
Târgul Meșteșugarilor, un eveniment al tradițiilor, obiceiurilor străbune, al talentului și harului creator, la care se adaugă elementele simple ale cotidianului aflat într-o continuă prefacere. O...

Încă o reușită marca Rotaru Club Târgoviște s-a consumat, zilele trecute, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Peste 150 de invitați au participat la cea de-a...

Zilele Județului Dâmbovița înseamnă cultură, sport, educație, manifestări dedicate trecutului istoric al acestor meleaguri pitorești, dar și nou, prezent și viitor. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu...

Cum era de așteptat, președintele Nicușor Dan și-a numit premier. S-a întâmplat după o lună de așteptări, tatonări, încercat marea cu degetul și, cel mai important,...

Felicitări Poliției Animalelor din județul Argeș, care a dovedit încă o dată că acționează ferm atunci când situația o impune! De această dată, oamenii legii au...

Un bărbat de 56 de nu, din Țițești , județul Argeș, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Cel în cauză, în...

Trei tineri din comuna Beuca, județul Teleorman, au fost reținuți de polițiști într-un dosar de tentativă de furt și distrugere. Potrivit polițiștilor, aceștia au pătruns într-un...

Gala de excelență, moment reprezentativ din suita de manifestări dedicate „Zilelor Județului Dâmbovița”, a avut anul acesta, la cea de-a V-a ediție, un format aparte. Evenimentul...

După valul de sinucideri din Poliție, ar trebui ca mai marii acestei structuri de forță deosebit de importantă, etalon al societății, să ordone ca armele să...

4 iunie 2026. Prima zi a manifestărilor organizate de Consiliul Județean Dâmbovița sub egida „Zilele Județului” – 514 ani de atestare documentară a acestor meleaguri pitorești,...
Comentarii recente