
În perioada 18-24 mai 2018, în intervalul 05:30-10:30, se vor efectua în municipiul Târgovişte, inclusiv în Priseaca şi Sagricom, acţiuni de combatere a insectelor de disconfort...

Printr-o lege din 2015, s-a stabilit ca, în cea de-a doua duminică a lunii mai, să se sărbătorească „Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România”, prin...

Primarul comunei Braniştea, din judeţul Dâmboviţa, a introdus SC Electrica SA în categoria celor care frânează dezvoltarea comunităţilor locale. Edilul a exemplificat cu perioada de timp...

Tribunalul Dâmboviţa va judeca, astăzi – 15 mai 2018, cererea de întrerupere a pedepsei pe motive medicale formulată de celebrul Omar Hayssam, implicat în răpirea celor...

Organizaţia de femei a PSD Dâmboviţa (OFSD) se află, în această perioadă, într-un amplu proces de reorganizare – a anunţat preşedinta Claudia Gilia, deputat. Va fi...

Deputata PSD de dâmboviţa Claudia Gilia, membră în Comisia Specială de modificare a legilor justiţiei, a precizat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că respectiva...

Parlamentarii PSD de Dâmboviţa şi-au unit eforturile, astfel încât zona montană Padina-Peştera, atestată recent drept staţiune turistică de interes naţional, să se dezvolte, de la drumuri,...

O femeie de 83 de ani a fost găsită decedată într-o locuință cuprinsă de flăcări în Gherghani, județul Dâmbovița. Soțul bătrânei a scăpat cu viață din...

Astăzi, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte s-a desfăşurat conferinţa de presă premergătoare deschiderii Festivalului de factură internaţională „Babel 2018”. Anul acesta, evenimentul dedicat artelor spectacolului...

Un eveniment emoţionant, dedicat Zilei Internaţionale a Familiei”, s-a consumat astăzi, 11 mai 2018, la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Mai multe familii care au rezistat şi rezistă,...
Comentarii recente