
Joi – 9 aprilie 2026, târgoviștenii, dâmbovițenii și nu doar ei sunt invitați să participe la cea de-a 27-a ediție a evenimentului „Calea Luminii”, inițiat de...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că, de miercuri – 8 aprilie 2026, persoanele care iubesc plimbările pe apă vor putea profita din plin...

Camera de Comerț Dâmbovița susține antreprenorii – fie că sunt la început de drum sau au deja experiență – să își ducă businessul la următorul nivel,...

Un program de sprijin a peste 100 de persoane vârstnice din Găești va fi materializat în curând. Primăria orașului a obținut finanțare nerambursabilă pentru un proiect...

Chiar dacă situația socio-politică și economică din România este una incertă, iar guvernarea de coaliție scârțâie din toate încheieturile, în Dâmbovița se muncește și se obțin...

În aceste zile premergătoare Sfintelor Sărbători de Paște, Primăria Găești va demara o acțiune de distribuire a unor pachete cu alimente. Vor primi aceste daruri persoanele...

Periplul investițional inițiat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, pe care noi l-am intitulat, generic, investiții de azi...

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, prezent alături de alți lideri ai partidului, de reprezentanți ai mediului academic și civic și de studenți de la Universitatea „Babeș Bolyai”,...

Zi fierbinte pentru pompierii dâmbovițeni. Încă de la primele ore ale dimineții, aceștia au intervenit pentru stingerea unor incendii izbucnite în mai multe localități din județ....

La Răcari, prin implicarea primarului Marius Caravețeanu și a echipei pe care o coordonează, va fi implementat proiectul „Dezvoltarea sistemului de management prin implementarea unor infrastructuri...