Connect with us

ACTUALITATE

Târgovişte. Târgul Meșteșugarilor, conexiune între trecut și prezent prin har și iscusință

Publicat

pe

Târgul Meșteșugarilor, un eveniment al tradițiilor, obiceiurilor străbune, al talentului și harului creator, la care se adaugă elementele simple ale cotidianului aflat într-o continuă prefacere. O conexiune între trecut și prezent, realizată de meșteri iscusiți veniți din mai multe zone ale țării în Parcul Chindia din Târgoviște.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, de consilieri locali și județeni, a făcut o incursiune prin Târgul Meșteșugarilor, deschis în aceste zile de sărbătoare în Parcul Chindia, a discutat cu creatorii populari, cu inediții artiști care, prin pricepere și talent, au transformat în adevărate opere de artă materia pe care noi, ceilalți, de cele mai multe ori, o ignorăm, negândindu-ne că frumosul se găsește și în lucrurile urâte, în elementele pe care le aruncăm la coșul de gunoi sau în tomberonul cu deșeuri reciclabile. Vezi ce fascinante lucrări de pictură au putut să creeze pe simple coji de ouă artiștii plastici veniți la Târgoviște. Ce forme sublime și calde a căpătat fierul rece. Cum a fost modelat lemnul, emanând viață și simboluri ale nemuririi. Și câte alte minuni au ieșit din mâinile iscusite ale artiștilor populari…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

APIA primește cereri pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta din 2025. Detalii aici!

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că în perioada 12 octombrie – 06 noiembrie 2026 se depun cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, în baza Hotărârii Guvernului nr. 751/2026.

Cererile de acordare a sprijinului, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 3 la HG nr. 751/2026, se depun prin prezența fizică la sediile Centrelor APIA unde fermierii sunt arondați, fie prin mijloace electronice de comunicații (e-mail) sau poștă/curier.

Bugetul total alocat este de 155.361.520 lei, iar cuantumul maxim al sprijinului este de 333 lei/ha. Plata sprijinului se realizează până la data de 31 decembrie 2026.

Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii agricoli trebuie să fi depus cererea de plată în anul 2025 la APIA, să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile afectate, cu un grad de afectare cuprins între 30% și 100% inclusiv, și să fie incluși în situațiile centralizatoare transmise de Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).

Cuantumul de 333 lei/ha se acordă pentru un grad de afectare cuprins între 90% și 100%, iar pentru un grad de afectare între 30% și 90%, acesta se diminuează proporțional, în funcție de procentul de afectare stabilit potrivit procesului-verbal, dar cu încadrarea în plafonul total alocat.

Suprafața eligibilă se stabilește pe baza suprafeței determinate de APIA pentru plata aferentă Cererii de plată din anul 2025.

În judetul Dâmbovița sunt aproximativ 2.950 de potențiali beneficiari care pot depune cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025.

APIA recomandă producătorilor agricoli eligibili să se adreseze Centrelor APIA pentru informații privind depunerea cererilor și documentele necesare.

Sursa: APIA Dâmboviţa

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Duminică, 18 octombrie 2026. Va fi sfințită biserica Schitului „La Stejari” de lângă Târgoviște

Publicat

pe

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei ne informează că, duminică – 18 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși slujba de sfințire a bisericii Schitului „La Stejari”, care poartă hramul „Sfânta Muceniță Filofteia”. Așezământul monahal se află pe teritoriul comunei Mănești, județul Dâmbovița, la câteva sute de metri de DN 72A, Târgoviște -Câmpulung.

„Noul sfânt locaș, zidit în formă de cruce, cu pridvor deschis și turlă principală deasupra naosului, reprezintă rodul unei lucrări îndelungate de construire, amenajare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2007-2026, prin jertfelnicia obștii monahale și sprijinul binefăcătorilor.

Potrivit tradiției, toți credincioșii, bărbați și femei, vor putea intra să se închine în Sfântul Altar, până seara târziu”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Credincioșii sunt așteptați să participe la slujba de sfințire începând cu ora 08:00.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite