capitala și județele din jur, i-a ținut pe pompieri în alertă. La Giurgiu, militarii au fost solicitați să intervină...

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au efectuat o razie în municipiul Urziceni, care a urmărit prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor cu violență...