
Chinezii au construit un pod cu patru benzi de circulație în mai puțin de 48 de ore. S-a întâmplat anul trecut, la Beijing. La noi, lucrurile...

Fapt fără precedent în România! Jurnalistul Victor Ciutacu a pierdut, în primă instanță, procesul pe care i l-a deschis Asociația „Dăruiește Viață” și cele două doamne...

Mizerabil ce se întâmplă în România. Aceleași tehnici de manipulare implementate cu succes în turul doi al alegerilor prezidențiale, când a fost ales „salvatorul nației” –...

Cu un fapt de-a dreptul nemaiîntâlnit și pe deasupra și plin de penibilitate s-au confruntat zilele trecute parlamentarii de la PSD și AUR care s-au trezit...

Urșii, aprinși cu siguranță de foame, fiindcă nu avem date certe cu privire la faptul că cineva de prin țara asta le mai asigură hrana, deși...

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu dă o veste bună românilor care și-au montat, acasă, panouri fotovoltaice și care vor să devină prosumatori, adică să producă energie electrică...

Părintele vicar al Arhiepiscopiei Târgoviștei, preotul Ionuț Ghibanu, se poate mândri acum că este printre puținii români care au reușit să pătrundă în cetatea președintelui Statelor...

În ultima ședință a CJ Dâmboviţa, aleșii au aprobat bugetul județului pentru anul 2026. Chiar dacă a venit cu ceva întârziere din cauza problemelor politice de...

Așa cum era de așteptat, frăția politică dintre PSD și PNL s-a încheiat. Chiar dacă în spațiul public analiștii fac tot soiul de speculații și spun...

Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Mihăilești, județul Giurgiu a fost victima unui accident produs în propria gospodărie. Omul se apucase să efectueze...