
Anul 2026 a început prost pentru locuitorii comunele Mănești și Albești-Paleologu, județul Prahova. Reprezentanții Hidro Prahova au anunțat instituirea unor interdicții privind consumul apei furnizate în...

S-a dat alarma, în această dimineață, în jurul orei 07:00, într-un bloc din municipiul Ploiești, situat pe strada George Topârceanu, după ce unul dintre apartamentele de...

Pompierii din Prahova au acționat în ultimele 24 de ore (28 decembrie, ora 07:00 – 29 decembrie, ora 07:00) pentru degajarea a 36 de copaci doborâți...

O locuință de pe strada Cireșoaia din municipiul Ploiești a fost cuprinsă de foc, în această dimineață în, în jurul orei 05:00. Incendiuls-a manifestat la nivelul...

Vântul puternic a cauzat, în această seară, mai multe probleme în orașul Sinaia. Vorbim despre copaci care au căzut pe garduri, rețele de curent electric și...

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești – Nica Bogdan Cristian, pentru săvârșirea...

Incendiu violent, în această seară, în comuna Măgureni, județul Prahova. Focul a cuprins două locuințe din două gospodării și se manifestă pe o suprafață de peste...

Ploile abundente din ultimele zile au cauzat probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă a mai multor localități din județele Prahova și Dâmbovița, din sursa...

Accident rutier, în această după-amiază, pe șoseaua de centură a orașului Mizil, județul Prahova. Un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 37 de...

De râsu-plânsu! Așa s-ar putea descrie incidentul care a avut loc, ieri – 19 noiembrie 2025, în orașul Urlați, județul Prahova. Autoutilitara cu ajutorul căreia se...